logo

Rețineri cu mascați în capitală, într-un dosar de droguri


https://www.ipn.md/ro/retineri-cu-mascati-in-capitala-intr-un-dosar-de-7967_1099628.html

Încă patru persoane au fost reținute, acestea fiind suspectate de comercializarea drogurilor pe teritoriul țării. Suspecții, printre care și organizatorii schemei infracționale, sunt cercetați în dosarul cu droguri de peste 2,5 milioane de lei, în care anterior fusese reținut un tânăr de 29 de ani, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției după reținerea tânărului de 29 de ani, care este suspectat de comercializarea drogurilor prin intermediul aplicației „Telegram”, măsurile speciale de investigație au continuat. Ca urmare a fost reținut un alt tânăr, în vârstă de 33 de ani. El este din municipiul Chișinău și se presupune că activa în calitate de taximetrist.

„La comanda unei persoane din regiunea transnistreană, a transportat o cantitate de 1200 de grame de amfetamină, ambalată în pachețele de tip zip-lock și camuflată într-o cutie de la alcool. Valoarea drogurilor depistate este estimată pe piața neagră la aproximativ un milion de lei”, precizează IGP.

Totodată, fiind organizate măsuri suplimentare, a fost reținut în flagrant delict un bărbat de 31 de ani, originar din Uzbekistan. Acesta avea rolul de distribuire a drogurilor în ascunzișuri pe teritoriul capitalei.

Pe 25 septembrie, a fost posibilă reținerea cu mascați a organizatorilor schemei infracționale, un bărbat de 31 de ani din regiunea transnistreană, împreună cu un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 35 de ani. Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și urmează a fi cercetați penal pentru activitate legată de circulația ilegală a drogurilor.

În urma perchezițiilor în automobilul cu care aceștia se deplasau au fost ridicate trei telefoane mobile și 7500 de euro, care se presupun a fi obținuți din activitatea infracțională.

Pentru circulația ilegală a drogurilor, persoana vinovată riscă închisoare pentru un termen de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.