logo

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 1-6 iulie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-saptamanii-1-6-iulie-cele-mai-importante-stiri-din-7966_1006380.html

● LUNI, 1 iulie

Pierderi de 290 de milioane de lei în agricultură


38 de mii de hectare au fost afectate de ploile cu grindină din ultima perioadă. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat că acestea au provocat până acum pierderi de circa 290 de milioane de lei. Oficialul a comunicat că a fost creat un grup de lucru care, până la sfârşitul săptămânii curente, va pregăti un raport de evaluare a situaţiei în agricultură, ca mai apoi să se decidă care dintre agricultori vor primi ajutoare de la stat.

Unité a lansat oferta sa de portabilitate a numerelor

Brandul operatorului naţional „Moldtelecom” – Unité – a lansat 2 oferte excluzive cu ocazia lansării, din 1 iulie curent, a portabilităţii numerelor în Republica Moldova. Graţie portabilităţii, compania speră să atragă şi mai mulţi clienţi în reţeaua sa, fără ca oamenii să fie nevoiţi să-şi schimbe numărul de telefon mobil. Vicedirectorul general al „Moldtelecom”, Constantin Şevciuc, a comunicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Unité este cel mai tânăr operator de telefonie mobilă din Moldova, dar are acum cea mai mare acoperire, aceasta fiind de circa 90%. De asemenea, potrivit lui Constantin Şevciuc, Unité are cele mai bune oferte de comunicare, fiind unicul operator care oferă bonus pentru fiecare minut de intrare din alte reţele sau de peste hotare. Unité a pregătit clienţilor din alte  reţele care vor adera la reţeaua sa abonamentul Unic Promo de 19 lei lunar şi Oferta Multiplay. Cu abonamentul Unic fiecare client poate vorbi cu 50 bani/minut cu orice operator. De asemenea, abonamentul Unic oferă 1000 MB internet trafic lunar, seara şi weekend – apeluri şi SMS-uri gratuite şi nelimitate în reţea şi opţiunea Camarad Reţea – apeluri gratuite şi nelimitate spre 5 numere favorite din reţea. Perioada promoţiei este de la 1 iulie până la 30 septembrie.

Valorile mobiliare de stat vor fi vândute şi răscumpărate în bază de regulament nou

Banca Naţională a Moldovei şi Ministerul Finanţelor vor aplica un nou regulament la plasarea şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă de înscrieri în conturi. Regulamentul intră în vigoare la 1 iulie. Şefa Departamentul operaţiuni de piaţă din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, Nina Savin, a spus că noul regulament a impus ajustarea platformei electronice a BNM la un nou soft de desfăşurare a licitaţiilor. Astfel, începând cu 1 martie, toate operaţiunile de licitaţie şi cele de pe piaţa valutară interbancară se fac prin intermediul softului Bloomberg. „De la 1 iulie curent, în baza platformei Bloomberg, BNM va pune în practică operaţiuni de piaţă primară a bunurilor imobiliare de stat. BNM, conform legislaţiei, este agentul fiscal al statului şi, respectiv, face Ministerului Finanţelor plasamentul pe piaţa primară a valorilor mobiliare de stat. Anterior acest plasament se făcea în softuri elaborate de programatorii BNM, acum însă se vor face prin intermediul platformei Bloomberg”, a menţionat Nina Savin.

● MARŢI, 2 iulie

12 companii s-au înscris în concursul pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni


Până acum, 12 companii s-au înscris în concursul pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni, segmentul de pe teritoriul Republicii Moldova. Data limită de depunere a ofertei este 22 iulie, iar Ministerul Economiei preconizează să aleagă compania câştigătoare până la 20 august. Ministrul economiei, Valeriu Lazăr, a comunicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că se face tot posibilul ca lucrările să înceapă la 27 august, când Moldova marchează Ziua Independenţei. Conducta va avea lungimea de aproape 11 km, iar volumul investiţiilor se va ridica la circa 9 milioane de euro. Capacitatea de transportare va fi de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Ministerul Economiei îşi prezintă priorităţile pentru primele 100 de zile

Creşterea competitivităţii Republicii Moldova pe plan internaţional este o prioritate a Ministerului Economiei pentru primele 100 de zile de la învestirea Guvernului Leancă. Priorităţile au fost prezentate de către vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, în cadrul unei conferinţe de presă. O prioritate anunţată este şi crearea a câteva zeci de mii de locuri de muncă pentru ca cetăţenii moldoveni să rămână acasă. Valeriu Lazăr s-a referit şi la prioritatea de aprobare a cadrului de planificare strategică, care conţine 15 documente de politici – Strategia energetică până în anul 2030, Strategia naţională de protecţie a consumatorului, Foaia de parcurs pentru creşterea competitivităţii, Strategia inovaţională şi altele. Ministerul Economiei urmează să perfecţioneze cadrul legislativ care se referă la întreprinderile mici şi mijlocii, controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător şi simplificarea procesului de lichidare a afacerilor.

