logo

RETROSPECTIVA „IPN CHIȘINĂU”


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-ipn-chisinau-7967_1107692.html

RETROSPECTIVA lunii SEPTEMBRIE. Cele mai importante știri din fluxul „IPN Chișinău”

2 septembrie: Începând cu data de 2 septembrie, este deschisă o nouă rută suburbană de autobuz pentru locuitorii din orașul Sângera: nr. 18B „str. Ismail - or. Sângera”. Primăria municipiului Chișinău precizează că este vorba despre un nou itinerar cu titlu de testare, ce va face legătura dintre sectorul Centru al capitalei cu localitatea Sângera, până la străzile Viilor și Aerogării.

2 septembrie: Peste 10 mii de copii au mers în clasa I, în anul de studii 2024-2025, în cadrul școlilor din municipiul Chișinău. Informația a fost prezentată de șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

2 septembrie: Numărul cazurilor de îmbolnăviri de COVID-19 a crescut săptămâna trecută cu peste 800 de cazuri sau cu mai bine de 26% față de săptămâna precedentă, în Chișinău. Datele au fost oferite de Vladimir Bolocan, șeful Direcției Generale Asistență medicală și Socială, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

3 septembrie: Trei spații noi de joacă au fost amenajate de-a lungul plajei din Parcul „Valea Trandafirilor”. Acestea sunt dotate cu complexe de joacă moderne și leagăne, pentru a oferi copiilor un mediu sigur și distractiv de recreere.

4 septembrie: A fost redeschisă pentru circulație o porțiune reparată a podului de pe strada Mihai Viteazul, după doi ani de lucrări de reabilitare. Direcția generală mobilitate urbană a precizat că astăzi se circulă pe o bandă, într-o direcție, până la finalizarea lucrărilor de îngrădire, securizare, dar de mâine circulația va fi reluată pe ambele sensuri.

5 septembrie: Pe aleea Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei va fi amenajată o zonă smart, care va fi dotată cu tehnologii eficiente din punct de vedere energetic. Printre acestea se numără o stație smart cu pedale, care va genera energie pentru încărcarea telefoanelor. Amenajarea zonei smart se va realiza din contul unui grant pentru implementarea Proiectului „Dezvoltarea infrastructurii pentru integrarea Conceptului de Smart City pe aleea Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana”. Proiectul cu privire la acceptarea grantului a fost votat de către Consiliul municipal Chișinău, iar de implementare este responsabilă Direcția generală locativ-comunală și amenajare.

6 septembrie: Circulația rutieră de pe strada Ciuflea, tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada București, va fi restricționată, începând cu ora 22.00 și până mâine dimineața, ora 09.00. Primăria municipiului Chișinău precizează că măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de restabilire a învelișului asfaltic din strada Ciuflea. În perioada executării lucrărilor menționate, circulația transportului public va fi reorganizată.

9 septembrie: Anul acesta, în școlile din municipiul Chișinău a fost înregistrat un număr record de copii refugiați din Ucraina. Este vorba despre 1 353 de elevi încadrați în cele 151 de instituții de învățământ din capitală. „Aplicăm un model nou de integrare a copiilor refugiați la Gimnaziul „Taras Șevcenko”, unde, în patru clase, profesorii nativi ucraineni predau disciplinele în limba ucraineană”, a declarat la ședința operativă a serviciilor municipale, viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici.

9 septembrie: Instituțiile de învățământ din Chișinău au solicitat până acum organizarea a 684 de grupe cu program prelungit pentru elevii din clasele primare. Procesul este în desfășurare, iar toate solicitările urmează a fi coordonate până pe 15 septembrie. Despre aceasta a informat șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, la ședința operativă a serviciilor municipale.

9 septembrie: O autospecială a Regiei „Autosalubritate” a derapat de pe traseu, s-a lovit de un gard și a doborât un pilon de telecomunicații pe o stradă din capitală. Potrivit întreprinderii municipale, șoferul a pierdut controlul volanului după ce i s-ar fi făcut rău, iar autospeciala s-a deplasat în spatele, tamponând o mașină ce venea în urma sa.

10 septembrie: În premieră, în comuna Trușeni, suburbie a capitalei, va fi instalat un teren de sport multifuncțional, destinat atât elevilor, cât și iubitorilor de sport din localitate. Proiectul, care include și spații de joacă pentru copii și zone verzi, implică investiții de 6,5 milioane de lei, prevăzute în bugetul municipiului Chișinău pentru 2024.

