logo

Republica Moldova trebuia acum 10 ani să introducă monedele de 1 și 2 lei, expert


https://www.ipn.md/ro/republica-moldova-trebuia-acum-10-ani-sa-introduca-monedele-de-7966_1036067.html

Republica Moldova trebuia acum zece ani să pună în circulație moneda de 2 lei și să schimbe bancnota de 1 leu pe o monedă cu aceeași valoare. Întârzierea înlocuirii a adus bugetului național costuri suplimentare de cel puțin 7 milioane de dolari. Despre aceasta scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, transmite IPN.

Potrivit economistului, în prezent, se atestă o explozie de utilizare și înlocuire a bancnotelor de un leu. Aproape 75% din toate costurile de înlocuire a bancnotelor suportate de către Banca Națională sunt legate de înlocuirea bancnotelor de un leu. Expertul susține că băncile centrale ale diverselor state folosesc așa numitul model D-metric atunci când introduc în circulație noi bancnote sau monede.

Astfel, nominalul maxim al unei monede trebuie să fie egal cu a 50-a parte din salariul mediu zilnic D/50. Astfel, în 2004, salariul mediu lunar în Moldova constituia 1103 lei, iar a 50-a parte din salariul zilnic era 0,98 lei. Atunci moneda de un leu trebuia să fie pusă în circulație. Bancnota cu valoarea minimală nu trebuie să fie mai mică de a 20-a parte din salariul mediu zilnic D/20. În 2008, salariul mediu lunar în Moldova era 2530 lei, iar a 20-a parte din salariul mediu zilnic constituia 5,62 lei. Deci bancnota minimă din 2008 trebuia să fie de 5 lei.

Banca Națională a Moldovei a lansat recentconsultări publice cu cetățenii pentru elaborarea conceptului monedelor de 1 și 2 lei. Bancnota de 1 leu va circula în paralel cu moneda de 1 leu până la epuizarea stocurilor. Până pe 4 august, doritorii pot elabora o schiță a monedelor de 1 și 2 lei, pe care o vor expedia pe adresa poștală a BNM.