logo

RETROSPECTIVA IPN „Economie & Business”


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-ipn-economie-business-7966_1080170.html

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 1-7 martie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 1 martie

99 de afaceri vor fi susținute financiar în procesul de digitalizare


99 de companii vor primi finanțare, în valoare totală de 8,4 milioane de lei, pentru îmbunătățirea sau transformarea procesului de afaceri prin utilizarea tehnologiilor digitale. Banii vor fi alocați prin „Instrumentul de susținere privind digitalizarea ÎMM”, finanțat din bugetul de stat și suplinit din fondurile Uniunii Europene și GIZ Moldova. Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), care implementează programul, precizează într-un comunicat de presă că la cel de-al doilea concurs de proiecte din cadrul instrumentului de suport au participat 210 companii, care au trecut printr-un proces complex de selectare. 46 de afaceri vor beneficia de granturi în valoare de până la 200 de mii de lei fiecare pentru digitalizarea proceselor în cadrul întreprinderii, iar alte 53 – de business vouchere de până la 20 de mii lei fiecare pentru accesarea serviciilor de dezvoltare a paginilor web și setare pe pagini de socializare ale afacerii.

Un nou centru multifuncțional pentru mediul de afaceri, la Chișinău

Un nou centru multifuncțional pentru mediul de afaceri a fost inaugurat astăzi, 1 martie, la Chișinău. Noul centru este o subdiviziune a Agenției Servicii Publice și va acorda sericii atât persoanelor juridice, cât și celor fizice, dar și autorităților publice. Directorul ASP, Vladislav Zara, a precizat că în noul centru vor fi prestate servicii de licențiere, de înregistrare a bunurilor imobile, lucrări cadastrale. Beneficiarii vor putea solicita înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali și alte servicii. În activitatea centrului vor fi aplicate principiile „ghișeu unic” și „open space”. Vitalie Celac, șef de departament la ASP, a precizat că, la etajul I al noului centru multifuncțional, vor fi deservite persoanele în etate, cele cu dizabilități, părinții cu copii mici.

Cel mai mare câștig salarial mediu e în domeniul comunicațiilor – peste 20,3 mii lei

Câștigul salarial mediu lunar nominal brut în anul 2020 a constituit 8107,5 lei, fiind în creștere cu 10,2% față de anul 2019. Potrivit Biroului Național de Statistică, cel mai mare salariu mediu lunar, în trimestrul IV al anului 2020, a fost în informații și comunicații – peste 20,3 mii lei, activități financiare și de asigurări – 16 mii lei, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – peste 14,3 mii lei.

Roadă mai mică de nuci și calitate mai joasă

Roada de nuci, afectată anul trecut de secetă, este în scăderea cu până la 30% în comparație cu volumele din anul precedent. Din cauza lipsei de precipitații, a fost afectată și calitatea miezului de nucă. Victor Guțu, directorul companiei AMG Kernel, care are suprafețe considerabile de nuci, a declarat că, în consecință, a scăzut și prețul nucilor exportate. A influențat și factorul concurențial. Or, în state ca Chile, California (SUA) roada a fost foarte bună. Victor Guțu a menționat că sunt pierderi simțitoare. Producătorii au contracte de lungă durată. Dacă nu sunt respectate condițiile – cantitatea, calitatea și termenul de livrare, anul viitor riști să nu mai fii în lista de vânzători credibili. Și dacă în anul trecut nuca în coajă s-a vândut la un preț 2,5 dolari, anul acesta prețul este de 1,5 dolari. Carmina Vicol, administratoarea companiei „Monicol”, care crește, dar și achiziționează nuci de la populație, spune că, din cauza secetei, nuca este uscată, de culoare închisă –diferă mult de standardele de calitate cu care este obișnuită piață europeană.

● MARȚI, 2 martie

Cum diminuăm pierderile și reducem costurile pentru încălzire cu peste 30%


Peste 35 la sută din căldura din locuințe se pierde prin zonele neizolate sau izolate ineficient, spun specialiștii în energetică. Imaginile surprinse de camera de termoviziune la un bloc vechi, neizolat termic, din strada Andrei Doga, ce beneficiază de un sistem de încălzire cu repartizarea căldurii pe verticală, și altul nou, izolat termic, din str. Mircea cel Bătrân, care beneficiază de încălzire centralizată autonomă, demonstrează diferența uriașă dintre pierderile de căldură, la aceleaşi valori de temperatură ale aerului exterior. „Cu ajutorul acestei camere, noi putem observa ceea ce nu putem observa cu ochiul liber. Noi acum putem verifica orice punct al blocului pentru a depista unde sunt pierderi de energie termică”, a spus Iurie Iancoschi, inginer, Sectorul Diagnostic, „Termoelectrica”. „Prelucrând imaginile acestui bloc locativ de tip nou, observăm că temperaturile sunt omogene, iar pierderile de căldură nu sunt sau sunt minime. Pe imaginea dată (blocul vechi) putem observa pierderile în anumite locuri, ferestrele vechi, pereții exteriori ai blocului”, a detaliat Iurie Iancoschi.

