Republica Moldova a intrat oficial în rândul țărilor membre ale Alianței Internaționale pentru Energie Solară (ISA). Acordul-cadru a fost semnat de viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, în cadrul unei ceremonii oficiale la New Delhi, alături de ministrul afacerilor externe al Indiei, Subrahmanyam Jaishankar, transmite IPN.
„Aderarea Republicii Moldova la ISA deschide uși pentru dezvoltarea unor soluții inovatoare în sectorul energiei regenerabile și pentru colaborări internaționale care sprijină tranziția noastră energetică verde”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.
Prin această inițiativă, Republica Moldova devine al 121-lea membru al ISA, alăturându-se unui parteneriat global care promovează energia solară ca pilon central al sustenabilității. Scopul Republicii Moldova este ca, până în anul 2030, peste 30% din consumul energetic național să fie acoperit din surse regenerabile, iar aderarea la ISA va facilita dezvoltarea unor proiecte care să genereze 510 MW de energie regenerabilă, a precizat Mihai Popșoi.
ISA, fondată de India și Franța, este o organizație internațională dedicată promovării utilizării energiei solare și dezvoltării de soluții sustenabile în acest domeniu. Alianța oferă sprijin pentru implementarea tehnologiilor solare, dezvoltarea capacităților locale și realizarea de proiecte comune între țările membre.
În cadrul vizitei oficiale la New Delhi, cei doi miniștri de externe au semnat mai multe documente, inclusiv o Declarație de intenție privind migrația, un Memorandum de înțelegere între ministerele de externe. Discuțiile au vizat intensificarea cooperării bilaterale în agricultură, educație, sănătate și energie verde, progresele privind exportul de fructe moldovenești în India și posibilitatea intrării unui operator aviatic indian pe piața Republicii Moldova.
Totodată, a fost inaugurată oficial Ambasada Republicii Moldova la New Delhi, marcând un nou capitol în relațiile diplomatice dintre cele două țări.