 |
|
| Anatol Țăranu | |
Pe 2 martie, prin votul deputaților actualei majorități parlamentare PAS, a fost aprobată, în primă lectură, inițiativa privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” din legislația națională cu cea de „limba română”. Chiar dacă prin acest vot actuala majoritate parlamentară a onorat o veche restanță, care obliga legislatorul moldovean să implementeze Hotărârea Curții Constituționale (CC) încă din 2013, privind prevalarea textului Declarației de Independență în care se arată că limba oficială a Republicii Moldova este româna, asupra Constituției, adoptată ulterior cu buclucașul art.13 despre limba moldovenească, reacția opoziției comunisto-socialiste a fost virulent dezaprobatoare. S-a ajuns până la certuri și îmbrânceli în plină ședință parlamentară.
Izvorul controverselor se trage din 1812
Răbufnite la suprafață, emoțiile deputaților moldoveni reflectă o stare a lucrurilor existentă în societate cu privire la identitatea etno-culturală a românilor-moldoveni în spațiul la Est de Prut. Izvorul inițial al controversei se trage încă de la Tratatul de la București, din 1812, prin care partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a fost anexată prin forța armelor la imperiul Rusiei țariste. Din acel moment s-a început drama populației Basarabiei, care în interesul cotropitor al țarismului rus a fost separată de spațiul identitar românesc în plin proces de afirmare în formula epocii istorice moderne. Pe Prut a fost trasă o cortină de fier, iar Basarabia prefăcută într-o rezervație etno-culturală separată de lumea românească. Pentru a justifica raptul Basarabiei, imperialismul rus avea nevoie să-i prefacă pe moldovenii basarabeni diferiți de moldovenii români.
Încă și mai pronunțat această politică de despărțire națională a populației Moldovei Orientale de consângenii lor de peste Prut s-a accentuat pe timpul URSS. Sovieticii cu o tenacitate deosebită au pus în aplicare constructul identitar moldovenist, contrapus românismul din dreapta Prutului. Pentru atingerea obiectivului înstrăinării identitare a românilor transnistreni, iar după 1940 și a celor basarabeni, s-a recurs la politici de opresiune din cele mai brutale (lichidarea fizică și/sau deportarea elitelor intelectuale sau a celor care se identificau public drept ”români”), conjugate cu măsuri de propagandă totalitară, care toate luate împreună au reușit parțial secesiunea identității de ”moldovean” față de identitatea etnică de bază – aceea românească. Așa s-a produs efectul politicii de mankurtizare a unei părți considerabile a populației românești la Est de Prut, consecințele căreia se resimt și azi.
Miza Moscovei de a atrage România prin limba română
Despre caracterul speculativ al conceptului moldovenismului antiromânesc, inventat în laboratoarele propagandistice ale Moscovei imperialiste, vorbește renunțarea provizorie de către autoritățile sovietice la „moldovenism”, în perioada anilor 1932-1938, când în RASSM din stânga Nistrului a fost promovată politica de latinizare a limbii moldovenilor. În acea perioadă, pentru imperialismul Moscovei sovietice a devenit prioritară idea răspândirii comunismului în toată România, fapt ce a determinat trecerea temporară în plan secund a revendicării Basarabiei ca teritoriu fost rusesc. Dar numai cum perspectiva comunizării României în perioada interbelică a pălit, sovieticii cu o brutalitate sporită au revenit la implantarea în mințile oamenilor a valorilor moldovenismului antiromânesc.
După al Doilea Război Mondial, deși România devenise un stat comunist, Uniunea Sovietică a continuat și cu o mai mare intensitate promovarea identității moldovenești „neromâne”. Altminteri, devenea imposibil de a justifica din punct de vedere etnic despărțirea Est-Moldovei de țara-mamă, România, adică anexarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord la Uniunea Sovietică, deși așa-numita solidaritate proletară parcă dicta Moscovei necesitatea restabilirii unității naționale a poporului-frate român prin retrocedarea Basarabiei României comuniste. Însă, în realitate, reflexele imperialiste ale conducerii sovietice de la Moscova în cazul Basarabiei, ca de altfel și în majoritatea altor cazuri similare, au bătut fără drept de apel toate normele anunțate ale codului de conduită al comuniștilor, inclusiv așa-numita frăție interstatală socialistă.
O altă inepție frapantă produsă de interesul imperialist al Moscovei în spațiul românesc la Est de Prut, a fost insinuarea oficială a existenții deosebirii așa numitei limbi moldovenești de cea română. În practica cotidiană acest fapt a dus la situația în care, în Moldova sovietică, individului i se permitea să supraviețuiască doar dacă el se prezinta în relaționarea publică , în mod obligatoriu, ca antiromân, iar principala dovadă a loialității ideologice și politice o constituia recunoașterea și asumarea deosebirii dintre așa-zisa limbă moldovenească și cea română.
