logo

Restricții pentru localnicii din Bulboaca. Vor putea circula pe 1 iunie doar cu permise speciale


https://www.ipn.md/ro/restrictii-pentru-localnicii-din-bulboaca-vor-putea-circula-pe-7967_1097130.html

Timp de două zile, pe 31 mai și 1 iunie, agenții economici din Bulboaca din perimetrul Castelului Mimi, unde va avea loc Summitul Comunității Politice Europene, nu vor activa. În ziua Summitului, localnicii care activează sau au un motiv concret să plece din sat, vor putea face asta doar în baza unui permis special, transmite IPN.

„Probabil orice localitate din țară și-ar dori să aibă Summitul la ei acasă. Noi suntem foarte bucuroși pentru că ne-au ales pe noi, localitatea Bulboaca. Sperăm ca toți, și noi, și voi, la un viitor mai bun”, a declarat primarul localității, Ion Berzoi, în cadrului unui tur de presă.

Potrivit lui, la Bulboaca lucrările de pregătire pentru Summit sunt realizate în proporție de 95%. Se mai fac lucrări ce țin de amenajare, plantări, cositul ierbii etc. Până acum, nemijlocit administrația publică locală a amenajat patru intrări, patru stații, o parcare etc. De asemenea, autoritățile locale s-au ocupat de iluminatul stradal în totalitate, dar și de două garduri, unul dintre care sub formă de tricolor cu o lungime de 30 de metri și cu o înălțime de 3 metri.

La fel, s-au făcut lucrări de pavare și au fost amenajate borduri. Au fost efectuate lucrări de reparație a traseului, inclusiv în intravilanul localității și a fost aplicat marcaj.



Potrivit primarului, agenții economici din apropierea locului unde se va desfășura Summitul CPE au fost deja informați despre faptul că nu vor activa pe data de 30 mai și pe 1 iunie. La fel, pe 1 iunie, oamenii care activează sau au un motiv concret să plece trebuie să se adreseze la primărie pentru a obține permis în acest sens. Și posesorilor de automobile poliția le eliberează permise speciale. Circulația va fi asigurată pe alte căi de acces, inclusiv prin extravilanul localității

Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău.

Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.