RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 12-18 aprilie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”
● LUNI, 12 aprilie
Deputatul Slusari a blocat drumul de acces la cariera Micăuți
Vicepreședintele Partidului politic Platforma Demnitate și Adevăr, deputatul Alexandr Slusari, susține că, în pofida tuturor demersurilor de „demascare a ilegalităților” de la cariera Micăuți, făcute de comisia de anchetă, acolo lucrările de extragere continuă. Parlamentarul a blocat drumul de acces la carieră, după ce odată cu plecarea reprezentanților inspectoratului ecologie și a deputaților, lucrările la carieră au reînceput. „Doi indivizi cu dosare penale pornite – deputații Nichiforciuc și Andronache – sfidează legea, nu se tem de nimic pentru că sunt protejați de cercul lui Dodon și profită de haosul din țară. Noi am venit să oprim dezmățul, am chemat organele abilitate, dar dacă nici acestea nu vor contribui la sistarea activității carierei, noi, membrii Comisiei, vom fi nevoiți să blocăm lucrările carierei”, susține Alexandru Slusari. Alexandr Slusari a menționat că există responsabilitatea penală pentru activitatea nelegală a carierei, iar deputații Nichiforciuc și Andronache îi expun pe muncitorii de la carieră riscului de a fi pedepsiți conform legii. „Oricum, se pare că totuși, în câteva ore, sigiliul va fi aplicat”, menționează deputatul. Potrivit lui, cele câteva camioane care între timp au reușit totuși să iasă încărcate și lucrările care, deși cu mici pauze, continuă constituie o încercare de a mai fura ceva din proprietatea poporului până la aplicarea sigiliului.
Situația la CFM va discutată la ședința Consiliului Suprem de Securitate
Consiliul Suprem de Securitate se întrunește marți, 13 aprilie, în ședință. Potrivit Președinției, principalele subiecte care se vor discuta la ședință țin de situația pe piața financiară nebancară, inclusiv pe piața asigurărilor, și situația la ntreprinderea de Stat ,,Calea Ferată din Moldova” (CFM). Ședința CSS va începe la ora 13.00, la Președinție. Deocamdată nu sunt anunțate declarații de presă.
● MARȚI, 13 aprilie
Comisia de anchetă lobează interesele unui grup care vrea să preia Cariera Micăuți, avocet
Comisia parlamentară de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile, în loc să-și exercite competențele stabilite prin lege, lobează interesele financiare ale unui grup de persoane care intenționează să preia controlul asupra Carierei Micăuți și să priveze creditorii acestei companii de dreptul la satisfacerea creanțelor. Declarația aparține avocatului Andrei Iosip, care afirmă că scopul scontat al unor membri ai Comisiei de anchetă este de a sista cu orice preț activitatea Carierei Micăuți și de a concedia angajații acesteia, pentru ca, în final, să asigure transmiterea Carierei către cei care au comandat și au finanțat ofensiva.
Într-o conferință de presă la IPN, apărătorul a declarat că aceste lucruri rezultă din acțiunile comise de către unii membri ai Comisiei de anchetă, în special manifestate prin afirmațiile expuse în spațiul media, prin presiunile exercitate, în virtutea funcțiilor deținute, asupra instanțelor de judecată, Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, prin cauzarea obstacolelor în activitatea economică a entității, denaturarea informațiilor prezentate și altele.Andrei Iosip a menționat că acea comisie de anchetă a fost constituită prin hotărârea Parlamentului din 27 noiembrie 2020. Conform hotărârii, „Comisia va antrena în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile de domeniu, va audia părțile și persoanele implicate și va prezenta Parlamentului într-un termen de 90 de zile, raportul cu privire la rezultatele și concluziile anchetei”. „Respectiv, competențele Comisiei de anchetă sunt foarte clar și limitativ consemnate în hotărârea Parlamentului și vedem totodată că această Comisie nu este abilitată cu competențe speciale, cum ar fi: sistarea activității economice a SA Cariera Micăuți, impunerea instituțiilor statului să pericliteze activitatea carierei și aplicării sancțiunilor, împiedicarea activității prin blocarea drumurilor de acces etc.”, a notat apărătorul.