12 septembrie: În municipiul Chișinău, natalitatea a crescut cu 8% în primul semestru al anului curent, iar mortalitatea s-a diminuat cu 0,8% față de aceeași perioadă a anului trecut.

12 septembrie: Un centru de reciclare a deșeurilor menajere solide va fi construit pe strada Uzinelor din capitală. Consiliul municipal Chișinău a aprobat alocarea unui teren de 15 hectare pentru viitoarea construcție. Administrația municipiului Chișinău își asumă edificarea Stației de transfer din resursele financiare care vor fi atrase în cadrul finanțărilor BEI, BERD, E5P. Iar Ministerul Mediului va construi un centru de reciclare lângă Stația de Transfer.

14 septembrie: Ploi abundente au început în această dimineață și la Chișinău, iar echipele de intervenție a serviciilor municipale sunt în teren. Primăria capitalei precizează că, pentru siguranța cetățenilor, anumite străzi ar putea fi închise, iar unele rute de transport public vor fi redirecționate sau suspendate temporar. În cazul înregistrării situațiilor problematice, locuitorii orașului sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, la numărul de  telefon: (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau să sune la numărul unic de urgență 112.

14 septembrie: Pregătirea fondului locativ din Chișinău pentru sezonul rece este în toi. Direcția generală locativ-comunală și amenajare a precizat pentru IPN că profilaxia sistemelor inginerești în blocurile de locuit gestionate de către întreprinderile municipale a fost realizată în proporție de 99%. Aproape 45% este nivelul de pregătire al blocurilor din cadrul asociațiilor proprietarilor de locuințe privatizate.

14 septembrie: Strada Albișoara după ploaia de sâmbătă. Galerie FOTO

14 septembrie: Oameni și mașini printre șuvoaie. Galerie Foto

15 septembrie: Rezultatul inundațiilor violente din Chișinău. Galerie Foto

16 septembrie: Circulația troleibuzelor și autobuzelor este afectată de ploile care cad în capitală. Primăria capitalei precizează că pe unele itinerare de troleibuz și autobuz se atestă întârzieri de la orarul stabilit. Unele unități de transport public staționează sau sunt redirecționate.

16 septembrie: Finanțarea grupelor cu program prelungit în școlile din Chișinău se face exclusiv din bugetul municipal. A precizat șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, care a descurajat colectele de bani de la părinți.

16 septembrie: Ploile de la sfârșitul săptămânii trecute, care continuă și astăzi, au cauzat pagube și instituțiilor de învățământ din municipiul Chișinău. Mai mulți manageri au raportat scurgeri din tavan sau subsoluri inundate. O grădiniță a rămas astăzi închisă, după ce apele au ajuns în depozitul cu produse alimentare.

16 septembrie: Finanțarea grupelor cu program prelungit în școlile din Chișinău se face exclusiv din bugetul municipal. A precizat șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, care a descurajat colectele de bani de la părinți.

17 septembrie: Clădirile grădinițelor nr. 20 și 215 din municipiul Chișinău vor fi renovate și eficientizate energetic cu un grant oferit de către Proiectul USAID Securitatea Energetică a Republicii Moldova. După realizarea lucrărilor, consumul de energie se va micșora cu circa 60%, iar peste 600 de copii și zeci de educatori și angajați vor beneficia de condiții mai bune la grădinițe, se arată într-un comunicat de presă.

17 septembrie: Campania de salubrizare de toamnă în Chișinău va continua până pe 30 noiembrie. Muncitorii întreprinderilor de gestionare a fondului locativ vor grebla spațiile verzi și vor mătura curțile de bloc, iar frunzișul adunat va fi evacuat pentru compostare. Și cimitirele din municipiu vor fi îngrijite.

17 septembrie: Itinerarul autobuzelor care circulă pe rutele nr. 24, 31 și 38 a fost modificat, din cauza alunecărilor de teren, provocate de ploile puternice pe strada Podul Înalt din Chișinău.

17 septembrie: Cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității, viceprimarul municipiului Chișinău, Ilie Ceban, a oferit astăzi biciclete pretorilor și șefilor unor subdiviziuni municipale. Acțiunea face parte dintr-o inițiativă de promovare a transportului alternativ în oraș.

