Traficul rutier pe strada 31 august 1989, tronsonul cuprins între străzile Alexandr Pușkin și Vlaicu Pârcălab, va fi sistat în perioada 21 și 30 decembrie, transmite IPN.
Restricțiile de circulație se instituie în legătură cu reabilitarea rețelelor de apeduct în zonă.
Poliția îndeamnă conducătorii auto să evite zona respectivă deplasându-se pe străzile adiacente, să se conformeze cerințelor polițiștilor de patrulare și să-și respecte colegii din trafic.