Reprezentantul Secretarului General al CoE a fost decorat la încheierea mandatului său cu Ordinul de Onoare al R. Moldova
https://www.ipn.md/ro/reprezentantul-secretarului-general-al-coe-a-fost-decorat-la-incheierea-mandatul-7965_961437.html
Reprezentantul special al Secretarului General al Consiliului Europei (CoE) în R. Moldova, Vladimir Filipov, a fost decorat, printr-un decret prezidenţial semnat marţi, 26 septembrie, cu Ordinul de Onoare al R. Moldova. Oficialul european a fost informat despre aceasta în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Vladimir Voronin, cu prilejul încheierii misiunii diplomatice în R. Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, şeful statului a apreciat înalt activitatea diplomatică a lui Vladimir Filipov în calitate de reprezentant special al Secretarului General al CoE în RM, menţionând contribuţia acestuia la instaurarea echilibrului politic şi stabilităţii în societate, unificarea forţelor politice.
Vladimir Voronin a remarcat corectitudinea şi oportunitatea deciziei adoptate de APCE privind delegarea unui reprezentant al Secretarului General în R. Moldova. Preşedintele a accentuat efectul benefic al aplicării mecanismului avansat de CoE, bazat pe principiile democratizării instituţiilor statale şi a societăţii în ansamblu, pentru reglementarea situaţiei politice din 2002. Şeful statului şi-a exprimat convingerea că paşii întreprinşi în direcţia depăşirii crizei de stabilitate din anul 2002 au stat la baza consensului stabilit în Parlamentul Republicii Moldova în ceea ce priveşte realizarea opţiunii strategice de integrare europeană şi de reunificare a ţării.
Preşedintele a menţionat, de asemenea, sprijinul acordat de către Vladimir Filipov autorităţilor moldoveneşti în realizarea obligaţiunilor asumate de R. Moldova privind armonizarea legislaţiei naţionale cu standardele CoE.
La rândul său, Vladimir Filipov a declarat că va rămâne şi în continuare un bun prieten al R. Moldova, şi că este sigur de viitorul european şi prosper al acesteia.
În cursul întrevederii, Vladimir Filipov i l-a prezentat şefului statului pe Vladimir Ristovski, care va prelua funcţia de reprezentant special al Secretarului General al CoE în R. Moldova.