18 septembrie: Un sistem automatizat de irigare va fi montat în sectorul Botanica al capitalei. Lucrările au început deja și urmează să fie executate de-a lungul bulevardului Decebal, pe porțiunea situată între străzile Muncești și Trandafirilor.

19 septembrie: Campionatul municipal la ciclism se va desfășura sâmbătă la Chișinău, iar din această cauză va fi sistată circulația rutieră pe strada Albișoara, pe porțiunea de drum situată între străzile Mihai Viteazul (de la pod) și Petru Rareș. Primăria capitalei a anunțat că interdicția pentru traficul auto va fi aplicată dis-de-dimineață, de la ora 6:00, și până seara, la orele 20:00, până se va încheia Campionatul municipal la ciclism, pe cursa Criterium.

20 septembrie: Sâmbătă locuitorii și oaspeții capitalei au posibilitatea de a explora gratuit Chișinăul cu troleibuzul turistic. Oferta este anunțată doar pentru ziua de 21 septembrie, cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității Urbane. Prima rută cu ghidare în limba rusă începe la ora 12:00, a doua – de la 14:00, a treia– de la 16:00. Startul călătoriei este la Arcul de Triumf.

21 septembrie: Un târg cu participarea producătorilor autohtoni se desfășoară în sectorul Botanica al capitalei, pe Bulevardul Dacia, de sâmbătă dimineața până duminică seara, anunță Primăria municipiului Chișinău. La „Târgul cu tradiție” sunt așteptați toți doritorii care locuiesc sau vizitează capitala. Veți găsi produse autohtone variate, de la producători veniți din diferite raioane ale țării. Standurile, încărcate cu bunătăți, oferă o paletă bogată de delicii: brânzeturi, fructe și legume, miere de salcâm, adunată din pădurile Moldovei.

21 septembrie: Locuitorii și oaspeții capitalei sunt invitați la „Chișinău Youth Fest”, în Piața Marii Adunări Naționale, duminică seara, începând cu orele 18:00. Pe scenă vor cânta Carla’s Dreams, Delia, Smiley, Babasha, The Urs, Lupii lui Calancea și Guz. În plus, vizitatorii vor putea explora Orășelul tinerilor și diverse zone tematice.

21 septembrie: Astăzi este marcată Ziua internațională a păcii. „Împreună pentru pace” este genericul unui eveniment dedicat sărbătorii marcate anual în data de 21 septembrie. Evenimentul se desfășoară în centrul capitalei, pe strada Eugen Doga.

23 septembrie: Bulevardul Mircea cel Bătrân va fi extins până la strada Bucovinei, iar străzile Industrială și Mesager vor fi reabilitate. Primăria capitalei anunță că toate acestea vor fi posibile datorită semnării de către municipalitate a Acordului de prefinanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

23 septembrie: Aproape 390 de muncitori au fost implicați zilnic în lucrările de curățenie din Chișinău, săptămâna trecută. Concomitent, cu ajutorul utilajelor „Hako” și aspiratoarelor atașabile la tractoare, au fost salubrizate mecanizat străzile principale, secundare și trotuarele. Informațiile se conțin în raportul de bilanț pentru prima săptămână a Campaniei de salubrizare de toamnă, desfășurată de Direcția generală locativ-comunală și amenajare a capitalei.

24 septembrie: Peste 34 de mii de refugiați ucraineni beneficiază de protecție temporară în capitala Moldovei. Numărul acestora a crescut cu peste 600 de persoane în puțin peste o săptămână, a precizat viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici.

26 septembrie: Copiii și părinții lor sunt așteptați sâmbătă în Parcul „Alunelul”, între ora 11:00 și 15:00, pentru a descoperi și a alege activități pe care le pot practica după orele de la școală. Evenimentul va aduna laolaltă o gamă variată de oferte din partea cercurilor artistice și creative din Chișinău.

28 septembrie: Școlile sportive, centrele de creație și centrele de tineret din Chișinău își prezintă ofertele la un eveniment desfășurat sâmbătă în Parcul Alunelul, cu genericul: „Viața dincolo de lecții”. Părinții și copiii participă la ateliere, expoziții și master-class-uri, care le oferă oportunitatea să descopere o activitate extrașcolară preferată.