logo

RETROSPECTIVA CELOR MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ale săptămânii 24-30 iulie 2017


https://www.ipn.md/ro/retrospectiva-celor-mai-importante-evenimente-ale-saptamanii-24-30-iulie-7978_1036036.html

În dimineaţa zilei de 24 iulie, pe teritoriul fostului Stadion Republican a izbucnit un incendiu care a afectat aproape 6 mii metri pătrați la depozitul de crengi și arbori. La stingerea flăcărilor au intervenit 17 autospeciale.

Comisia Electorală Centrală a luat act de hotărârea Parlamentului prin care a fost declarat vacant un mandat în fracțiunea Partidului Socialiștilor. În ședința din 25 iulie, membrii CEC au votat pentru atribuirea mandatului următorului candidat de pe lista PSRM, Petru Corduneanu, actual consilier municipal.

La 26 iulie, Guvernul s-a întrunit în ședință în noua sa structură, votată săptămâna trecută de Parlament. Numărul ministerelor a fost redus de la 16 la nouă. Cinci ministere își păstrează numele și funcțiile: Ministerul Finanțelor (ministru Octavian Armașu); Ministerul Justiției (Vladimir Cebotari); Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (Andrei Galbur); Ministerul Afacerilor Interne (Alexandru Juzdan); Ministerul Apărării (se așteaptă numirea ministrului prin decret prezidențial). Ministerul Economiei preia din domeniile de activitate de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, de la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor și Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, cu modificarea denumirii în Ministerul Economiei și Infrastructurii – ministru Octavian Calmâc. Ministerul Culturii preia din domeniile de activitate de la Ministerul Educației, Ministerul Tineretului și Sportului și domeniul de cercetare de la Academia de Științe a Moldovei, cu modificarea denumirii în Ministerul Educației, Culturii și Cercetării – ministru Monica Babuc. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei preia din domeniile de activitate de la Ministerul Sănătății, cu modificarea denumirii în Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale – ministru Stela Grigoraș. Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor păstrează domeniul dezvoltării regionale și preia din domeniile de activitate de la Ministerul Agriculturi și Industriei Alimentare de la Ministerul Mediului, cu modificarea denumirii în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului – ministru Vasile Bâtcă.

În aceeaşi zi, ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene în legătură cu preconizatele manifestații cu ocazia celor 25 de ani de la începutul operațiunii de menținere a păcii în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Într-un comunicat de presă al MAEIE se menționa că ambasadorului rus, în particular, i s-a atras atenția repetat asupra inoportunității organizării în mod unilateral a unor manifestații consacrate acestei aniversări, cu participarea artiștilor și delegațiilor oficiale din Federația Rusă. În acest sens a fost invocat faptul că astfel de acțiuni pot prejudicia relațiile moldo-ruse, or, Chișinăul își dorește ca aceste relații să fie prietenești, de încredere și respect reciproc.


Cabinetul de miniștri a aprobat pe 26 iulie, conceptul Programului de stat „Prima casă”. Documentul vine să faciliteze accesul persoanelor fizice, în special a tinerelor familii, la creditele ipotecare, prin garantarea parțială a acestora de către stat. Prin intermediul programului vor putea fi achiziționate apartamente și case de locuit pe teritoriul Republicii Moldova prețul cărora trebuie să nu depășească un milion de lei. Rata inițială achitată de beneficiar este de 10% din preț. Creditul pentru „Prima casă” va fi acordat de către băncile comerciale pe un termen de maximum 25 de ani, în lei moldovenești. Rata dobânzii acestuia va fi compusă din rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele cu termenul de la 6 până la 12 luni, comunicată de Banca Națională a Moldovei, o marjă de până la 3% și un comision de garantare de 0,5% anual din soldul garanției de stat.

Pe 27 iulie, Curtea Constituțională a admis sesizarea Partidului Liberal și a declarat neconstituțional decretul președintelui Igor Dodon pentru desfășurarea referendumului republican consultativ. Curtea a reținut că întrebările formulate pentru plebiscit depășesc competențele constituționale ale președintelui și, prin urmare, nu pot fi supuse unui referendum consultativ inițiat de către șeful statului. Curtea a statuat că este contrar spiritului Constituției ca președintele, sub acoperirea sintagmei „probleme de interes național”, să inițieze un referendum care implică modificarea Constituției sau chestiuni ce țin de aprecierea științifică a mediului academic. Hotărârea este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Preşedintele Igor Dodon a declarat că decizia Curții Constituționale este o sfidare a cetățenilor și a libertății lor de a se expune pe subiecte de interes național. Potrivit lui, Curtea Constituțională a făcut uz de diverse acrobații juridice pentru a anula referendumul, probabil la sugestia guvernării, „dar și fiindcă membrii CC sunt cetățeni români panicați de efectele sociale ale referendumului”.

În Monitorul Oficial din 28 iulie a apărut decretul preşedintelui privind eliberarea din funcţie a judecătoarei Curții de Apel Chișinău Domnica Manole, după ce la începutul lunii iulie, în baza avizelor Serviciului de Informații și Securitate, Consiliul Superior al Magistraturii a declarat-o pe judecătoarea Domnica Manole incompatibilă cu funcția de magistrat. CSM a propus șefului statului să o elibereze din funcție. Atunci magistrata a apreciat această decizie ca fiind o comandă politică, o decizie ilegală, cu depășirea flagrantă a tuturor prevederilor legale.

Activiști civici și veterani ai Războiului de la Nistru au protestat în fața Aeroportului Internațional Chișinău, pe 28 iulie, unde urma să sosească delegația vicepremierului rus Dmitri Rogozin pentru a participa la acțiunile organizate la Tiraspol cu ocazia aniversării a 25-a a misiunii de pacificare. Avionul care se îndrepta spre Chişinău nu a putut însă să survoleze spaţiul aerian al României şi a aterizat la Minsk. La scurt timp, preşedintele Igor Dodon a declarat într-un briefing de presă că de câteva zile cetăţenii asistă la un show rusofob, şi a acuzat PDM de organizarea acestuia. În acelaşi context, Igor Dodon a spus că, în pofida faptului că Rogozin nu va putea ajunge la Chişinău,  personal nu-şi va anula vizita în regiunea transnistreană, unde va avea o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Judecătoria municipiul Chișinău, sediu Buiucani, a dispus la 28 iulie suspendarea provizorie a primarului municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, până la pronunțarea sentinței definitive. Procurorul Victoria Furtună a declarat că suspendarea provizorie este necesară în acest caz din considerentul că primarul este învinuit săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave. Mai mult, în cadrul acestui dosar urmează a fi audiați martori care sunt în legături de serviciu cu Dorin Chirtoacă. La rândul său, Dorin Chirtoacă  a declarat că era pregătit și se aștepta la o asemenea decizie, pentru că acum o zi era vizibilă o presiune din partea procuraturii. Dorin Chirtoacă a mai spus că important este să se meargă înainte cu aflarea adevărului în acest caz și clarificarea tuturor circumstanțelor. Potrivit lui, decizia de suspendare urmează să fie contestată la Curtea de Apel

Selecţie de Alina Marin, IPN