 |
|
| Anatol Țăranu | |
Este bine cunoscută celebra apreciere a lui Vladimir Putin despre actul prăbușirii Uniunii Sovietice, pe care a descris-o ca fiind "unul dintre cele mai mari dezastre geopolitice" ale secolului XX. Tot atât de cunoscută este și o altă caracteristică dată de liderul rus Uniunii Sovietice, pe care a catalogat-o cu termenul „Rusia istorică”. Este adevărat că Putin într-un trecut mai îndepărtat a vorbit și despre tentația de a restabili Uniunea Sovietică, ca despre un proiect al oamenilor „fără cap”. Însă, după toate probabilitățile, durerile fantomatice imperiale ale actualilor deținători ai vizei de reședință de la Kremlin sunt atât de puternice, că le-a deturnat iremediabil rațiunea politică, prefăcându-i în ostatici ai construcțiilor ideologice xenofobe și pe alocuri paranoice. Dar în istorie asemenea manifestări nu sunt unice, este suficient să ne aducem aminte de exemplul nazismului german și de sacrificiul imens al umanității întru contracararea acestui fenomen demențial în istoria civilizației. Cazul „kremlinezilor” de azi este cu atât mai angoasant, cu cât paranoia imperială i-a contaminat grav pe liderii ruși, deținătorii celui de al doilea după mărime potențial militar nuclear din lume care, pe fundalul eșecului militar din Ucraina, manifestă tupeul delicvent de a zângăni din arma atomică ca argument în relațiile interstatale.
Plan revanșist redus la forme bizare
Războiul din Ucraina este privit de foarte mulți politicieni, dar și de oameni simpli ca o încercare a lui Putin de a restaura URSS. Însă acest plan revanșist s-a ciocnit de o rezistență eroică a ucrainenilor care, în cel mai bun caz pentru Putin, reduc noul imperiu la formula bizară de a fi cusut laolaltă din rămășițe, cum ar fi regiunile separatiste din Ucraina, Georgia și Moldova, precum și Belarus, care a fost deja de acord să creeze o "uniune" cu Rusia. În discursul său, de 9 mai, din Piața Roșie din Moscova, Putin a recurs la un procedeu disperat de „deturnare” a memoriei soldatului sovietic, care a murit în lupta împotriva naziștilor, printre ei fiind milioane de etnici ucraineni, peste trupele ruse invadatoare a Ucrainei de azi. La câteva ore după discursul lui Putin, un înalt oficial britanic din domeniul apărării, Marea Britanie fiind aliata Armatei Sovietice în războiul împotriva Germaniei lui Hitler, l-a acuzat pe acesta că "oglindește" politicile lui Adolf Hitler în războiul împotriva Ucrainei, repetând „erorile regimurilor totalitare din secolul trecut" și riscând să aibă aceeași soartă ca și comandamentul de vârf nazist.
Putin nu a reușit până acum să-și atingă niciunul dintre obiectivele majore de război în Ucraina. După ce inițial a crezut că forțele sale ar putea cuceri Kievul și ar putea dărâma guvernul președintelui Vladimir Zelenski în câteva zile, el a fost forțat să recalculeze totul și să se concentreze asupra estului Ucrainei. Dar și aceasta s-a dovedit a fi o luptă istovitoare și fără perspectivă clară de biruință pentru armata rusă, care prin insuccesele sale l-a dat de gol pe comandantul său suprem în perspectiva zilei de 9 mai. Președintele rus Vladimir Putin a folosit anterior această aniversare pentru a proiecta superioritatea morală a Moscovei față de nazism și față de toți cei pe care alege să îi eticheteze demagogic drept „naziști". Numai că în acest an această paradă a militarismului rus pe puțini i-a impresionat, pe mulți lăsându-i consternați de imaginea jalnică a liderului rus prezent la paradă, care provoca senzația unui om obosit, așezat ghemuit sub plapumă, cu expresia feței unui bolnav incurabil. De fapt, această imagine dezolantă a liderului rus la paradă militară de 9 mai din acest an, se potrivește perfect Rusiei pe ansamblu – statului și societății degradate până la rușinoasa stare de a accepta și susține un război fratricid împotriva celor mai apropiați camarazi de arme în lupta împotriva nazismului în cel de al Doilea Război Mondial.
Irosire necruțătoare de vieți omenești
Atunci când Putin a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei, la 24 februarie, Kremlinul a declarat că scopul "operațiunii militare speciale" a fost acela de a "denazifica" și "demilitariza" vecinul său. Se presupunea că Ucraina va cădea rapid și acest fapt va deveni începutul și catalizatorul refacerii URSS în formula actualei Rusii putiniste. Însă, în aproape trei luni de război, armata rusă a suferit o serie de eșecuri pe câmpul de luptă și a fost nevoită să își retragă forțele de pe mai multe fronturi. După estimările Ministerului ucrainean al Apărării, în această perioadă aproximativ 25.000 de militari ruși au fost uciși, acest fapt demonstrând că strategiile militare ruse au încremenit în perioada ultimului război mondial, când victoria armatei sovietice au fost cumpărată prin irosirea necruțătoare a vieților propriilor soldați și ofițeri. Plus la toate acestea, rundele de sancțiuni punitive aplicate statului și oficialilor ruși, dar și sectoarelor importante ale economiei rusești, l-au lăsat pe Putin tot mai izolat pe scena mondială și au afectat grav economia rusă, cu consecințe și mai grave pe viitor.