● MIERCURI, 3 martie

Cinci priorități ale Băncii Naționale în supravegherea bancară pentru 2021


Banca Națională se va axa, în 2020, în procesul de supraveghere bancară, pe acele domenii în care pot surveni cele mai mari riscuri, având în vedere imprevizibilitatea efectelor economice ale pandemiei COVID-19 în următoarea perioadă asupra băncilor. Este vorba despre cinci domenii, dintre care: riscul de credit, riscul asociat tehnologiilor informațiilor și comunicațiilor (TIC), guvernanța internă, managementul riscului și procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri (ICAAP), combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și sistemele de plăți. Potrivit BNM, în contextul pandemiei COVID-19, riscul de credit rămâne a fi un domeniu-cheie al procesului de supraveghere, având în vedere impactul direct al calității portofoliului de credite asupra capitalului băncilor. De asemenea, identificarea, măsurarea și monitorizarea riscului de credit și al expunerilor în stare de nerambursare este esențială în cadrul procesului de supraveghere și în determinarea nivelului real al riscului de credit în sistemul bancar. Supraveghetorii vor atrage o atenție deosebită practicilor de creditare ale băncilor, pentru a se asigura că acestea continuă a fi solide și conforme cu reglementările în vigoare și cu profilul de risc.

HiSky lansează curse regulate din Chișinău spre 9 destinații din Europa și Asia

HiSky anunță relansarea curselor regulate de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Compania va opera zboruri către 9 destinații din Europa și Asia: Londra, Dublin, Istanbul, Lisabona, Frankfurt, Paris, Tel Aviv, Moscova și Sankt Petersburg. Biletele și sunt deja disponibile pe www.hisky.aero și la agențiile partenere. Operarea curselor regulate HiSky va începe pe data de 26 aprilie. Directorul general al companiei, Iulian Scorpan, afirmă că HiSky va opera și curse charter.

Au fost aprobate categoriile deponenților BEM pentru plata sumei indexate în 2021

Guvernul a probat categoriile de vârstă ale deponenților Băncii de Economii pentru plata sumei indexate în anul 2021. Este vorba despre deponenții născuți până în anul 1991 inclusiv, pentru plata sumei indexate aferente primei etape. Și deponenții născuți până în anul 1957 inclusiv, pentru plata sumei indexate aferente etapei a doua. În Legea bugetului de stat pe anul 2021 pentru compensarea pierderilor pentru depunerile băneşti ale cetățenilor în Banca de Economii sunt aprobate 70 de milioane de lei. În ședința Guvernului, Tatiana Ivanicichina, secretar de stat la Ministerul Finanțelor, a declarat că cetățenii urmează să se adreseze la oficiile întreprinderii de stat „Poșta Moldovei”.

● JOI, 4 martie

Cererile pentru obținerea licenței de prestare a serviciilor de plată pot fi depuse online


Cererile pentru obținerea licenței de prestare a serviciilor de plată sau emitere a monedei electronice și cererile de achiziționare a participațiunii calificate în cadrul unui prestator de servicii de plată nebancar pot fi depuse în mod electronic – prin intermediul portalului web al Sistemului informatic al Băncii Naționale a Moldovei cu privire la licențiere, autorizare și notificare. BNM precizează că și societățile de plată/ societățile emitente de monedă electronică licențiate pot utiliza această platformă pentru înregistrarea agenților, modificarea licenței și pentru alte operațiuni cu aceasta (copii autorizate, reperfectarea licenței și copii autorizate de pe licența reperfectată, duplicatul licenței și copii autorizate de pe duplicatul licenței, cerere pentru retragerea licenței).