Avocat: Cariera Micăuți activează legal
Cariera Micăuți este atacată fără precedent de politicieni cu interese obscure, care mimează anchetarea modului de exploatare a substanțelor minerale utile, pe când, de fapt, interesele sunt altele. O spune avocatul Andrei Iosip, potrivit căruia, cariera Micăuți activează legal și nu încalcă limitările impuse de organele de specialitate sau de legislația în vigoare. Într-o conferință de presă la IPN, Andrei Iosip a declarat că SA Cariera Micăuți, care se află, în proces de insolvabilitate, efectuează lucrări de extragere a zăcământului de calcar brut pentru construcții Micăuți (sectoarele Micăuți I și Micăuți II). Acest lucru, potrivit lui, are loc în temeiul contractului pentru atribuirea în folosință a sectoarelor de subsol pentru extragerea substanțelor minerale utile din 7 martie 2012. Acest contract este valabil și este în vigoare, deși membrii Comisiei de anchetă insistă și chiar amenință factorii de conducere a Ministerului Agriculturii despre necesitatea rezoluțiunii acestui contract. Prin actul de confirmare a perimetrului minier din 27 februarie 2009, Societății pe Acțiuni Cariera Micăuți i-a fost atribuit perimetrul minier pentru exploatare, conform planului topografic specificat, până la epuizarea zăcământului. „Extragerea calcarului brut pentru construcții și a argilei pentru producerea cărămizii, pe perioada exploatării zăcământului, se realizează în baza acordului adițional cu nr. 06 din 12 martie 2020 la contractul pentru atribuirea în folosință a sectoarelor de subsol pentru extragerea substanțelor minerale utile cu nr. 83 din 7 martie din 2012. Ca urmare a semnării acestui acord adițional, în cadrul realizării proiectului de execuție, a apărut necesitatea reevaluării și reestimării zăcămintelor minerale utile”, explică avocatul.
Ministerul Finanțelor intenționează să lanseze obligațiuni de stat pe 7 ani
Ministerul Finanțelor intenționează să lanseze obligațiuni de stat pe 7 ani. Prima licitație de este planificată pentru 21 aprilie current. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, elementele emisiunii obligațiunilor de stat respective, precum volumul indicativ al emisiunii, rata anuală a dobânzii, termenele de achitare a dobânzii (cupoanelor), data scadenței, vor fi plasate, cu 5 zile până la data desfășurării licitației, pe pagina web a Ministerului Finanțelor, la compartimentul Comunicate oficiale de plasare a VMS. Emisiunea obligațiunilor de stat pe 7 ani va reprezenta un pas major spre completarea curbei randamentelor, alături de obligațiunile de stat pe termen de 2, 3 și 5 ani, emise în prezent de către Ministerul Finanțelor, se precizează în comunicat. La fel, acestea vor constitui un punct de referință pentru stabilirea prețului la instrumentele pe termen lung (împrumuturi, obligațiuni municipale) și pentru dezvoltarea altora noi. Persoanele fizice și cele juridice, rezidente sau nerezidente, pot să participe la licitațiile de plasare a valorilor mobiliare de stat numai prin intermediul băncilor-dealeri primari.
Reglementarea datoriilor la gaze trebuie decisă cu implicarea Tiraspolului, audieri
Valoarea datoriilor la gaze a malului drept al Nistrului, inclusiv cu penalități, ajunge la 715 milioane de dolari. Totodată, datoria malului stâng al Nistrului este de 6,8 miliarde de dolari. Datele au fost prezentate de către președintele Consiliului de Administrare al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, în cadrul unor audieri organizate de Comisia parlamentară de control al finanțelor publice. Potrivit lui, fără participarea companiei rusești „Gazprom”, fără participarea administrației de la Tiraspol, nu va putea fi găsită o modalitate de reglementare a datoriilor malului stâng. Vadim Ceban a menționat că discuțiile privind modalitatea de reglementare a datoriilor, atât pe malul drept, cât și malul stâng urmează să aibă loc în cadrul negocierilor între acționari – Guvernul de la Chișinău, „Gazprom” și partea transnistreană. Potrivit lui, astăzi nu există posibilitatea de a evita regiunea transnistreană. Or, este vorba despre securitatea energetică a statului. „Va depinde foarte mult cum va fi reglementat inclusiv diferendul transnistrean. Acest lucru este important de menționat, pentru că valoarea datoriilor de astăzi – 6,8 miliarde de dolari pentru malul stâng – vă asigur că ne depășește în partea ce ține de utilizarea mecanismelor de reglementare a acestor datorii”, a notat președintele Consiliului de Administrare al SA „Moldovagaz”. Potrivit lui, auditul Inspecției Financiare de pe lângă Ministerul Finanțelor recomandă ca datoria „Tiraspoltransgaz” și modul de reflectare a acesteia să se regăsească în bilanțul contabil al companiei „Moldovagaz”. Or, azi aceste datorii sunt pe conturi extrabilanțiere. Administrația companiei consideră acest lucru incorect. Și aceasta pentru că aceste datorii nu sunt generate de către „Moldovagaz” la propriu. Mai mult ca atât, este un contract cu „Tiraspoltransgaz și ei sunt obligați să achite pentru gazul consumat.