Un pas înainte și mulți înapoi
În Moldova sovietică mișcarea de emancipare națională care a adus la declararea independenței statului moldovenesc de imperiul de la răsărit, s-a început și s-a consolidat în lupta legată de decretarea limbii populației băștinașe în calitate de limbă de stat și servind drept factor unificator pentru populația românofonă a Republicii Moldova. Însă adoptarea Legii despre limba de stat nu a produs același efect al afirmării adevărului istoric și în raport cu controversata problemă a denumirii oficiale a limbii populației majoritare, în lege fiind statuată denumirea de limba moldovenească chiar dacă recunoscută identică cu limba română. Această ambiguitate în denumirea limbii a determinat în timp și complicațiile în definirea corectă a identității naționale a populației băștinașe. Constituind rădăcinile unui conflict latent încă în anii de agonie ai dominației sovietice, mai târziu, când frământările și acțiunile politice pentru lichidarea consecințelor dominației străine s-au intensificat, problema în cauză a ieșit la suprafață în societatea moldovenească cu o și mai mare pregnanță.
Pe valul avântului provocat de proclamarea independenței, elita conducătoare a Republici Moldova, în mare parte constituită din elementul național al fostei nomenclaturi comuniste, a acceptat în raport cu România formula „Două state, un popor”. Însă, deja în 1994, în Constituția adoptată de majoritatea agrarian-socialistă, a renăscut teza vulgar-moldovenistă despre limba moldovenească, prezumată diferită de limba română. Imediat în societatea moldovenească s-au înviorat forțele revanșei imperialiste ruse, care au devenit cei mai aprigi promotori ai „originalității” limbii moldovenești și pe care cu rari excepții nu o posedă, dar și ai identității naționale moldovenești distinctă de cea românească. Aceste teze fundamentale ale moldovenismului vulgar au ocupat un loc preferențial și în efortul propagandei oficiale de la Moscova predestinat spațiului informațional moldovenesc, trădând pe această cale adevărata misiune a moldovenismului antiromânesc ca promotor al intereselor imperialiste ruse.
Constituția agrariană a dat peste cap perspectivele dezvoltării tânărului stat moldovenesc, în speță, în ceia ce ținea de aprofundarea procesului de emancipare națională, care în virtutea logicii adevărului istoric prevedea invariabil recunoașterea unității limbii și a identității poporului român de pe ambele maluri ale Prutului. Revenirea la moldovenismul antiromânesc în politica de stat promovată de guvernarea agrariană, a condamnat societatea moldovenească la starea de difuzie identitară, fără un cheag unificator pe interior și cu perspective certe de a rămâne parte a spațiului de dominație geopolitică a fostei metropole coloniale.
Statutul de cel mai sărac stat pornește și de la limbă
În consecință, Republica Moldova constant deține faima unuia din cele mai sărace state europene, cu integritate teritorială neîmplinită și o societate dezlânată în plan identitar. Situația nu s-a schimbat nici după asumarea de către Chișinăul oficial a cursului european de dezvoltare ca idee coagulantă pentru populație și proiect de țară pentru statul moldovenesc în derivă. Mai mult, se menține la cote apropiate de jumătate din societate numărul cetățenilor moldoveni adepți ai alegerii modelului de civilizație eurasiatic, ei concurând aproape la egal cu susținătorii cursului european de dezvoltare. Este semnificativ că modelul eurasiatic este fieful moldoveneștilor antiromâni, pe când identitatea românească în societatea moldovenească se identifică cert și plenar cu civilizația europeană. De aici reiese, că orientarea identitară moldovenistă condamnă Republica Moldova la starea de prizonier al lumii ruse și la restabilirea dependenții coloniale de fosta metropolă. Și invers, doar identitatea românească a Republicii Moldova duce la eliberarea de jugul colonial și accederea sigură la civilizația europeană.
Inițiativa votată săptămâna trecută în Parlament prin care denumirea de „limba moldovenească” este înlocuită cu „limba română” în legislația națională, nu este doar „o modificare necesară” care reiese dintr-o hotărâre a Curții Constituționale, ci se prezintă ca un început promițător al unei politici de stat de construcție identitară, politică ce a fost deficitară pe întreg parcursul istoriei statului Republica Moldova. Defel întâmplător, această inițiativă a fost dur atacată de partidele politice care îmbrățișează conceptul moldovenismului antiromân, acompaniați de patronii lor de la Moscova, speriați de pierderea definitivă a controlului asupra Republicii Moldova. O politică de stat identitară bine pusă la punct va deschide perspective deosebite de dezvoltare pentru societatea moldovenească, nu în ultimul rând cu privire la emanciparea națională, care însemna unitatea limbii și a identității poporului român de pe ambele maluri ale Prutului. Doar așa va fi pus punct bruiajului identitar rusesc în Republica Moldova bazat pe propagarea politicii moldovenismului antiromânesc, iar Moldova la Est de Prut va reveni plenar la identitatea sa firească românească, depășind definitiv blestemul pericolului de două secole de a fi cotropită de imperiul de la Răsărit.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.