● LUNI, 1 august
Poamă nouă în gură veche-2022!
Primii struguri de masă din sol deschis au apărut în piețele orașelor din Moldova acum o săptămână, adică cu aproximativ zece zile mai devreme decât anul trecut, scrie platforma EastFruit.com. Potrivit experților, este vorba de struguri din soiurile „Dubovski roz” și „Super Extra”, din regiunile de sud-est ale Moldovei de pe ambele maluri ale Nistrului, din podgorii „semiprotejate”. Primele loturi sunt mici, fermierii înșiși le vând cu amănuntul, fără angrosistii intermediari. Prețurile sunt de aproximativ 35-40 lei/kg (1,83-2,09 dolari/kg), afirmă sursa, precizând că la acest preț în august anul trecut au fost achiziționate primele loturi angro de struguri timpurii pe plantații.
Moldovagaz anunță cu cât va procura gazul în august
Prețul la gazele naturale procurate de Republica Moldova în luna august va fi mai mare. Directorul SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, anunță că o mie de metri cubi va costa 1458,5 dolari. În iulie, prețul a constituit 980 de dolari pentru o mie de metri cubi. O lună mai devreme – 880 de dolari.
● MARȚI, 2 august
Admiterea 2022: Științele educației și ingineria sunt domeniile prioritare pentru stat
Științele educației, ingineria, tehnologiile informației și medicina sunt domeniile prioritare pentru stat. Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării spun că țara are nevoie de specialiști în aceste domenii, din acest motiv Guvernul va finanța din bugetul de stat, prioritar, pregătirea studenților care aleg aceste facultăți. Rectorul Universității Tehnice din Moldova spune că, deși instituția a fost reorganizată prin absorbția Universității Agrare, domeniile agronomiei și științelor veterinare sunt în continuare ignorate de candidații la admitere.
Avem un contract păgubos cu Gazprom și astăzi culegem roadele, opinii
Prețul exorbitant de achiziție a gazului pentru luna august readuce în actualitate negocierea contractului cu Gazprom. Reprezentanții opoziției extraparlamentare acuză guvernarea de negocierea unui contract păgubos, în defavoarea cetățenilor Republicii Moldova. De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că acordul cu Gazprom este unul exclusiv comercial și nu presupune concesii politice din partea Chișinăului, așa cum se întâmpla în cazul guvernărilor precedente. Opoziția extraparlamentară spune că prețul enorm pe care-l achită astăzi Republica Moldova Rusiei pentru gaz este o consecință a incapacității echipei de negociatori de a obține un preț avantajos pentru Republica Moldova. Reprezentanții Platformei DA spun că Chișinăul cedează constant în fața Tiraspolului și în plus, achită un preț colosal Moscovei pentru gaz.
● MIERCURI, 3 august
Selecția Bălți anunță recolte de 7-9 tone la hectar la unele soiuri de grâu
Recolte chiar și de peste nouă tone de grâu la hectar au fost obținute în acest an de către Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” din Bălți în cadrul unei cercetări. Acestea au fost realizate pe loturile sale experimentale împreună cu Universitatea Tehnică din München, Germania. Studiul a inclus șapte soiuri și un hibrid, însămânțate pe șase câmpuri cu aplicarea îngrășămintelor minerale și organice. Irigarea s-a făcut prin aspersiune în două reprize: imediat după semănat și în faza vegetației de primăvară, cu norma de irigare de 600 m3/ha în ambele cazuri.
Măsuri în caz de limitare a furnizării gazelor naturale – reducerea temperaturii și școală online
Autoritățile au pregătit mai multe măsuri de reducere a impactului în caz de limitare a furnizării gazelor naturale. Printre acestea se numără monitorizarea zilnică a consumului rațional de resurse energetice și asigurarea temperaturii interioare recomandate în cadrul clădirilor. Acest fapt ar permite o reducere medie a consumului de energie cu 10% pentru clădirile publice și comerciale. Măsurile se conțin într-un proiect de hotărâre prezentat pentru consultări publice de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Planul de acțiuni prevede reducerea temperaturii agentului termic livrat în cadrul sistemului centralizat de producere a energiei termice cu până la 10 %, în condițiile respectării valorilor minime normate. Se mai propune sistarea iluminatului stradal pe timp de noapte începând cu ora 23.00. Este prevăzută și organizarea procesului de învățământ la distanță/online pentru instituțiile de învățământ – cel puțin zece pe lună.
