 |
|
| Anatol Țăranu | |
În societatea moldovenească de multă vreme asistăm la o dezbatere anemică despre oportunitatea prezenței statului nostru în cadrul CSI. Tot de mult timp este cunoscută și definiția dată CSI-lui de către Putin timpuriu, care a caracterizat această organizație interstatală drept o modalitate de „divorț civilizat al fostelor republici sovietice”. Cu toate acestea, după cum a arătat timpul, procesul de divorț a întârziat să se încheie, contribuind la apariția unor noi motive pentru prelungirea vieții CSI.
De la uniunea statelor slavice la uniunea statelor sărace...
Se știe că Comunitatea Statelor Independente (CSI) a fost înființată prin semnarea, la 7-8 decembrie 1991, într-o reședință din Belovezhskaya Pushcha, de către liderii Rusiei, Belarusului și Ucrainei, a „Acordului privind înființarea Uniunii Statelor Slavice” (CCG), ulterior schimbat în „Acordul privind înființarea Comunității Statelor Independente”, cunoscut și sub numele de Acordurile Belovezhskaya. Republica Moldova a aderat la platforma economică a CSI în 1994, ignorând componenta militaro-politică a acestei organizații, făcând referire la statutul său constituțional de stat neutru. CSI, la diferite etape ale existenței sale, a înglobat în componența sa toate fostele republici sovietice, cu excepția a trei republici baltice. De la bun început, acestea s-au disociat puternic de moștenirea sovietică sub forma CSI, fapt care, după cum se știe, le-a permis, începând din 2004, să devină membri cu drepturi depline ai unuia dintre cele mai elitiste cluburi ale celor mai dezvoltate țări ale lumii - Uniunea Europeană. Astăzi este general recunoscut că, în ceea ce privește nivelul de dezvoltare economică și socială, nivelul și calitatea vieții cetățenilor lor, fostele republici baltice sovietice sunt cu un cap mai presus decât toți membrii CSI.
... care prezintă pericol pentru majoritatea membrilor săi
Până în prezent, Georgia și Ucraina au părăsit CSI, ambele aceste țări suverane fiind supuse agresiunii militare din partea Rusiei, în urma căreia au pierdut părți din teritoriul lor național. Pentru Republica Moldova, principala atractivitate a CSI a fost regimul comercial de liber schimb și de călătorie fără viză între țările participante. Cu toate acestea, în scurt timp, regimul de liber schimb a fost încălcat grav de embargourile economice rusești asupra multor categorii de mărfuri moldovenești, precum și de sprijinul politic, economic și de altă natură al Moscovei pentru regimul separatist de la Tiraspol, fapt care a fixat fragmentarea teritorială a tânărului stat moldovenesc timp de trei decenii. Rezultatul direct al orientării economiei moldovenești spre legăturile de cooperare în cadrul CSI s-a materializat pentru Republica Moldova în statutul de cea mai săracă țară din Europa, deși printre membrii acestei organizații interstatale post-sovietice se numără și țări cu un nivel și mai scăzut de dezvoltare decât cel al Moldovei.
Prezența Moldovei în CSI a căpătat pentru statul moldovenesc caracterul unui pericol existențial din momentul răbufnirii reflexelor imperiale crescânde în rândul liderilor politici ai Kremlinului, care se materializează tot mai pregnant în intenția acestora de a reface pretinsa moștenire a „Rusiei istorice”, în care, în primul rând, este inclus întreg spațiul post-sovietic. Iar CSI, prin definiție, este o expresie codificată a acestui spațiu strâns sub forma unei entități interstatale și, prin urmare, este obiectul pretențiilor imperiale ale Rusiei lui Putin.
Falimentul modelului CSI pentru Moldova
În aceste condiții, Republica Moldova de mult timp își consumă în mod ambiguu eforturile în căutarea unui model de dezvoltare socio-economică și politică de succes, pe care nu l-a putut găsi în cadrul CSI. A fost firesc, ca punctele de vedere ale clasei politice moldovenești și ale societății în ansamblu să se îndrepte cu precădere către experiența republicilor baltice, adică la modelul de dezvoltare personificat de Uniunea Europeană. Falimentul modelului de dezvoltare de tip CSI a devenit evident chiar și pentru acele forțe politice din Moldova care, după exemplul comuniștilor moldoveni, fiind câștigătorii categorici ale alegerilor parlamentare din 2001 pe sloganul aderării Moldovei la uniunea Rusia-Belarus, au fost în curând forțați să-l abandoneze în favoarea politicii de integrare europeană a Republicii Moldova.
Astăzi, Republica Moldova este deja beneficiară a statutului de țară candidată de aderare la UE. Nu este un secret pentru nimeni că Moldova a primit acest statut, în principal, ca urmare a agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei vecine. Rusia a dezlănțuit un război împotriva Ucrainei pentru a opri deplasarea fostelor republici sovietice, pe care Moscova le tratează drept curtea sa din spate, spre Occident, și pe care fostele colonii ale Moscovei îl văd ca pe un model de dezvoltare civilizațională opusă modelului eurasiatic de dezvoltare, ultima cu dominanta geopolitică rusă la bază. În această logică a dezvoltării civilizaționale, prezența Moldovei în CSI, aflată sub influența decisivă a unei Rusii din ce în ce mai agresive, pare a fi o disonanță geopolitică din ce în ce mai intolerabilă, care amenință securitatea națională și însuși viitorul statului și poporului nostru.
Soluția este retragerea treptată din CSI
În acest context logic, este destul de evident că prezența Republicii Moldova în același timp ca parte a CSI și a UE este imposibilă. Totuși, apartenența deplină a Moldovei la UE este obiectivul practic al următorului deceniu, dacă numai în această perspectivă nu este luat în calcul și proiectul unionist. Prin urmare, pentru Republica Moldova, o abordare treptată a încetării prezenței sale în cadrul CSI pare a fi soluția cea mai acceptabilă. Mai mult, o ruptură bruscă a legăturilor cu CSI este plină de complicații în relațiile cu Tiraspolul și cel mai probabil va fi folosită de Moscova pentru a crește tensiunea în Transnistria.
Totodată, este necesar să se pornească de la înțelegerea faptului că în stadiul actual al integrării europene a țării noastre, conflictul transnistrean nu poate împiedica fundamental acest proces. Dar asta doar dacă cuiva de la Moscova nu-i dă în cap să folosească Transnistria ca trambulină pentru o invazie militară a Moldovei. Cu toate acestea, evenimentele din ultimele luni demonstrează clar cât de fatal pot greși strategii de la Kremlin în calculele lor privind planurile lor imperialiste. În zadar poate crede cineva că comunitatea internațională nu a tras concluziile necesare din politica sa din trecut de a tolera agresiunea militară a Rusiei și că Moscovei i se va permite la infinit nu doar să înghită bucăți aparte, ci și teritorii întregi ale statelor suverane. Rusia, cu politica sa agresivă, deja a făcut Republica Moldova candidată la aderarea la UE. Îi rămâne doar ca, printr-o nouă aventură militară, să contribuie și la restabilirea definitivă a unității naționale românești într-o perspectivă apropiată.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.