logo

Restricţii de circulaţie pentru maşinile de mare tonaj


https://www.ipn.md/ro/restrictii-de-circulatie-pentru-masinile-de-mare-tonaj-7967_1006093.html

Mijloacele de transport cu masa de peste 20 de tone au restricţii de circulaţie între orele 11.00 şi 18.00, atunci când temperatura aerului depăşeşte 30 de grade. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de ramură, restricţiile se instituie în scopul prevenirii deteriorării drumurilor, transmite IPN.

Restricţiile nu se aplică asupra transportului de călători, maşinilor care transportă produse alimentare, materiale pentru prevenirea sau lichidarea situaţilor excepţionale.

Restricţii de circulaţie vor fi operate şi în legătură cu executarea lucrărilor de reabilitare şi reparaţie pe următoarele sectoare de drum: M1 Chişinău-Leuşeni-frontiera cu România, de la kilometrul 14, până la kilometrul 39, de la intersecţia cu drumul R6, până la intersecţia cu satul Căpriana, şi kilometrul 82-99, satul Bujor, Leuşeni, până la frontiera cu România.

Nu se va putea circula liber nici pe drumul M2 Chişinău-Soroca-frontiera cu Ucraina, de la kilometrul 6, până la 71 şi kilometrul 71-154.

Pe M3 Chişinău - Cimişlia - Vulcăneşti - Giurgiuleşti - frontiera cu România circulaţia va fi restricţionată de la kilometrul 96, până la 151.

R7 Soroca - Costeşti-frontiera cu România – de la kilometrul 3, până la kilometrul 12; R12 Donduşeni  Drochia -Pelinia-M14 - kilometru 5-61, oraşul Donduşeni-satul Pelinia, R14 Bălţi- Sărăteni şi M2 kilometrul 10-61, Bălţi- Sărătenii Noi.