Reprezentanţi ai societăţii civile fac apel către autorităţile de la Chişinău să ia atitudine faţă de situaţia din regiunea transnistreană. Membrii mai multor organizaţii neguvernamentale sunt îngrijoraţi că în stânga Nistrului ar putea porni un nou conflict armat, dar care va fi diferit de cel din 1992. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă la IPN.
Directorul Institutului de Politici Publice (IPP), Arcadie Barbăroşie, a comunicat că reprezentanţii societăţii civile au redactat o declaraţie cu privire la evoluţia situaţiei în raioanele de est ale Republicii Moldova. „Regimul din raioanele de est ale Republicii Moldova este un instrument de exercitare a controlului din partea Federaţiei Ruse asupra comportamentului şi destinului Moldovei. Cert este că Rusia nu doreşte ca Moldova să se consolideze în calitate de stat de drept democratic, în baza unui parteneriat oferit de UE”, a declarat Arcadie Barbăroşie.
Reprezentanţii societăţii civile constată că acţiunile administraţiei de la Tiraspol se încadrează perfect în scenariul Federaţiei Ruse de a nu permite consolidarea statului Republica Moldova. „Este bine cunoscut faptul că proiectul pretinsei legi cu privire la „frontiera de stat” a început să fie vehiculat la Tiraspol încă în 2012. Faptul că Evghenii Şevciuk a „promulgat” acest act anume acum, la 10 iunie, demonstrează că se urmăreşte scopul torpilării procesului de negocieri, care asigură un minimum de comunicare între ambele maluri ale Nistrului”, a subliniat Arcadie Barbăroeşie.
Directorul Institutului European de Studii Politice din Moldova, Viorel Cibotaru, e de părere că administraţia de la Tiraspol urmăreşte prin acţiunile sale declanşarea unui conflict armat, dar acesta, dacă va fi pornit, va fi diferit de cel din 1992, ţinând cont de experienţa şi echipamentul militar al părţilor implicate. „Iminenţa acestui pericol devine serioasă. Ne putem trezi cu acţiuni armate pe întreg teritoriul ţării”, a subliniat Viorel Cibotaru.
Directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Igor Boţan, crede că unica metodă prin care Moldova poate evita agravarea situaţiei în raioanele de est rămâne modernizarea şi europenizarea ţării, pentru ca malul drept al râului Nistru să devină atractiv pentru locuitorii din stânga Nistrului.
Directorul de programe IPP, Oazu Nantoi, s-a referit la audierile de joi, 20 iunie, în Parlament pe marginea situaţiei din regiunea transnistreană. „Interesul nostru este ca această şedinţă să aibă rezultate pozitive. Declaraţia noastră vine după ce am monitorizat mai mult timp situaţia din raioanele de est. Societatea trebuie sensibilizată. Dacă autorităţile nu reacţionează în această situaţie de risc, degeaba mai susţin slogane pro-europene”, a subliniat Oazu Nantoi.
Preşedintele Asociaţiei pentru Politică Externă, Vasile Nedelciuc, a remarcat că se aşteaptă ca joi deputaţii să adopte o hotărâre prin care să arate că rămân ataşaţi principiilor de reglementare paşnică a conflictului. Vasile Nedelciuc susţine că deputaţii trebuie să ceară tranşant Rusiei să respecte tratatele semnate anterior cu referire la conflictul transnistrean, iar dacă aceste cerinţe vor fi îndeplinite, lucrurile se vor linişti fiindcă Rusia nu va putea să se implice în conflict încercând să-şi păstreze imaginea ca viitor organizator al Jocurilor Olimpice de iarnă.