Se propune stabilirea normelor de calculare și aplicare a prețurilor la carburanți

Proiectul de lege care prevede stabilirea normelor generale de calculare și aplicare a prețurilor la principalele produse petroliere urmează să fie examinat în plenul Parlamentului săptămâna viitoare. Acest lucru s-a decis la ședința legislativului de astăzi, 4 martie. Autorul proiectului, Alexandru Oleinic, spune că amendamentele propuse sunt orientate spre limitarea abuzurilor, prin crearea în perspectivă a unui mediu economic bazat pe principiile economiei de piață. „Modificările aplicate de către Parlament în iulie 2018, la Legea privind piața produselor petroliere, prin care se lăsa la latitudinea importatorilor și comercianților de produse petroliere stabilirea prețurilor, sunt nejustificate”, a spus deputatul. Proiectul conține o anexă în care este prezentată formula de calculare a prețurilor maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere.

Legea cu privire la comerțul interior a fost modificată

Legea cu privire la comerțul interior a fost modificată. Parlamentul a votat astăzi, 4 martie, proiectul respectiv în lectura finală. Acesta urmărește excluderea discrepanțelor normative existente în cadrul legislativ aferent domeniului comerțului interior, inclusiv ajustarea reglementărilor procedurale cu cele din Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător și Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător. Proiectul a fost propus de Guvern. Autorii susțin că noua lege va exclude orice posibilitate de eschivare de la plata taxelor locale, inclusiv prin înglobarea în conținutul acesteia a tipologiei unităților comerciale prin sistematizarea (codificarea) și suplinirea acestora.

Deputații au prelungit termenul de privatizare a locuințelor

Persoanele care locuiesc în locuințe pasibile de privatizare vor putea face acest lucru până pe 31 mai 2024, având obligația de a înregistra dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile. Prelungirea termenului, care potrivit legislației în vigoare expiră în luna mai, se conține într-un proiect de lege aprobat de Parlament în prima lectură. Deputatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Vasile Năstase, a declarat că proiectul a fost elaborat la solicitarea mai multor cetățeni care au dreptul la privatizarea locuințelor și , din diferite motive obiective, sunt în imposibilitatea de a-și exercita acest drept până la data de 31 mai 2021, cum prevede legea în vigoare. În plen au fost lansate mai multe propuneri, inclusiv excluderea termenului în care pot fi privatizate locuințele. Propunerile urmează să fie examinate la pregătirea proiectului pentru lectura a doua.

● VINERI, 5 martie

Protestul ÎMM-urilor: „Luptați-vă cu pandemia, nu cu locurile de muncă!”


Mai mulți proprietari și angajați ai Întreprinderilor Mici și Mijlocii au protestat astăzi, 5 martie, în centrul capitalei, nemulțumiți de decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică prin care le-a fost sistată activitatea în weekend. Ei consideră decizia discriminatorie, având în vedere că alte puncte de comerț activează. Aceștia au scandat: „Luptați cu pandemia, nu cu locurile de muncă!”,  „Vrem echitate, nu discriminare!”. Protestul a început în fața Guvernului, după care manifestanții s-au deplasat la Președinție. Unul dintre liderii protestatarilor a declarat că, după o vară grea, în care le-a fost sistată activitatea mai multe luni, au ajuns în prag de faliment. Ajutor de la stat nu au primit. Au împrumutat bani și au ieșit din criză. Dar, în această iarnă, ÎMM-urile au fost din nou găsite „țap ispășitor”. Dacă va continua așa, comercianții vor falimenta, iar angajații întreprinderilor își vor pierde locurile de muncă.

Programe similare ECIPES au diminuat esențial costurile în Țările Baltice, IDEP Moldova

Experții Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP), care promovează implementarea Programului ECIPES în Republica Moldova, spun că în Țările Baltice programe similare au diminuat esențial costurile, inclusiv pentru energia electrică. Într-o conferință de presă, Iurie Calestru, director de programe IDEP, a menționat că „eurodeputați, administrațiile localităților cu peste 6 mln de locuitori, instituții de învățământ cu circa 300 de mii studenți și reprezentanți ai mediului de afaceri, solicită aprobarea Programului ECIPES”. „Pe 5 martie 2021, am adresat o scrisoare către Comisia Europeană, susținută de 5 eurodeputați din 3 țări: România, Slovacia și Italia, care au solicitat Comisiei Europene, Directoratului Extindere și Vecinătate și CE Buget și Administrare, aprobarea programului ECIPES. Ne-am adresat Comitetului Regiunilor Europene pentru a primi susținerea lor în dialogul cu Comisia Europeană. Acest demers a fost susținut de autoritățile publice ce reprezintă populația a peste 6 mln locuitori din Republica Moldova, România, Lituania și Polonia”, a detaliat Iurie Calestru.