● MIERCURI, 14 aprilie
CSS a venit cu solicitări către Procuratura Generală
Consiliul Suprem de Securitate (CSS) a venit cu mai multe solicitări către Procuratura Generală. Mai exact, instituției i s-a cerut să investigheze cazurile de utilizare a companiilor din sectorul de asigurări și a conturilor bancare ale acestora în activități de creditare și procese de privatizare ale activelor statului conectate la grupuri de interese și implicate în alte fraude investigate. De asemenea, să investigheze deciziile Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) care au dus la gestionarea ineficientă a activelor unor companii de asigurări și tranzacțiile suspecte ale companiei Moldasig pe toată perioada, inclusiv 2008-2014. Despre aceasta a comunicat președintele țării, Maia Sandu, după ce a convocat Consiliul Suprem de Securitate. „Am discutat mai multe ore despre problemele din sectorul asigurărilor. Schemele puse la cale de anumite grupuri de interese, controlate de Plahotniuc, Șor și Platon, care se derulează de mai mulți ani, pun în pericol banii cetățenilor, creează riscuri majore pentru sectorul asigurărilor, dar și pentru bugetul statului. Unele din aceste scheme au fost posibile din cauza deciziilor proaste ale instituțiilor de reglementare, altele - din cauza deciziilor dubioase ale judecătorilor. În lipsa unor acțiuni prompte din partea organelor de drept în cazul actelor de corupție, dar și a inacțiunii Parlamentului în raport cu membrii Consiliului CNPF, atacurile raider continuă”, a scris pe pagina sa de Facebook președinta. Maia Sandu a adăugat că în cadrul ședinței a fost abordat și subiectul ce ține de exportul grâului. Președinta a cerut extinderea restricției la exportul grâului din rezerva de stat, „pentru a nu admite creșterea prețurilor la produse de panificație pentru categoriile de cetățeni cu venituri mici”.
Termoelectrica a implementat Sistemul de Management Integrat
Termoelectrica a obținut, la sfârșitul lunii martie, patru certificări pentru implementarea și menținerea Sistemului de Management Integrat conform condițiilor a patru standarde internaționale. E vorba de Sisteme de management al calității, Sisteme de management de mediu, Sisteme de management al sănătății și securității ocupaționale şi Sisteme de management al energiei.Potrivit unui comunicat de presă al Termoelectrica, aceste standarde, înglobate într-un Sistem de Management Integrat, asigură îmbunătățirea continuă a performanțelor companiei, permite verificarea impactului activităților, produselor și serviciilor asupra mediului, gestionarea sistematică a proceselor identificate şi stabilirea obiectivelor și sarcinilor respective pentru a le îndeplini și a demonstra realizarea lor. Veaceslav Eni, director general al Termoelectrica a declarat că implementarea Sistemului de Management Integrat confirmă angajamentul Termoelectrica față de consumatorii săi și de îmbunătățire continuă a performanțelor societății, identificarea și controlul impactului activității Termoelectrica, demonstrând că procedurile și procesele întreprinderii sunt în concordanță cu cele mai înalte standarde internaționale. Certificatele de conformitate au fost obținute în luna martie 2021 și sunt valabile trei ani, cu condiția vizării anuale.
Credite pentru a trece la economia verde, prin programul GEFF
Persoanele fizice, întreprinderile mici și mijlocii, dar și companiile mai mari dispuse să investească în energie regenerabilă și eficiența resurselor energetice vor avea acces la un program de creditare, de până la 20 de milioane de euro, prin programul Facilitatea de finanțare a energiei verzi din Moldova (GEFF). Prin acest program, se va oferi finanțare și consiliere pentru a ajuta companiile să devină mai competitive, iar gospodăriile să reducă costurile energiei rezidențiale prin investiții în tehnologii de înaltă performanță și adoptarea practicilor și a resurselor de eficiență energetică, cu accent pe echilibrul de gen. Programul este dezvoltat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), fiind susținut de Fondul Verde pentru Climă și Ministerul Trezoreriei Republicii Turcia. În evenimentul de lansare a programului, Andrei Crigan, expert economic, a spus că, în ultimii ani, Moldova a suferit din cauza condițiilor meteo nefavorabile: secetei, grindinei. Pierderile economice se estimează la 120 de milioane de dolari anual. Contracararea efectelor condițiilor climatice se poate face prin adaptare la acestea, fie prin atenuarea lor. Pentru ambele e nevoie de investiții destinate reducerii emisiilor legate de activitățile umane. Estimările indică că în Moldova e nevoie de aproximativ 5 miliarde de dolari SUA în următorii 10 ani pentru a reduce efectele gazelor de seră. Sunt necesare și cunoștințe pentru a alege cele mai bune și eficiente tehnologii atunci când se ia decizia de investiții.
