RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 4--10 noiembrie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”
● MARŢI, 5 noiembrie
Politica fiscală și vamală pentru 2020-2022 prevede introducerea principiului taxării inverse
Documentul de politici fiscale și vamale pentru perioada 2020-2022 prevede introducerea principiului taxării inverse pentru companiile care se află în insolvabilitate. Potrivit ministrului finanțelor, Natalia Gavrilița, prin introducerea principiului taxării inverse se va evita prejudicierea bugetului de stat. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe de lucru organizată de Ministerul Finanțelor cu reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat, Băncii Naționale a Moldovei, mediului de afaceri, instituțiilor bancare și patronatelor. Într-un comunicat de presă al MF se menționează că suma Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) achitată pentru proprietatea gajată, ipotecată, sechestrată sau pentru bunurile întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate va fi transferată în mod prioritar bugetului.
Ministerul Agriculturii a prezentat noul proiect de lege privind calitatea aerului
Cadrul legislativ ce ține de calitatea aerului și emisiile industriale poluante este în proces de schimbare, pentru a fi alineat la normele asumate prin Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Într-un eveniment de prezentare a proiectului, Maria Nagornîi, șefa Direcției de prevenire a poluării și evaluării de mediu din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a declarat că termenul de implementare a legii este de la 3 la 10 ani. Oficialul MADRM a precizat că, prin noua lege, vor fi stabilite cerințe de pre-epurare pentru agenții economici, de monitorizare a emisiilor acestora. Va exista un control foarte strict din partea autorităților de mediu. Rodica Iordanov, director executiv al organizației neguvernamentale ECO Contact, partener al MADRM în elaborarea politicilor de mediu, a declarat că legea va schimba foarte multe în sistemul de gestionare a calității mediului.
Peste 314 mln dolari au fost transferați din străinătate în trimestrul trei
În al treilea trimestru al anului curent, volumul transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit, recalculat în dolari, 314,71 milioane de dolari. 83,1% din transferuri au fost efectuate prin sisteme de remitere de bani, fără deschiderea conturilor bancare. Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, valoarea transferurilor s-a diminuat cu 0,2% comparativ cu trimestrul trei al anului trecut, când a constituit 315,46 milioane de dolari. Eliminându-se efectul cursului de schimb prin recalcularea sumelor la cursul perioadei respective a anului precedent, creșterea reală a transferurilor a constituit 2,2% la sută.
Prețuri mai mari la lemnul de foc de specii tari
Prețul mediu de comercializare a lemnului de foc în acest an este de 607 lei/metru ster pentru speciile tari (868 lei/m3), cu 27 de lei mai mult față de anul trecut. Un metru ster pentru speciile moi costă 344 de lei (491 lei/m3), mai ieftin cu 65 de lei în comparație cu anul trecut. Într-un răspuns pentru IPN, Agenția Moldsilva menționează că, pentru a reglementa comercializarea masei lemnoase recoltate în cadrul entităților subordonate, a fost elaborată Metodologia formării, aplicării și reglementării prețurilor. În afară de doborârea și fasonarea sortimentală, se execută și lucrări suplimentare (adunatul, colectarea și transportarea masei lemnoase), costul cărora este inclus în prețul final de comercializare.
Fabricat în Moldova 2020 vine cu fructe și legume proaspete în plină iarnă
Cea de-a XIX-a ediție a expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, care se va desfășura în perioada 29 ianuarie-2februarie, va întruni peste 450 de agenți economici din toate raioanele țării. La această ediție, în premieră, va fi organizată o amplasare specială a produselor eco. De asemenea, pentru prima dată, pe teritoriul Moldexpo, unde are loc evenimentul, va fi amenajată o zonă specială în care vor fi expuse fructe și legume proaspete. Într-o conferință de presă, președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea, a declarat că sloganul celei de-a XIX-a ediții este: „Acasă. Autentic. Autohton”. Expoziția se va desfășura pe o suprafață de peste trei mii de metri pătrați.
● MIERCURI, 6 noiembrie
Bugetul pentru anul 2020 va fi un buget al solidarității, ministru
Bugetul pentru anul 2020 va fi un buget al solidarității. Asta înseamnă creșteri salariale pentru majoritatea angajaților bugetari, dar și prestații sociale mai mari pentru persoanele cu cele mai mici venituri. Declarații în acest sens au fostă făcute de către ministrul finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul unei ședințe cu șefii direcțiilor finanțe din administrația publică locală. Potrivit ministrului, creșterea salariilor pentru angajații din sectorul bugetar este o prioritate a actualului Guvern. Proiectul Bugetului Solidarității prevede majorarea salariilor cu 6-10% pentru majoritatea angajaților bugetari. În același timp, unele categorii precum: primari, directori și directori-adjuncți de școli, bibliotecari, bucătari, pompieri și militari, vor avea creșteri de salarii în mărime de la 400 la 2500 lei.
Creșterea prețurilor la alimente a dus la creșterea ratei anuale a inflației, raport BNM
Rata anuală a inflației, măsurată prin indicele prețurilor de consum, din luna mai 2019 a revenit în intervalul 5% ± 1,5 puncte procentuale și în luna septembrie 2019 a înregistrat 6,3%. Într-o conferință de presă în care a fost prezentat Raportul numărul 4 asupra inflației, Octavian Armașu, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, a declarat că prețurile reglementate și prețurile la combustibil au înregistrat o contribuție nesemnificativă în creșterea inflației. „Prognoza inflației pe termen mediu prevede o sporire a ratei inflației până la sfârșitul anului 2019. Inflația medie va constitui 5% la sfârșitul anului 2019 și 5,9% în 2020”, a spus Octavian Armașu.