Tribunalul din Stockholm a respins cererea Airport Invest Ltd împotriva Moldovei
Tribunalul arbitral al Camerei de Comerț din Stockholm a respins cererea Komaksavia Airport Invest Ltd îndreptată împotriva Republicii Moldova. Totodată, i-a acordat Republicii Moldova suma de 216,678 75 mii de euro drept compensare pentru cheltuielile suportate în legătură cu procedura arbitrală. Anunțul a fost făcut de către ministrul justiției, Sergiu Litvinenco.
● JOI, 4 august
Vulnerabilitatea țării nu este de ordin energetic, ci de ordin social, opinii
În condițiile unei situații energetice dramatice, premierul Natalia Gavrilița trebuie să meargă în Rusia pentru a negocia cu Kremlinul un preț mai bun la gaz. O spune ex-vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, potrivit căruia Chișinăul trebuie să obțină un dialog cu partea rusă, iar în timpul negocierilor să forțeze cartea regiunii transnistrene. În același timp, expertul în domeniul energetic, Victor Parlicov, spune că probabilitatea ca Gazprom să rezilieze contractul cu Moldovagaz este redusă, întrucât acest lucru ar însemna sistarea livrărilor și pentru regiunea transnistreană.
Un agent economic susține că i-a fost demolat ilegal pavilionul comercial
Ludmila Gandiuc, administratoarea și fondatoarea companiei „Barbus” SRL acuză Primăria capitalei și Pretura sectorului Ciocana de acțiuni ilegale. Potrivit ei, este vorba despre demolarea pavilionului comercial, unde își desfășoară activitatea, cu tot cu stația de așteptare a transportului urban. Ea spune că înțelege că autoritățile vor să facă orașul frumos, să îl reconstruiască, dar trebuie să țină cont și de oamenii care au mici afaceri și care rămân fără loc de muncă. Or, ei nu au cum să concureze cu agenții economici mari la licitațiile desfășurate de municipalitate.
Gazul, mai scump din 1 august
Consumatorii vor achita din 1 august 21, 296 lei pentru un metru cub de gaze fără TVA. Noile tarife în punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de joasă presiune au fost aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică ca urmare a demersului depus de către SA „Moldovagaz”. Reprezentantul ANRE, Ecaterina Strungari, a declarat că s-au constatat mai mulți factori obiectivi pentru revizuirea tarifelor. Printre aceștia se numără majorarea prețului mediu anual de procurare a gazelor naturale de la 696 la 899 de dolari pentru o mie de metri cubi, ceea ce reprezintă circa 29%. De asemenea, este vorba despre evoluția cursului de schimb mediu al monedei naționale față de dolarul SUA.
Se măresc ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight
Ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight se majorează până la 23,50% și, respectiv, 19,50% anual. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei. De asemenea, s-a decis majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt până la 21,50% anual. Totodată, au fost majorate și normele rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă. 37% din baza de calcul – pentru perioada 16 august -15 septembrie, iar din 16 septembrie și până pe 15 octombrie – 40% din baza de calcul.
● VINERI 5 august
Gazul, mai scump. Tarifele majorate se vor aplica din data publicării deciziei
Consumatorii vor achita 21, 296 lei pentru un metru cub de gaze fără TVA. Noile tarife în punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de joasă presiune au fost aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică ca urmare a demersului depus de către SA „Moldovagaz”. Tarifele majorate se vor aplica din data publicării deciziei. Reprezentantul ANRE, Ecaterina Strungari, a declarat că s-au constatat mai mulți factori obiectivi pentru revizuirea tarifelor. Printre aceștia se numără majorarea prețului mediu anual de procurare a gazelor naturale de la 696 la 899 de dolari pentru o mie de metri cubi, ceea ce reprezintă circa 29%. De asemenea, este vorba despre evoluția cursului de schimb mediu al monedei naționale față de dolarul SUA.
Reacția Komaksavia Airport Inves Ltd după hotărârea Tribunalului din Stockholm
Compania Komaksavia Airport Invest Ltd precizează că decizia Tribunalului arbitral din Stockholm de a respinge cererea sa împotriva Republicii Moldova este una intermediară și urmează să fie contestată într-o instanță superioară din Suedia. Compania mai spune că Tribunalul nu a examinat esența litigiului, ci doar aspectele procedurale cu privire la admiterea cererii în cadrul Convenției privind protejarea investițiilor încheiată între Republica Moldova și Cipru.
Se măresc ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight
Ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight se majorează până la 23,50% și, respectiv, 19,50% anual. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei. De asemenea, s-a decis majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt până la 21,50% anual. Totodată, au fost majorate și normele rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă. 37% din baza de calcul – pentru perioada 16 august -15 septembrie, iar din 16 septembrie și până pe 15 octombrie – 40% din baza de calcul.