● JOI, 15 aprilie
Guvernul a decis eliberarea a peste 20 de mii de tone de grâu alimentar din rezerva de stat
Guvernul a autorizat Agenția Rezerve Materiale să elibereze din rezervele de stat 20787,062 tone de grâu alimentar agenților economici, în vederea împrospătării cu decalaj în timp sau cu titlu de împrumut. Grâul va fi eliberat în bază de contract, cu prezentarea unei garanții bancare sau financiare, al cărei cuantum va asigura cantitatea de bunuri scoasă din stocuri, precum și în baza achitării prealabile a plății pentru împrumut, în condițiile lipsei datoriilor față de rezervele de stat. Potrivit ministrului afacerilor interne Pavel Voicu, împrospătarea grâului alimentar este absolut necesară, reieșind din faptul că termenul de păstrare a cantității de grâu menționate expiră anul curent, fapt care duce la schimbarea calității acestuia și pot fi cauzate pierderi la bugetul de stat. Până la data de 10 mai 2021, grâul alimentar din rezervele de stat se va elibera agenților economici producători de pâine, panificație, morărit și celor din sectorul zootehnic. După data de 10 mai, în cazul lipsei solicitărilor agenților economici la procedura de împrospătare cu decalaj în timp sau cu titlu de împrumut, pot participa agenții economici din categoria depozitarilor responsabili sau din alte categorii. Restituirea grâului alimentar eliberat din rezervele de stat se va efectua din roada anului curent, în aceeași cantitate și de aceeași calitate, până la 1 octombrie 2021.
Inițiativă legislativă de susținere a sectorului HORECA pe timp de pandemie
Deputații PAS, Dan Perciun și Radu Marian, au înregistrat o inițiativă legislativă care prevede măsuri de susținere pentru industria HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele). Inițiativa legislativă prevede oferirea din partea statului a unui adaos la salariu de 500 de lei pe săptămână angajaților din întreprinderile care își desfășoară activitatea în cadrul programului de lucru restrâns (până la ora 20.00). Totodată, statul ar urma să acorde o compensație de 1000 de lei pe săptămână pentru salariații din cadrul întreprinderilor ce și-au sistat total activitatea (de exemplu, sălile de ceremonii, cluburi etc.). Documentul mai prevede reducerea TVA pentru domeniul HoReCa, de la 12% la 5%, eliminarea penalităților de întârziere la plata impozitelor, în cazul în care se încheie contracte de eșalonare între agenții economici și stat. Totodată, inițiativa legislativă stipulează diminuarea costurilor de chirie pentru întreprinderile din domeniu, prin scutirea de la plata impozitului pe venit pentru veniturile obținute pe durata anului 2021 de către persoanele fizice și juridice care au oferit în chirie spații întreprinderilor din domeniul HoReCa. Autorii inițiativei legislative menționează în nota informativă a proiectului că doar 6% din companiile din Republica Moldova care își desfășoară activitatea în sectorul HoReCa declară că au primit suport din partea statului, o proporție mult mai mică decât în Rusia (25%), România (44%), Georgia (51%) sau Polonia (73%).
● VINERI, 16 aprilie2021
PUA va cumpăra autobuze la mâna a doua puțin mai vechi, dar mai ieftin
Întreprinderea municipală Parcul Urban de autobuze (PUA) va achiziționa autobuze cu parcurs de exploatare de până la 500 mii km și vechime de până la 10 ani. Un proiect de decizie în acest sens a fost votat la ședința Consiliului municipal Chișinău (CMC). Decizia vine să o modifice pe cea din 30 martie, care prevedea achiziționarea autobuzelor cu parcurs de până la 400 mii km și 8 ani vechime.
