logo

Reprezentanții localurilor cer eliminarea restricțiilor legate de programul de activitate


https://www.ipn.md/ro/reprezentantii-localurilor-cer-eliminarea-restrictiilor-legate-de-programul-de-7966_1078898.html

Reprezentanții Asociației Naționale a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Moldova (MĂR) solicită autorităților să elimine restricțiile cu privire la programul de activitate al unităților de alimentație publică. Într-o scrisoare adresată Guvernului, aceștia cer să fie eliminată prevederea ce la permite să activeze doar până la ora 22.00, invocând micșorarea numărului de cazuri de infectare cu COVID-19, transmite IPN.

În scrisoare se menționează că decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, cu privire la limitarea activității până la ora 22.00, a fost luată în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de COVID-19 până la două mii de cazuri timp de 24 de ore. „Luând în considerare scăderea numărului de cazuri sub o mie timp de 24 de ore, solicităm respectuos eliminarea restricției ce se răsfrânge asupra programului de lucru al unităților de alimentație publică până la ora 22.00”, se precizează în scrisoarea semnată de MĂR.

Reprezentanții Asociației mai precizează că limitarea programului de activitate a sectorului HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Cafenele) aduce daune majore în activitatea economică a întreprinderilor, care face imposibilă achitarea salariilor pentru angajați.

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis că, din 30 noiembrie, restaurantele, barurile și cafenelele vor putea activa până la ora 22.00. Ulterior, au fost introduse restricții și pentru unitățile de alimentație publică amplasate în stațiile PECO, centrele comerciale, aeroporturi, porturi internaționale și în punctele internaționale de trecere a frontierei de stat.

Până pe 7 ianuarie, în Republica Moldova s-au înregistrat 148 294 de cazuri de infectare cu COVID-19, iar bilanțul deceselor asociate noului coronavirus a ajuns la 3 106.