logo

Republica Moldova este interesată de o cooperare în domeniul energetic cu Grecia, președinte


https://www.ipn.md/ro/republica-moldova-este-interesata-de-o-cooperare-in-domeniul-7965_1095526.html

Republica Moldova este interesată de o cooperare în domeniul energetic cu Grecia, care este în prezent un important hub regional în acest sens. Potrivi șefei statului, cooperarea moldo-elenă va viza atât achizițiile de gaze lichefiate, cât și transportarea acestora spre Moldova și mai departe. Declarațiile în acest sens au fost făcute în cadrul conferinței de prese susținute împreună cu președinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, care efectuează o vizită la Chișinău, transmite IPN.

Maia Sandu și-a început declarațiile cu adresarea condoleanțelor în legătură cu tragicul accident feroviar care a avut loc noaptea trecută în Grecia, fiind păstrat un moment de reculegere.

Potrivit șefei statului, vizita președintei Greciei la Chișinău vine după o pauză de aproape 20 de ani de la ultima vizită a unui președinte elen. „Vizita dumneavoastră vine într-o perioadă complicată pentru regiunea noastră și pentru întreg continentul european. De un an de zile trăim alături de războiul brutal al Rusiei împotriva statului vecin și prieten Ucraina. Războiul afectează și bunăstarea, și securitatea Republicii Moldova. În aceste circumstanțe, vizita dumneavoastră este un semnal de susținere din partea Greciei”, a declarat șefa statului.

Șefa statului a mai spus că, în pofida crizelor cu care se confruntă Republica Moldova, statul este hotărât să rămână parte a lumii libere. „Moldovenii vor să trăiască în țara lor în pace și libertate. Astăzi prioritatea comunității internaționale este apărarea libertății și păcii în Europa. Trebuie să sprijinim Ucraina în acest război nedrept, să o ajutăm să oprească invazia și ocupația rusă, iar odată cu restabilirea păcii, Moldova va pune umărul, alături de comunitatea statelor europene, alături de comunitatea internațională, la reconstrucția și consolidarea Europei Libere”, a mai spus Maia Sandu.

Președinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, a mulțumit pentru susținerea exprimată în legătură cu accidentul de tren soldat cu mai bine de 30 de morți. Ea a menționat că este nevoită să-și întrerupă vizita, pentru că toate gândurile ei se îndreaptă la persoanele decedate în accidentul de tren și la cei răniți.

„Prezența mea aici subliniază însemnătatea pe care o acordă Grecia consolidării relațiilor bilaterale în toate domeniile de interes reciproc, pe baza relațiilor istorice și de prietenie. În dorința noastră de aprofundare a relațiilor, îi avem drept susținători pe grecii care trăiesc în Moldova și pe moldovenii care au transformat Grecia în a doua a lor patrie. Ei reprezintă o punte prețioasă de legătură între țările noastre”, a menționat Katerina Sakellaropoulou.

Potrivit oficialei, vizita sa are loc într-o perioadă deosebit de critică, în care sunt contestate valorile și principiile comune, construite în Europa. Or, invazia neprovocată și nejustificată a Rusiei în Ucraina a deschis răni vechi și a creat altele noi. „Încălcarea flagrantă a dreptului internațional și politica revizionistă a Rusiei ne găsește uniți astfel încât să prevaleze pacea, democrația și libertatea”, a notat președinta elenă.

În altă ordine de ide, oficiala a reiterat că Grecia investește în dezvoltarea infrastructurilor care vor accentua rolul de pilon energetic în zonă, inclusiv prin livrarea neîntreruptă de gaze către Moldova. „Ne-am ocupat și de perspectiva europeană a Republicii Moldova, care a făcut  o opțiune clară și dovedește o extraordinară o lăudabilă rezistență și abnegație în acest parcurs european care urmează să-i asigure propășirea și bunăstarea poporului ei. Dintotdeauna, Grecia a fost în favoarea apropierii Moldovei de UE și a susținut fără rezerve acordarea statutului de țară candidat pentru aderarea la UE. Vreau să vă asigur cu privire la disponibilitatea Greciei de a ajuta Moldova în parcursul său european și în crearea unui viitor democratic prosper și sigur pentru poporul moldovean”, a mai spus Katerina Sakellaropoulou.