Potrivit notei informative a proiectului, în scopul achiziționării autobuzelor cu parcurs, administrația PUA a studiat ofertele parvenite de pe piața autobuzelor cu parcurs și a constatat că autobuzele în stare tehnică satisfăcătoare specificate în caietul de sarcini întocmit în conformitate cu decizia anterioară care prevedea un parcurs de exploatare de până la 400 mii km și opt ani vechime sunt extrem de costisitoare. Din acest considerent, s-a propus de a stabili termenul de exploatare a autobuzelor care urmează a fi achiziționate cu parcurs de până la 500 mii km și 10 ani vechime. La ședința CMC din 30 martie consilierii au decis procurarea mai multor autobuze la mâna a doua, în valoare de 50 milioane de lei. Autobuzele urmau să aibă un parcurs maxim de 400 mii km și opt ani vechime. Propunerea de majorare a parcursului maxim până la 500 mii km, iar vechimea unităților până la 10 ani, a venit pentru a putea procura autobuzele la un preț mai avantajos.
Reguli noi la organizarea activității teraselor din Chișinău
Agenții economici care vor dori să amenajeze terase la Chișinău nu le vor mai amplasa în baza contractelor de locațiune funciară. Pentru a-și desfășura activitatea, vor depune notificarea de comerț̦ și vor obține schema de amplasare de la pretura de sector. La amenajarea teraselor nu se permit construcții capitale, iar în cazul dislocării acestora pe lângă unitățile de alimentație publică cu mese, scaune și umbrele, locul destinat pietonilor trebuie să fie nu mai mic de 2,5 metri. Decizia a fost aprobată la ședința Consiliului municipal Chișinău (CMC). Mai exact, din Regulamentul care prevede organizarea activităţii teraselor a fost eliminat alineatul potrivit căruia amplasarea teraselor pe teren proprietate municipală, organizate pe lângă unităţile de alimentaţie publică permanente, se face în baza deciziei CMC şi a contractului de superficii sau locaţiune funciară încheiat cu Primăria Chişinău. Nici perioada de funcționare a teraselor nu va mai fi stabilită de CMC. A fost exclus și punctul care prevedea că terasele separate, organizate pe teren municipal fără relaţii funciare, funcţionează doar în perioada aprilie-octombrie. În opinia autoarei proiectului, Inga Ionesii, viceprimar al capitalei, modificările vor simplifica organizarea şi desfăşurarea activităţii teraselor pe teritoriul Chişinăului. În plus, în legătură cu situația epidemiologică, Inga Ionesii consideră necesară extinderea suprafeţelor comerciale în aer liber pentru deservirea consumatorilor prin intermediul teraselor adiacente unităţilor de alimentaţie publică.
Premier Energy, îngrijorată de proiectul care prevede compensațiile la lumină
Compania „Premier Energy” își exprimă îngrijorarea în legătură cu proiectul de lege care prevede că facturile de energie electrică ale tuturor consumatorilor casnici, pentru lunile aprilie și mai, să fie plătite din bugetul general de stat. Furnizorul precizează că proiectul, care a fost votat astăzi în primă lectură, a apărut în mediul public fără discuții prealabile și nu a fost avizat de către Guvern, alte comisii parlamentare, fapt care este obligatoriu ținând cont de impactul acestuia asupra bugetului de stat. De asemenea, nu a fost consultat cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. „Considerăm că întreruperea disciplinei de plată lunară a facturii de energie electrică nu contribuie la cultivarea unei culturi de responsabilitate a plății și gestiune eficientă a consumului individual prin economisirea de energie. Deoarece, ceea ce nu este plătit (sau pare să nu fie plătit din buzunarul propriu), nu este apreciat la justa valoare. Pe lângă crearea unui precedent, acest proiect de lege poate crea o confuzie profundă pentru clienți, care pot fi induși în eroare de detaliile facturilor cu privire la propria datorie. În plus, în final consumatorul oricum va trebui să plătească ulterior, întrucât bugetul de stat este alimentat, în cele din urmă, din contribuțiile cetățenilor sau împrumuturi care vor trebui să fie restituite”, precizează Premier Energy într-un comunicat de presă. Potrivit companiei, metodă de plată a compensațiilor propusă în proiectul de lege nu este cea mai potrivită, din punct de vedere al transparenței procesului. „Considerăm că sumele pentru compensarea serviciilor pentru consumul de energie electrică, dar și pentru alte servicii indispensabile, cum ar fi apă, gaz și asigurare cu căldură trebuie să fie transferate direct consumatorilor pentru ca, în cele din urmă, aceștia să își achite datoria fată de operatori”, se mai spune în comunicat. Deputații au votat în primă lectură un proiect de lege a Partidului Socialiștilor, care prevede că statul va acorda fiecărui consumator casnic o compensație în valoare de 428 de lei pentru consumul de energie electrică pentru lunile aprilie și mai.