logo

Republica Moldova a aderat la Comunitatea Energetică


https://www.ipn.md/ro/republica-moldova-a-aderat-la-comunitatea-energetica-7966_981284.html

Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Comunităţii Energetice. Protocolul de aderare a fost semnat miercuri, 17 martie, la Viena, de către viceprim-ministrul, ministrul economiei, Valeriu Lazăr, şi preşedintele în exerciţiu al Comunităţii Energetice (CE), Fatmir Besimi, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, Valeriu Lazăr a spus că semnarea protocolului de aderare este importantă pentru Republica Moldova, în contextul disponibilităţii reduse a resurselor sale energetice, fiind astfel sporit semnificativ şi gradul cooperării regionale în direcţia diversificării acestor resurse. Fatmir Besimi a spus că prin aderarea la Comunitatea Energetică, Moldova a realizat un pas decisiv spre alinierea regulilor sale de piaţă la standardele Uniunii Europene, ceea ce va duce la sporirea potenţialului investiţional în acest sens. Tratatul va duce la stabilitatea financiară pe termen lung a sectorului energetic şi ameliorarea climatului investiţional. Totodată, acesta va duce la intensificarea comerţului şi integrării regionale, precum şi va contribui la diminuarea impactului negativ al schimbărilor climaterice, prin promovarea surselor regenerabile de energie şi a eficienţei energetice, se mai spune în comunicatul Ministerului Economiei.