logo

Republica Moldova a depășit pragul de două mii de infectări cu noul tip de coronavirus


https://www.ipn.md/ro/republica-moldova-a-depasit-pragul-de-doua-mii-de-7967_1072924.html

Republica Moldova a depășit pragul de două mii de infectări cu noul tip de coronavirus. Ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a comunicat joi dimineața, după ședința Punctului Național Focal, că în total sunt 2049 de cazuri confirmate. În această dimineață, a mai fost raportat un deces: un bărbat de 72 de ani, dintr-o localitate de lângă orașul Cahul. Până acum, 47 de oameni diagnosticați cu COVID-19 și-au pierdut viața, transmite IPN.

Directorul spitalului raional Cahul, Oleg Creciun, a comunicat că pacientul de 72 de ani a fost internat pe 12 aprilie. Pe 14 aprilie, starea lui s-a agravat brusc, a fost intubat, iar în dimineaţa zilei de astăzi, la ora 5.40, a fost constatat decesul.

195 de pacienţi cu COVID-19, internaţi în instituţiile spitaliceşti din țară, sunt în stare gravă.

Până în acest moment, în Republica Moldova au fost tratate 235 de persoane infectate cu noul tip de coronavirus. Pe parcursul zilei de miercuri, au fost externate 64 de persoane, care urmează să respecte 14 zile de autoizolare.