logo

RETROSPECTIVA CELOR MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ale săptămânii 31 iulie -6 august 2017


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-celor-mai-importante-evenimente-ale-saptamanii-31-iulie-6-7978_1036171.html

Pe 31 iulie s-a încheiat sesiunea parlamentară de primăvară 2017. În această sesiune, Parlamentul a reușit să elaboreze circa două mii de rapoarte, avize și amendamente la proiectele de acte legislative. Au fost adoptate 125 de legi și 47 de hotărâri, iar 135 de proiecte de legi au fost votate în lectura întâi. Potrivit președintelui Parlamentului, Andrian Candu, printre cele mai importante acte legislative adoptate, se numără perfecționarea legislației în domeniul financiar-bancar, consolidarea atribuțiilor Băncii Naționale a Moldovei, dar și aprobarea unei noi legi în domeniul energetic, care prevede o mai bună reglementare a pieței energetice. Șeful legislativului s-a referit și la implementarea tichetelor de masă, la noua lege cu privire la lupta împotriva terorismului, la modificările din domeniul audiovizualului și nu în ultimul rând la modificarea sistemului electoral. Într-o conferință de presă, deputații Partidului Liberal Democrat au declarat că sesiunea parlamentară a fost una dintre cele mai rușinoase și va rămâne un capitol dureros pentru întregul popor. În opinia deputaților PLDM, guvernarea, susținută de PSRM, și-a realizat propriile interese, tatonând terenul pentru alegerile din 2018 și ignorând adevăratele probleme ale țării. Membrii fracțiunii PLDM nu exclud că vor iniția proteste în toamnă, ba mai mult, vor chema la nesupunere civică, în cazul în care ilegalitățile vor continua.

Președintele Igor Dodon și-a petrecut vacanța în perioada 1-4 august pe Sfântul Munte Athos, iar de pe data de 5 până pe 8 august se află într-o vizită în Iran, unde participă la ceremonia de inaugurare a președintelui reales, Hassan Rouhani.


Șeful IGP, Alexandru Pânzari, a anunțat pe 1 august că trei membri ai Partidului Politic Partidul Nostru au ajuns în vizorul poliției după ce au vorbit la telefon despre organizarea unor acțiuni cu tentă de provocare, ce urmau să aibă loc în noaptea precedentă protestului din 30 iulie. Potrivit șefului IGP, ca urmare a discuțiilor telefonice din ajun dintre cei trei membri de partid, în ziua de duminică pe bulevardul Ștefan cel Mare au apărut banere și pliante în adresa liderului Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase. La rândul său, PPPN respinge declarațiile poliției și le califică drept calomnioase și provocatoare. Conducerea PPPN susține că va adresa procurorului general un demers prin care va solicita verificarea legalității efectuării interceptărilor discuțiilor private telefonice. Mai mult, conducerea partidului spune că îl va acționa în judecată pe șeful Inspectoratului General al Poliției pentru defăimare și pentru răspândirea informației false în spațiul public.

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată pe 1 august cauza penală de învinuire a fostului deputat Chiril Lucinschi, reținut acum două luni în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Potrivit oamenilor legii, informațiile acumulate indică asupra bănuielii rezonabile că numitul, împreună cu trei persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în proporții deosebit de mari. Această infracțiune prevede pentru persoanele declarate vinovate de instanță până la 10 ani de închisoare. Totodată, fostul deputat este cercetat și pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că în declarația sa de avere a tăinuit calitatea sa de proprietar al unor societăți comerciale, despre care se presupune că ar fi fost implicate în frauda bancară, precum și pentru nedeclararea sumelor de bani parvenite pe conturile acestora, care au fost folosiți în scopuri personale pentru achitarea studiilor copiilor săi în străinătate. Chiril Lucinschi pledează nevinovat.

Guvernul a aprobat pe 2 august o decizie privind aplicarea unor măsuri restrictive prin care vicepremierul Federație Ruse Dmitri Rogozin a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit ministrului de externe și integrării europene Andrei Galbur, Rogozin a făcut mai multe declarații publice care poartă caracter neprietenesc, denigrator și ofensator la adresa Republicii Moldova și poporului său. De asemenea, vicepremierul rus a avut aprecieri ofensatoare și la adresa autorităților Republicii Moldova. Premierul Pavel Filip a spus în context că declarațiile făcute de Rogozin sunt inacceptabile. Drept reacție, președintele Republicii Moldova Igor Dodon a declarat că decizia autorităților de la Chișinău reprezintă un act de mare stupiditate politică și că este în defavoarea Republicii Moldova și a cetățenilor moldoveni. În aceeași zi, ambasadorul moldovean în Federația Rusă, Andrei Neguța, a fost convocat la ministerul rus de externe. Viceministrul rus de externe, Grigori Karasin, i-a exprimat diplomatului protestul său categoric în legătură cu decizia Guvernului de la Chișinău prin care vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova.

Procuratura Anticorupție a expediat pe 2 august în judecată cauza penală de învinuire a fostului viceministru al economiei, Valeriu Triboi, acuzat de abuz de putere și prejudicierea bugetului de stat în proporții deosebit de mari. Actualmente fostul viceministru este cercetat în stare de arest la domiciliu. Dacă vina lui va fi demonstrată, el riscă pedeapsă cu amendă penală sau închisoare până la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. Procurorii anticorupție au înaintat în procesul penal o acțiune civilă prin care cer recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune în valoare de peste 2,5 milioane de lei, care urmează a fi încasat de la inculpat, dacă va fi recunoscut vinovat.

Fostul șef al Direcției municipale transport, Igor Gamrețchi, a fost condamnat pe 3 august la doi ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru trafic de influență. Potrivit aceleiași decizii, Gamrețchi a fost privat de dreptul de a deține funcții publice pe un termen de trei ani. După pronunțarea sentinței, Igor Gamrețchi a declarat că decizia urmează să fie contestată, menționând că nu se aștepta la o măsură atât de aspră. Procurorul care instrumentează dosarul, Dumitru Robu, a spus că pedeapsa stabilită de către instanță urmează să fie executată din moment ce va exista o decizie definitivă.

Părinții nou-născutului din Bălți care urma să fie scos ilegal din țară, dar și cetățeanca Germaniei, care planifica să ia copilul, au fost condamnați pe 3 august pentru trafic de copii la 15, 17 și, respectiv, 18 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, la sfârșitul anului 2016 și până în luna februarie 2017, părinții copilului au primit plăți și beneficii de la cetățeanca Germaniei, pentru a obține de la aceștia consimțământul pentru a-i transmite copilul. După ce a primit copilul, l-a adăpostit pe parcursul a opt zile într-un apartament închiriat în municipiul Bălți și ulterior l-a transportat până la postul de trecere a frontierei de stat Leușeni Albița, direcția ieșire, destinația fiind Germania. Acțiunile date au fost comise în scopul adopției ilegale.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a finalizat pe 4 august urmărirea penală și a remis în instanța de judecată cauza penală de acuzare a fostului deputat Iurie Bolboceanu de trădare de Patrie. Iurie Bolboceanu este acuzat de faptul că, fiind racolat de către ofițerii Direcției Principale de Informații a Statului Major General al Ministerului Apărării al Federației Ruse, în perioada 5 octombrie 2016 – 17 martie 2017, urmărind un scop material, a cules și a livrat informații de interes național, pasibile de a fi utilizate în dauna intereselor Republicii Moldova. Dacă va fi găsit vinovat de comiterea infracțiunii de care este acuzat, Iurie Bolboceanu riscă pedeapsă cu închisoarea de la 12 la 20 de ani.

Selecție realizată de Elena Nistor