Reprezentantul Special al UE dezminte...
https://www.ipn.md/ro/reprezentantul-special-al-ue-dezminte-7965_980956.html
Reprezentantul Special al Uniunii Europene în Republica Moldova, Kalman Mizsei, dezminte afirmaţiile lansate periodic de o parte din presă şi analişti, potrivit cărora UE ţine cont în mod exagerat de poziţia Moscovei atunci când îşi formulează politicile în raport cu Republica Moldova. El a făcut declaraţii în acest sens în cadrul unui interviu acordat Agenţeiei de presă Info-Prim Neo. De asemenea, Kalman Mizsei a respins ideea existenţei unui „mandat ungar” al UE în Republica Moldova, vehiculată în spaţiul mediatic.
Întrebat dacă, în contextul vehiculărilor despre relaţiile UE – Federaţia Rusă privind Republica Moldova, îi revine des rolul de „moderator” sau „curier” între Bruxelles şi Moscova în probleme ce ţin de Moldova, Kalman Mizsei a calificat întrebarea drept „stranie”: „E o întrebare stranie, dacă îmi permiteţi. Reprezint aici poziţia comună a ţărilor membre ale UE şi am lucrat sub îndrumarea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene, Javier Solana, până recent, şi de curând a doamnei Ashton (Baronesa Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă – n.r.). Cum pot să mediez între mine şi altcineva”? El a sugerat Agenţiei Info-Prim Neo să judece mai bine „înainte de a-i numi „analişti” pe cei care vin cu astfel de idei stranii”.
„Ne mândrim mult cu rolul pe care îl avem atât în procesul de reglementare transnistreană, cât şi în apărarea valorilor democratice pe malul drept al Nistrului. Acest loc ar fi arătat altfel fără implicarea noastră foarte asiduă din ultima perioadă, în special în ultimul an. Unii oameni aşteaptă de la noi mai degrabă declaraţii bombastice unilaterale decât ceea ce facem, adică să acţionăm în continuu pentru avansarea proceselor democratice din Moldova. Ceea ce facem noi se cheamă a respecta valorile democratice. Nu e rolul nostru să desemnăm învingătorii procesului democratic, ci să avem grijă de calitatea democraţiei în Moldova”, a declarat Reprezentantul Special al UE în Moldova.
Referitor la afirmaţiile unor analişti privind „mandatul ungar” al UE în Republica Moldova şi sfârşitul acestuia, Kalman Mizsei a reiterat poziţia privind calificarea îndoielnică a autorilor afirmaţiilor. „Şi aici, calificativul de analist stârneşte îndoială. În Uniunea Europeană am depăşit în mare măsură astfel de stereotipuri naţionale limitate, aşa că ar trebui să puneţi foarte serios la îndoială valorile europene ale acelor „analişti” care gândesc astfel. Aceasta este o reminiscenţă din socialismul de tip sovietic unde propaganda trâmbiţa despre internaţionalism, însă în realitate exista acest fel de naţionalism primitiv, de care mai dau dovadă aceşti „experţi”, care cred că naţionalitatea mea ar avea vreo importanţă pentru felul în care îmi fac lucrul sau că Ungaria ar fi avut vreo agendă secretă aici”.
„În integrarea europeană, naţiunile învaţă avantajele coabitării şi ale rezolvării problemelor prin dialog şi compromisuri – toate aceste valori pe care le promovăm aici pentru voi”, spune Kalman Mizsei. „Sunt un oficial european care şi-a petrecut o mare parte din carieră în serviciul internaţional şi ale cărui misiuni profesionale s-au întâmplat să reformeze Europa de est, începând de la economie până la chestiuni de felul sugerat de întrebarea dvs. Oamenii care vor să vă facă să credeţi că naţionalitatea mea are vreo importanţă aici vor să vă ducă înapoi în vremurile întunecate când totul era privit prin prisma prejudecăţilor şi bănuielilor naţionaliste. Mai bine evitaţi sfatul acelor „experţi”. Cât despre Ungaria, ar trebui să remarcaţi că relaţiile dintre Ungaria şi vecina sa, România, n-au fost niciodată atât de bune ca în prezent, în climatul integrării comune în Uniunea Europeană. Guvernele lor, la toate nivelele, au întrevederi regulate pentru a avansa nivelul integrării lor, cooperarea bilaterală aprofundată. La fel, în cadrul Uniunii Europene, ele acţionează coordonat în numeroase domenii, şi, apropos, în aspecte ce ţin de Republic Moldova la fel”, a declarat Kalman Mizsei în interviul pentru Info-Prim Neo, publicat luni, 1 martie.
Kalman Mizsei a fost numit în funcţia de Reprezentant Special al UE pentru Republica Moldova la 1 martie 2007. Recent, Consiliul Miniştrilor de Externe al UE i-a prelungit mandatul pentru perioada 1 martie – 31 august 2010.