logo

Reprezentanţa Hoffmann La Roche a donat Institutului Oncologic teste în valoare de 229 mii lei


https://www.ipn.md/ro/reprezentanta-hoffmann-la-roche-a-donat-institutului-oncologic-teste-in-valoare--7967_961349.html

Institutul Oncologic din R. Moldova a primit din partea reprezentanţei Hoffmann La Roche teste în valoare totală de 229 mii lei. Testele oferite Institutului Oncologic vor fi de real folos pacientelor acestora. Astfel, multe femei diagnosticate cu cancer la receptorii HER2 făceau până acum testele HERCEPTEST la Kiev, Bucureşti sau Moscova, de acum încolo, însă, acestea vor putea fi făcute la Chişinău. În acelaşi timp, testele pentru anticorpii CD 20 vor permite diagnosticarea limfoamelor şi, respectiv, tratamentul mai eficient al acestora. Anterior, cu suportul Hoffmann La Roche, doi specialişti din R. Moldova au participat la un curs de instruire în Centul Targos de patologie moleculară în Kassel, Germania, unde timp de o săptămână au studiat metodele şi tehnologiile de executare a acestor teste. Specialiştii susţin că Herceptin este un anticorp uman elaborat pentru a bloca funcţia HER2, proteina produsă de gene specifice, care generează cancerul. Acesta este eficient în tratamentul cancerului în stadiu precoce, dar a demonstrat şi prelungirea vieţii la femeile cu cancer avansat (metastazic). Din 1998, Herceptin a fost utilizată pentru a trata peste 230 mii de femei cu cancer mamar HER2 din întreaga lume. Conform Grupului Proiectelor Inteligente (GPI), La Roche este una din cele mai mari companii farmaceutice din lume, compania numărul 1 la nivel mondial în oncologie. La Roche este unul din principalii furnizori de produse în domeniul virologiei (hepatite, gripă, SIDA) şi transplantului, lider pe piaţa diagnosticelor, testelor, echipamentelor. Compania cu oficiul central în Basel, Elveţia este orientată spre cercetare şi inovaţie atât în domeniul farmaceutic, cât şi diagnostic. În calitate de furnizor al produselor şi serviciilor inovaţionale pentru detectarea precoce, prevenirea, diagnosticul şi tratamentul maladiilor, grupul Roche contribuie pe o scară largă la îmbunătăţirea semnificativă a sănătăţii şi calităţii vieţii pacienţilor. Una din cele mai răspândite forme de cancer la femei este cancerul mamar. Circa 9% din femei se confruntă cu această maladie pe parcursul vieţii. În fiecare an, se înregistrează peste un milion de cazuri de cancer mamar, cu o rată de mortalitate de circa 400 mii persoane anual la nivel global.