25 de cereri noi de finanţare aprobate în cadrul programului PARE 1+1

Comitetul de supraveghere a Programului PARE 1+1 a aprobat 25 de cereri noi de finanţare a afacerilor lansate de migranţii moldoveni reveniţi în ţară sau de rudele acestora. Suma cumulativă a finanţării este de 4,5 milioane de lei, iar investiţiile atrase vor fi 12,2 milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, cinci întreprinderi planifică investiţii în activităţi de producţie a combustibilului din biomasă solidă, mobilă, palete şi ambalaje din lemn. Nouă întreprinderi planifică afaceri în reparaţia sistemelor de termificare, în tipografii, instalarea pardoselilor, servicii stomatologice etc. Alte zece afaceri vor fi lansate în sectorul agricol şi prevăd procurarea tehnicii agricole, construcţia de sere sau ferme zootehnice, sau activităţi de apicultură. De asemenea, au fost depuse cereri de finanţare în domeniul construcţiilor şi de dezvoltare a unei pensiuni agro-turistice.

●MIERCURI, 3 iulie

Agricultorii vor să participe la negocierile cu donatorii şi partenerii internaţionali


Reprezentanţii agricultorilor moldoveni solicită autorităţilor să-i implice şi pe ei în negocierile cu donatorii străini şi cu partenerii internaţionali, precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Aceasta este una din propunerile expuse de Federaţia Naţională a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPAIA) în Caietul de politici agricole pentru perioada 2013-2015. Preşedintele FNPAIA, Alexandru Slusari, a comunicat, în cadrul unei conferinţe naţionale, că a fost completat Caietul elaborat pentru perioada precedentă deoarece unele prevederi de acolo nu au fost realizate. Federaţia propune ca pedepsele pentru cei ce nu-şi prelucrează terenurile să fie aplicate gradual. FNPAIA mai cere ca statul să intervină la formarea preţurilor, deoarece are aceste pârghii şi poate combate monopolizarea domeniului. De asemenea, se propune ca mai multe facilităţi fiscale şi subvenţii mai semnificative să se acorde pentru investitorii în domeniul agricol care au sediul în localităţile rurale, astfel ca să fie dezvoltate şi aceste localităţi.

Recolta de porumb se anunţă bună, dar agricultorii se tem să nu fie afectată de ploi

Cei care au semănat porumb anul acesta declară că se aşteaptă la o roadă mult mai bună decât cea de anul trecut, premisele fiind optimiste în acest moment. Preşedintele Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „Uniagroprotect”, Alexandru Slusari, a spus că singura îngrijorare este legată de eventualul exces de umiditate. Alexandru Slusari a menţionat că agricultorii remarcă o vegetaţie foarte bună la culturile de porumb. Însă până în septembrie, când începe recoltarea, lucrurile se pot schimba. „Agricultorii se tem să nu fie ca şi la grâu. Roada este foarte bună, dar dacă vor continua ploile, apare riscul să putrezească pe câmp”, a spus preşedintele „Uniagroprotect”.

● JOI, 4 iulie

Moldova se împrumută cu circa 10 milioane de dolari pentru susţinerea agricultorilor


Republica Moldova se va împrumuta cu 6,5 milioane Drepturi Speciale de Tragere, echivalentul a aproape 10 milioane de dolari, de la Asociaţia Internaţională de Dezvoltare, pentru susţinerea producătorilor agricoli. Potrivit raportorului, viceministrul finanţelor, Maria Cărăuş, împrumutul va permite diminuarea consecinţelor secetei de anul trecut. Banii vor fi îndreptaţi în special către producătorii de grâu şi porumb. Împrumutul este acordat pentru 20 de ani, cu o perioadă de graţie de 5 ani. Rata de dobândă este de 1,25% anual, la care se adaugă taxa de deservire de 0,75% şi taxa de angajament de 0,5%.