CFM a vândut un lot de fier uzat cu 16 milioane de lei. Banii vor merge pentru salarizare

Întreprinderea de stat Calea Ferată din Moldova (CFM) a vândut un lot de fier uzat cu 16 milioane de lei. Banii vor merge pentru achitarea datoriilor salariale la întreprindere. Prim-vicedirectorul pentru planificare strategică la CFM, Vitalie Mucan, a dat asigurări, într-un briefing de presă, că angajaților salariul li se va achita în totalitate. Fondul de salarizare pentru o lună la CFM este de 27 de milioane de lei. Acum se plătește salariul pentru luna noiembrie, după care se va începe achitarea restanțelor pentru decembrie. Calea Ferată activează, transportă mărfuri, iar banii obținuți merg la achitarea salariilor și pentru motorină.

Centrele comerciale își vor relua activitatea în zilele de sâmbătă și duminică

Centrele comerciale își vor lua activitatea în zilele de sâmbătă și duminică, cu respectarea mai multor condiții anti-epidemice. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică, astăzi, 5 martie. Administratorii centrelor comerciale vor fi obligați să monitorizeze starea de sănătate a angajaților, să efectueze cu strictețe termometria fiecărui vizitator și să permită accesul acestora în incinta clădirilor doar cu purtarea măștilor de protecție. Intrarea în magazine va fi restricționată pentru persoanele care vor manifesta simptome de febră. La fel, persoanele vor fi admise în centrele comerciale în baza normativului 1 vizitator la 4 metri pătrați din suprafața comercială liberă. Guvernul precizează într-un comunicat de presă că noile norme ce vizează activitatea centrelor comerciale au fost discutate și acceptate în prealabil de către reprezentanți acestora.


● SÂMBĂTĂ, 6 martie

Rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară rămâne 2,65%


Valorile principalelor instrumente de politică monetară se mențin la nivelul actual. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei. Astfel, rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt este de 2,65% anual. La fel, se mențin ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight – 5,15% și, respectiv, 0,15% anual. Normele rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă au fost diminuate cu două puncte procentuale până la 30% sută din baza de calcul.

Circa 70 de producători autohtoni participă la târgul „Ia Moldova acasă”

Circa 70 de producători autohtoni, din mai multe raioane ale țării, își expun marfa, pe 6 și 7 martie, în cadrul târgului „Ia Moldova acasă”, care se desfășoară în Parcul Alunelul, sectorul Buiucani al capitalei. Organizatorii evenimentului spun că la târg și-au anunțat intenția de a participa peste 100 de producători, dar, din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, au fost acceptați mai puțini. Diana Crudu, membră a Federației Naționale a Fermierilor, responsabilă de organizarea evenimentului, a precizat că micii producători vând la târg struguri, mere, fructe uscate, fructe în ciocolată, miere de albini, cașcavaluri maturate, vinuri, dar și produse de artizanat. 90 la sută dintre participanții de la târg sunt femei, cu afaceri în agricultură, iar prioritatea de a vinde li s-a acordat anume lor, întrucât evenimentul are loc în ajunul zilei de 8 martie.

Anul agricol 2021 începe fără surprize neplăcute

Pentru culturile de câmp, anul agricol 2021 începe în a treia decadă a lunii martie – începutul lunii aprilie, iar pentru culturile pomicole și viță-de-vie a început mai devreme, a afirmat Vasile Șarban, șef de direcție la Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Potrivit lui Vasile Șarban, lucrările agricole de toamnă au fost efectuate la timp. Astfel, au fost semănate suprafețe de 401 mii ha, echivalente cu cele din toamna 2019. Grâu de toamnă a fost semănat pe o suprafață de circa 318 mii ha, orz – pe 47 mii ha, rapiță – pe 34 mii ha, iar alte culturi agricole au fost semănate pe o suprafață de circa 2 mii ha. Aceste suprafețe semănate sunt echivalente cu cele din 2019. În 2020, însă, suprafețele de culturi agricole au fost afectate de seceta din 2019, a menționat Vasile Șarban. Responsabilul de la Ministerul Agriculturii a precizat că nu există plângeri din teritoriu că înghețurile de până la -20 de grade, care au fost în a treia decadă a lunii februarie anul curent ar fi afecta culturile agricole. Potrivit lui Vasile Șarban, aceste înghețuri nu au fost atât de critice, pentru culturile agricole.