logo

Reprezentant OSCE: Dialogul regular şi constructiv este singura cale către progres


https://www.ipn.md/ro/reprezentant-osce-dialogul-regular-si-constructiv-este-singura-cale-catre-progre-7965_1023743.html

Reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE din partea Serbiei pentru procesul de reglementare transnistreană, Radojko Bogojević, a declarat că dialogul regular şi constructiv este singura cale către progres. Oficialul a întreprins o vizită de două zile în Moldova, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii politici de la Chişinău şi Tiraspol, transmite IPN.

La Chişinău, Reprezentantul Special s-a întâlnit cu Viceprim-ministrul în exerciţiu pentru reintegrare şi negociatorul principal din partea Republicii Moldova, Victor Osipov. La Tiraspol, el s-a întâlnit cu negociatorul principal din partea Transnistriei, Vitalii Ignatiev.

„Pe parcursul ultimelor două zile, am reiterat mesajul meu principal ca Reprezentant Special despre importanţa contactelor frecvente şi constructive între cele două părţi. Reuniunile formatelor „5+2” şi „1+1”, precum şi şedinţele grupurilor de lucru, trebuie organizate în mod regular, fără pauze, indiferent de evenimente politice interne sau de alte provocări; este responsabilitatea pe care liderii ambelor părţi o au faţă de populaţia de pe ambele maluri ale râului” , a spus Bogojević.

În cadrul întâlnirilor sale, Bogojević a subliniat că „este esenţial ca părţile să demonstreze voinţă politică reală faţă de procesul de reglementare prin reluarea negocierilor în formatul „5+2” şi prin rezolvarea problemelor de fond pe baza unui compromis”.

Negocierile în formatul „5+2” se desfăşoară cu participarea reprezentanţilor părţilor, mediatorilor şi observatorilor – Moldova, Transnistria, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE.