Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, aflat, pe 7 august, într-o vizită la Teheran, a participat la ceremonia de inaugurare a șefului statului reales al Iranului, Hassan Rouhani. Ulterior cei doi oficiali au avut o întrevedere în cadrul căreia au discutat despre colaborarea dintre cele două state. Igor Dodon a avut întrevederi și cu alți oficiali, printre care și înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene Federica Mogherini, dar și vicepremierul Federației Ruse Dmitri Rogozin.
Avocatul Valerian Mânzat a fost condamnat definitiv la nouă ani de închisoare. La 8 august, Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție (CSJ) a respins recursul avocaților care ceruseră casarea deciziei Curții de Apel. Sentința a fost publicată pe site-ul CSJ. Valerian Mânzat a fost condamnat pentru excrocherie în proporții deosebit de mari, fapt ce se pedepsește, conform Codului Penal, cu închisoare de la 7 la 10 ani. Avocatul ar fi estorcat de la o femeie, prin înșelăciune și abuz de încredere, 20 de mii de euro pentru a-i soluționa o problemă legată de urgentarea transferării soțului acesteia dintr-un penitenciar din Federația Rusă în unul din Republica Moldova. Avocatul nu a mai rezolvat cazul, iar femeia i-a cerut banii înapoi. Avocatul a fost reținut în momentul în care a restituit o parte din banii primiți.
Fostul ministru al transporturilor și infrastructurii drumurilor, Iurie Chirinciuc, învinuit de trafic de influență şi abuz de serviciu, a fost recunoscut vinovat și condamnat la închisoare pentru un termen de 1 an și 4 luni în penitenciar de tip semi-închis, acesta a primit şi o amendă de 700 de unități convenționale și a fost privat de dreptul de a ocupa funcții publice pentru un termen de 5 ani. Decizia a fost luată de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în data de 9 august. Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel. Ex-ministrul transporturilor, împreună cu șefii a două companii de construcții, ar fi organizat o schemă cu scopul dobândirii ilicite de mijloace financiare. Aceștia ar fi făcut presiuni asupra unei companii câștigătoare a licitațiilor finanțate de Banca Europeană de Investiții cu scopul de a o constrânge să cedeze o parte din volumul de lucru unor agenți economici afiliați.
Procuratura municipiului Chișinău are din 10 august șef nou. Este vorba despre șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Ștefan Șaptefraț, care a fost desemnat, în bază de concurs, la ședința Consiliului Superior al Procurorilor. Tot atunci, CSP l-a fost desemnat în calitate de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale pe Nicolae Chitoroagă, care executase până atunci interimatul acestei funcții. CSP l-a desemnat, în aceiași zi, pe Eduard Varzar în calitate de șef adjunct la Procuratura Anticorupție.
Casa de avocatură Popa și Asociații a anunțat, pe 10 august, că fostul lider al PLDM, Vlad Filat a depus cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). În cerere, Vlad Filat a invocat faptul că pe parcursul procesului de judecată i-au fost încălcate mai multe drepturi garantate de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. „Am fost victima unui proces desfășurat în condiții obscure, de clandestinitate, fiindu-mi lezate toate drepturile şi interzise multe lucruri. Nu a fost prezentat niciun element din care să rezulte că judecata mea în condiții de publicitate ar afecta interesul justiției”, se spune în cerere.
O femeie de 36 de ani a fost internată, în data de 10 august, cu hemoragie extinsă la reanimare după ce și-a înjunghiat doi copii minori și a încercat să se sinucidă. Fetița ei de un an a fost internată la spital cu multiple plăgi, dar, niciuna nu a penetrat organele vitale şi este în afara oricărui pericol. Ea a fost supusă unei intervenții chirurgicale cu anestezie generală. Băiatul de 12 ani a fost internat la reanimare, iar starea lui era gravă, dar stabilă. Acesta a suportat o intervenție chirurgicală și i-au fost prelucrate plăgile. Cuțitul i-a atins tendoane și vase sangvine. A a avut de suferit aparatul locomotor. Pentru că a pierdut mult sânge, i s-a făcut și transfuzie. Pe cazul dat a fost deschisă o cauză penală pentru tentativă de omor. Din câte se cunoaște, femeia nu făcea abuz de băuturi alcoolice și nici nu era o familie vulnerabilă.
Republica Moldova va primi de 23,7 milioane de dolari pentru dezvoltarea și modernizarea agriculturii, dintre care 5,5 milioane sub formă de grant. Decretul cu privire la promulgarea legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova, Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă și Fondul fiduciar al Programului de adaptare a micilor producători a fost publicat vineri, 11 august, în Monitorul Oficial. Creditul de 18,2 milioane de dolari este acordat pentru o perioadă de 25 de ani, cu o perioadă de grație de 5 ani, la o rată fixă a dobânzii de 1,25% și un comision pentru deservire în mărime de 0,75%.
Judecătoria municipiului Chişinău, sediul Buiucani, a stabilit vineri, 11 august, pentru data de 17 octombrie, şedinţa de judecată la care va începe examinarea dosarului în care ex-deputatul Chiril Luchinschi este cercetat pentru presupusă implicare în fraudele bancare. Potrivit oamenilor legii, există informații care indică asupra bănuielii rezonabile că numitul, împreună cu trei persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul băncilor devalizate. Fostul deputat este cercetat și pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că în declarația sa de avere ar fi tăinuit calitatea sa de proprietar al unor societăți comerciale despre care se presupune că ar fi fost implicate în frauda bancară, precum și pentru nedeclararea sumelor de bani parvenite pe conturile acestora, care au fost folosiți în scopuri personale pentru achitarea studiilor copiilor săi în străinătate. Chiril Lucinschi pledează nevinovat.
Dreptul, finanțele și jurnalismul au fost cele mai solicitate specialități la admitere în universități și colegii. Potrivit datelor Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, publicate vineri, 11 august, pentru un loc la drept au fost depuse câte 18 cereri, la finanțe – câte 15 cereri, iar la jurnalism și procese mediatice – 14 cereri pentru un loc. La specialitățile de contabilitate concursul a fost de 12 cereri pentru un loc, la tehnologii informaționale și comunicaționale şi la arhitectură – câte 4 cereri/loc. În total pentru participare în concursul de admitere în universitățile din țară au fost depuse 13500 de cereri. Pentru 4931 de locuri bugetare pentru înmatriculare la studii superioare de licență în instituțiile publice s-au înregistrat 12 272 de cereri.
Selecție realizată de Maria Procopciuc