● VINERI, 5 iulie

Preţurile din Moldova pot creşte dacă administraţia de la Tiraspol va stopa contrabanda


Acţiunile de blocare a contrabandei anunţate de către administraţia de la Tiraspol ar putea provoca o creştere a preţurilor în partea dreaptă a Nistrului şi un deficit de produse, se menţionează într-un editorial al redactorului-şef al ziarului „Panorama”, Vladimir Thoric, publicat în ediţia de vineri, cu titlul „Tiraspolul a închis „drumul vieţii”. Potrivit publicaţiei, în câteva puncte de vânzare din mai multe localităţi controlate de Chişinău ilegal se vinde 20-30% din marfa care a fost adusă din depozitele din regiunea transnistreană. „Dacă administraţia de la Tiraspol şi-a propus realmente să sisteze aceste livrări pe malul drept, pentru care nu se plăteşte TVA, problema unui deficit va atinge nu doar comercianţii, dar şi consumatorii”, scrie Vladimir Thoric. Mai multe surse ale ziarului „Panorama” au remarcat că legal şi  parţial legal prin posturile vamale şi cele migraţionale din Zona de Securitate pe Nistru, dar şi pe căi tainice şi cu ajutorul plutelor, lunar pe malul drept, controlat de Chişinău, sunt aduse medicamente, tricotaje, produse din carne, combustibil.

Plafonul veniturilor din vânzările anuale pentru titularii de patentă se va tripla

Plafonul veniturilor pe care le înregistrează anual titularii de patentă din vânzări, indiferent de domeniul de activitate, se va tripla –  de la 100 de mii de lei la 300 de mii. Un proiect de lege în acest sens a fost votat pe 5 iulie de Parlament, în a doua lectură. Agenţii economici care vor depăşi cifra de afaceri anuală de 300 de mii de lei, nu vor mai avea dreptul să activeze în bază de patentă şi vor fi obligaţi să-şi înregistreze afacerea ca întreprindere individuală.

● SÂMBĂTĂ, 6 iulie

Investiţiile agricultorilor moldoveni, compromise de ploi


După ce au investit sute de mii de lei în creşterea legumelor, ploile din ultima perioadă sunt pe cale să le distrugă munca producătorilor moldoveni. Roada de pepeni verzi este în pericol, iar varza deja putrezeşte pe câmp din cauza umidităţii ridicate. Mihai Croitoru, producător din Sângera, a spus că are cultivate 5 hectare de varză, în care a investit circa 200 de mii de lei, şi 3 hectare de pepeni verzi, care l-au costat 100 de mii de lei. Din cauza ploilor din ultima perioadă, producătorul nu mai este sigur că va reuşi măcar să-şi recupereze investiţiile. Circa 150 de tone de varză se strică pe câmp. Mihai Croitoru spune că a ajuns să vândă un kilogram de varză şi cu 30 de bani, iar pentru 3 tone a primit 900 de lei. Banii nu i-au ajuns nici măcar să plătească muncitorii care l-au ajutat la tăiat varza. Agricultorul spune că pe pieţele din capitală varza se vinde cu 3-4 lei, iar producătorii rămân doar cu ceea ce trece printre degete. Mihai Croitoru spune că nu are decât să dea de pomană varza care i-a mai rămas pentru că pe deal nu o mai poate ţine, iar cu preţurile de la piaţa angro oricum în pierdere iese.

Agricultorii vor putea accesa fonduri de dezvoltare pentru liberalizarea comerţului cu UE

Producătorii agricoli din Republica Moldova vor beneficia de sprijin în cadrul programului ENPARD, care prevede creşterea competitivităţii produselor pe piaţa Uniunii Europene. Declaraţia a fost făcută de prim-ministrul Iurie Leancă, în cadrul unei întrevederi cu membrii Asociaţiei Producătorilor Agricoli, la care a participat şi ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul a menţionat că în luna octombrie a anului curent, la Chişinău se va afla într-o vizită comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş. În aceeaşi perioadă se va desfăşura o conferinţă cu participarea miniştrilor agriculturii din ţările membre ale Uniunii Europene, dar şi ale Parteneriatului Estic.

Creşterea PIB cu 4% este o prognoză optimistă, experţi

Creşterea Produsului Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova cu 4% în anul 2013 este o prognoză optimistă. De această părere sunt experţii Adrian Lupuşor şi Igor Boţan. Adrian Lupuşor, de la Centrul Analitic Independent „Expert Grup”, a declarat, la o conferinţă de presă, că actualizarea recentă, în creştere, a prognozelor este rezultatul creşterii economice în primul trimestru al anului curent. „Creşterea economică din 2013 va fi determinată preponderent de creşterea compensatorie în agricultură. Trebuie să vedem care va fi această creştere în condiţiile în care o parte din roadă a fost compromisă de ploile din ultima perioadă. Oricum va exista o creştere compensatorie care va împinge PIB-ul în sus. Prognoza Expert Grup este de 3,5%”, a mai spus expertul.