Putin a justificat invadarea militară a Ucrainei prin necesitatea de a ține departe NATO de hotarele Rusiei, de a demilitariza și a denazifica societatea ucraineană, argumente eufemistice care, de fapt, camuflează planurile imperialiste ale Moscovei de a preface Ucraina în parte inseparabilă a lumii ruse. În realitate, Putin o obținut contrariul planurilor sale. NATO, ca răspuns firesc la agresiunea militară rusă în Ucraina, se concentrează masiv în dea lungul hotarelor sale estice cu Rusia cu scopul de a-și spori eficiența de apărare în perspectiva creșterii pericolului militar rus. Iar așa state vecine ca Suedia și Finlanda, celebre pe scena internațională prin statutul său de neutralitate politico-militară consacrată, în fața pericolului militar din partea Rusiei, se simt nevoite să renunțe la statutul de neutralitate și să adere la NATO. De acum înainte, din cauza agresiunii sale împotriva Ucrainei, Rusia va mărgini cu NATO și pe tot întinsul de mii de kilometri a hotarului său scandinav.
În ce privește Ucraina, Rusia a pierdut această țară și poporul ei pe decenii, dacă nu secole înainte în calitate de aliat și partener loial pe scena internațională. Alături de Ucraina și alte state din spațiul post-sovietic se debarasează rapid de ultimele iluzii privind poftele hrăpărețe ale imperialismului rus. Defel întâmplător, în majoritatea covârșitoare a fostelor republici sovietice s-a renunțat la tradiția impusă de Moscova de celebrare a zilei de 9 mai, tot așa cum și la susținerea invaziei ruse a Ucrainei. În aceste condiții, planurile putiniste de reeditare a URSS în formula Rusiei istorice devin categoric irealiste. Mai degrabă eșecul militar în Ucraina ar putea să provoace procese centrifuge în însăși interiorul Rusiei, chiar dacă aceste tendințe ar putea fi decalate în timp.
Războiul a accelerat procesele în Moldova
Invazia rusă a Ucrainei vecine a accelerat mult procesul de desprindere și a Republicii Moldova de lumea rusă. În condițiile unei politici accentuat prudente și non provocatoare a guvernării proeuropene de la Chișinău în raport cu Moscova, era greu de închipuit interzicerea prin lege a panglicii bicolore Sf. Gheorghe – un simbol major al ideologemei ruse de consemnare a zilei Victoriei de 9 mai, dacă nu ar fi existat agresiunea rusă în Ucraina. Însă războiul din Ucraina a schimbat radical termenii ecuației politice la Chișinău. Chiar dacă guvernarea proeuropeană ostentativ reiterează oficial atașamentul său statutului de neutralitate a Republicii Moldova, toată lumea înțelege perfect că în fața agresiunii ruse acest statut nu are nicio valoare practică.
Fiind un stat vulnerabil, cu un segment important al teritoriului național ocupat de un regim separatist, susținut militar, politic și economic de Moscova, cu o coloană a cincea numeroasă și influentă pe interior, securitatea Republicii Moldova depinde astăzi în mod hotărâtor de eroismul armatei ucrainene în luptă cu agresorul rus. În același timp, în societatea moldovenească prinde amploare dezbaterea privind garantarea securității republicii prin punerea în practică a proiectului reîntregirii naționale românești. Printre ultimele manifestări de acest gen s-a făcut evidențiat apelul a 85 de foști deputați, votanți ai Declarației de Independență, dar și a unor personalități marcante din societatea civilă din Republica Moldova, care au cerut o formulă pașnică extraordinară de reunificare a celor două state românești de pe malurile Prutului, ca soluție de securitate și orientare civilizațională a statului moldovenesc. Ultimele sondaje sociologice atestă o creștere constantă a numărului cetățenilor moldoveni, adepți ai unirii cu România, ca soluție radicală la marele riscuri și provocări la care este supus statul Republica Moldova la ora actuală. Agresiunea militară rusă în Ucraina amplifică curentul unionist în societatea moldovenească, atestând unirea cu România ca cea mai bună soluției salvatoare împotriva războiului și ororilor ocupației ruse.
Exemplu demn de repetat?
Oricât de paradoxal ar fi, dar agresiunea militară rusă în Ucraina, gândită și planificată de strategii de la Kremlin în termenii refacerii Rusiei istorice, în cazul Republicii Moldova obiectiv resuscită în mediul etniei majoritare sentimentul apartenenței la neamul românesc și a reunificării naționale ca soluție salvatoare în fața pericolului dezastrului războiului. În istoria noastră națională un asemenea fenomen s-a manifestat pregnant în anul 1918, când hoardele anarhice, compuse din soldați ruși care evadau de pe frontul Primului Război Mondial, devastau Basarabia, iar unirea cu România i-a salvat pe basarabeni de ororile războiului civil din Rusia, de repetatele epizoade ale foametei sovietice, terorii staliniste antebelice, deportărilor s.a. Atunci clasa politică de la Chișinău, grupată în Sfatul Țării, a fost capabilă să răspundă provocărilor timpului, acest răspuns fiind în concordanță cu interesul național fundamental. Un exemplu demn de repetat pentru actuala clasă politică de la Chișinău, în condițiile istorice comparabile ca complexitate cu cele din 1918.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.