Restricţii pentru consumatorii cu datorii la căldură
https://www.ipn.md/ro/restrictii-pentru-consumatorii-cu-datorii-la-caldura-7967_991467.html
Peste 1000 de consumatorii cu datorii la energia termică, care depăşesc suma de 2500 de lei, sunt limitaţi în dreptul de a-şi perfecta paşapoarte, iar aproximativ 30 de persoane au interdicţie să părăsească ţara. Restricţiile au fost stabilite de către executorii judecătoreşti în baza titlurilor executorii de încasare a datoriei. SA „Termocom” atenţionează că în proces de examinare în instanţele de judecată sunt şi alte dosare, iar măsuri restrictive similare riscă sute de datornici, transmite Info-Prim Neo.
Într-un comunicat de presă dat publicităţii marţi, 12 iulie, SA „Termocom” subliniază că interdicţiile stabilite sunt prevăzute de Codul de Executare al Republicii Moldova. Măsurile restrictive vizează aplicarea sechestrului pe mijloacele băneşti sau pe bunurile debitorului, interdicţia de a săvârşi anumite acţiuni, interdicţia de a părăsi ţara pe cel mult 6 luni.
Consumatorii sunt reabilitaţi în drepturi imediat după stingerea datoriei. Astfel, SA „Termocom” îndeamnă consumatorii să achite datoriile în termen restrâns şi să dispună de toate drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.