logo

Republica Moldova nu și-a făcut temele pentru acasă în relația cu UE, opinie


https://www.ipn.md/ro/republica-moldova-nu-si-a-facut-temele-pentru-acasa-in-7978_1041510.html

Republica Moldova nu și-a făcut temele pentru acasă în relația cu Uniunea Europeană. Cel puțin această impresie o lasă vizita premierului Pavel Filip la Bruxelles, unde a prezentat realizarea punctelor stabilite de UE pentru acordarea asistenței macrofinanciare. Această opinie a fost exprimată în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

Expertul Transparency International, Veaceslav Negruta, susține că delegația moldovenească a primit la Bruxelles un mesaj dur – agenda de reforme trebuie să fie realizată, reformele nu pot fi mimate, ele trebuie să dea și rezultate. „Pornind de la punctul unu și terminând cu punctul zece din această reformă sunt multe semne de întrebare”, spune Veaceslav Negruța. Potrivit lui, per general impresia este că temele pe acasă nu au fost făcute și rămân de făcut într-o anumită perioadă de timp. Totodată, pentru a primi prima tranșă din asistența macrofinanciară, Republica Moldova trebuia să realizeze toate cele zece puncte condiționate de UE.

Dumitru Alaiba, expert al Centrului de Politici și Reforme, susține că Bruxelles-ul a transmis un mesaj foarte bun cetățenilor și un mesaj descurajator guvernării. Dumitru Alaiba spune că cetățenii moldoveni trebuie să înțeleagă foarte clar că în Republica Moldova nu se guvernează transparent.

Comisarul european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, a declarat după ședința Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, care s-a întrunit joi, 3 mai, la Bruxelles, că Republica Moldova urmează să mai îndeplinească două condiții pentru ca să poată beneficia de prima tranșă din asistența macrofinanciară acordată de Uniunea Europeană. Prima ține de funcționalitatea deplină a Autorității Naționale de Integritate, iar alta ține de adoptarea unui buget suplimentar pentru ca instituțiile anticorupție să poată funcționa.