● JOI, 7 noiembrie
Lipsa creșterii economice mărește inegalitatea dintre cetățeni, raport
Lipsa unei creșteri economice sustenabile și nivelul ridicat al economiei informale determină lipsa unei baze impozabile mari, pune presiune pe sistemul de protecție socială și lărgește decalajul dintre diferitele categorii de cetățeni. Este una din concluziile conferinței „Atenuarea inegalităților: precondiție fundamentală pentru creșterea economică durabilă”, organizată de Centrul Analitic Independent „Expert Grup”. Potrivit raportului prezentat în cadrul conferinței, ratele anuale de creștere a Produsului Intern Brut s-au stabilizat în jurul nivelului de 4%, fără însă a produce schimbările structurale de care are nevoie economia Republicii Moldova. Cea mai mare parte din PIB, peste 80%, continuă să fie constituită din consumul influențat puternic de remitențe. „Remiterile devin din ce în ce mai incerte, pe termen lung tind să scadă, iar principalul factor care a atras investiții – forța de muncă ieftină – este afectat de migrațiune, de un sistem educațional ineficient și de creșterea mai rapidă a salariilor decât a productivității”, a spus Adrian Lupușor, director executiv al Expert-Grup și coautor al raportului.
Activele oficiale de rezervă constituie peste trei miliarde de dolari
Activele oficiale de rezervă au constituit, la sfârșitul lunii octombrie, 3 014,03 milioane de dolari. Cifra este în creștere cu 72,03 milioane de dolari în comparație cu 30 septembrie 2019, transmite IPN cu referire la datele Băncii Naționale a Moldovei. Majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul – 24,39 milioane de dolari. A fost determinată și de înregistrarea primei tranșe de împrumut în favoarea Ministerului Finanțelor debursată de Comisia Europeană, în numele UE, în cadrul programului de asistență macro-financiară – 22,05 milioane de dolari SUA. De asemenea, este vorba despre înregistrarea unor granturi pentru suport bugetar în favoarea Ministerului Finanțelor din partea Comisiei Europene, în numele UE – 15,94 milioane de dolari SUA.
● VINERI, 8 noiembrie
Îmbunătățirea climatului de afaceri și investițional necesită 21 de reforme, studiu
Un număr de 21 de reforme ar putea duce la îmbunătățirea climatului de afaceri și ar spori investițiile în Republica Moldova. Concluzia apare în studiul de politici „Îmbunătățirea climatului de afaceri – stimularea investițiilor: propunerea companiilor europene din Moldova”, realizat de Echipa Economică Germană în Moldova (GET) și Asociația businessului European din Moldova. Potrivit studiului, cele patru domenii țin de simplificarea cerințelor privind depunerea facturilor fiscale de către agenții economici, anularea actului de predare-primire a lucrărilor efectuate în cadrul procedurilor fiscale, acceptarea certificatelor emise de statele UE la importul de bunuri și echipamente și includerea serviciilor comerciale artizanale în programul fiscal ce reglementează activitățile permanente.
Percheziții la întreprinderi distribuitoare de gaze naturale
Oamenii legii au desfășurat astăzi, 8 noiembrie, percheziții la întreprinderile distribuitoare de gaze naturale care ar fi prejudiciat SA „Moldovagaz” și întreprinderile afiliate acesteia cu circa 20 de milioane de lei. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, perchezițiile au fost desfășurate la întreprinderile „Moldovatransgaz”, „Șoldănești-Gaz”, „Ialoveni-Gaz”, „Bălți-Gaz”. Ca urmare, au fost ridicate documente relevante cauzei penale, dar și mijloace bănești de proveniență necunoscută de la persoane publice. Materialul probatoriu ridicat va fi examinat pentru stabilirea circumstanțelor „pe faptul implementării unei scheme frauduloase, care a cauzat aceste prejudicii”. IGP menționează că perchezițiile efectuate au legătură cu cele desfășurate în luna octombrie 2019 la societatea comercială „Ungheni-Gaz”.
● SÂMBĂTĂ, 9 noiembrie
30 de milioane de euro din partea UE au ajuns în Moldova
Republica Moldova a recepționat prima tranșă de asistență macrofinanciară, în valoare de 30 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Este vorba despre un grant în valoare de 10 milioane de euro, recepționat vineri, 8 noiembrie, care va fi direcționat la finanțarea deficitului bugetar. Celelalte 20 de milioane de euro au fost debursate sub formă de împrumuturi pe parcursul lunii octombrie curent. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor, asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova acordată de către Uniunea Europeană reprezintă o operațiune de finanțare în valoare de până la 100 milioane euro, dintre care 60 milioane euro vor fi acordate sub formă de împrumut și 40 milioane euro sub formă de grant.
ANSA publica lista producătorilor de cartofi din Belarus admiși pe piața din Moldova
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor publică o listă cu peste 100 de producători de cartofi din Belarus care pot livra cartofi pe piața din Moldova. ANSA precizează că autoritățile fitosanitare din Belarus au monitorizat în perioada de vegetație și au făcut analize de laborator, iar ca rezultat cartofii propuși spre livrare sunt liberi de bacteria Clavibacter michiganensis ssp. Sepedonicus. În urma verificărilor realizate la frontieră de către autoritățile fitosanitare din Moldova, în perioada 12 septembrie-8 noiembrie anul curent, asupra cartofilor importați din roada anului 2019, s-a depistat prezența bacteriei în cartofii livrați de unii producători. Aceștia sunt trecuți cu roșu în Lista prezentată de partea belorusă și publicată de ANSA.