logo

Republica Moldova mizează pe sprijinul Slovaciei în procesul de aderare la UE, Maia Sandu


https://www.ipn.md/ro/republica-moldova-mizeaza-pe-sprijinul-slovaciei-in-procesul-de-7965_1088835.html

Republica Moldova mizează pe sprijinul Slovaciei în obținerea statutului de stat candidat de aderare la Uniunea Europeană. La 4 martie, Republica Moldova a depus cererea de aderare și astfel a reafirmat atașamentul față de valorile europene, a declarat președintele Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu președintele Slovaciei, Zuzana Čaputová, la Chișinău, transmite IPN.
 
Maia Sandu a menționat că Slovacia a fost mereu alături de Republica Moldova și este o susținătoare consecventă a eforturilor de consolidare a democrației și de modernizare a Republicii Moldova. Din 2012, Republica Moldova beneficiază în mod prioritar de asistență de dezvoltare din partea Slovaciei. Asistența vizează proiecte în domeniul combaterii corupției, protecției mediului, susținerii întreprinderilor mici și mijlocii, consolidării presei independente și a societății civile. Studenții din Moldova pot merge la studii în Slovacia, obținând o bursă de la statul slovac.

„În pofida provocărilor majore cu care ne confruntăm, avem planuri mari pentru țara noastră, cu instituții puternice, care pot să ofere siguranță și servicii de calitate cetățenilor. Vrem să reușim să avansăm pe reforma justiției, pe reformele de combatere a corupției, de consolidare a capacităților instituțiilor care trebuie să combată corupția”, a menționat șefa statului.

Maia Sandu a subliniat că în Republica Moldova au fost pornite acțiuni pentru îmbunătățirea mediului de afaceri. „Ne dorim o economie puterncă, care să ofere oportunități economice pentru toți cei care vor să rămână acasă, să lucreze aici și să își costruiască o familie și o casă”, a adăugat Maia Sandu.

Despre războiul din Ucraina, Maia Sandu a spus că afectează Republica Moldova și din punct de vedere economic, astfel că mulți exportatori nu își mai pot vinde produsele pe piețele din est, transportatorii nu pot accesa rutele tradiționale din regiune, închise din cauza acțiunilor militare. În aceste condiții dificile, autoritățile țării sunt recunoscătoare pentru faptul că Bratislava a reconfirmat tranzitul transportului rutier de mărfuri din Republica Moldova fără acte permisive. „Sperăm că acesta va fi mențonut și după încetarea războiului”, a remarcat președintele.

La rândul său, Zuzana Čaputová, a subliniat că Slovacia sprijină aspirațiile de aderare a Moldovei la UE. „Vă considerăm o parte integrantă a familiei europene, o țară care aceleași valori și mandatul vostru este foarte puternic să vă îndreptați către această aderare. Bineînțeles, sunt mai multe condiții, mai multe reforme pe care trebuie să le implementați, o platformă pe care putem coopera intens în ceea ce privește combaterea corupției, reforma justiției, reforme economice”, a subliniat Zuzana Čaputová.

Președintele Slovaciei efectuează miercuri, 30 martie, o vizită de lucru la Chișinău.