Reperezentant PCRM îl dă în judecată pe Mihai Ghimpu
https://www.ipn.md/ro/reperezentant-pcrm-il-da-in-judecata-pe-mihai-ghimpu-7965_980205.html
Sergiu Sîrbu, fostul şef adjunct al Dirceţiei juridice a Preşedinţiei, membru al Comisiei de Certificare (CC), actualmente jurist al Partidului Comuniştilor (PCRM), l-a acţionat luni, 25 ianuarie, în judecată pe Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, notează Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al PCRM.
În cererea de chemare în judecată depusă la Curea de Apel Chişinău se menţionează că, Preşedintele interimar a încălcat flagrant Legea cu privire la asociaţiile obşteşti la emiterea unui decret prin care a numit noi membri ai CC de pe lângă Ministerul Justiţiei (MJ). În opinia reprezentantului PCRM, prin acest decret, Preşedintele interimar a întrerupt ilegal mandatul membrilor Comisiei de Certificare (inclusiv al lui Sergiu Sîrbu) care erau numiţi pe un termen de 5 ani şi care expira în 2012. Sîrbu solicită anularea integrală a decretului emis cu încălcarea normelor legale.
De asemenea se menţionează că, „prin acest act ilegal, actuala conducere a republicii, în frunte cu Mihai Ghimpu, continuă practica încălcărilor legale şi ale principiilor democratice din Parlament, având doar un singur scop - supunerea politică a tuturor instituţiilor independente ale statului.
Comunicatul PCRM nu se referă şi la modul în care guvernul şi-a numit, reprezentanţi săi în Comisia de Certificare de pe lângă Ministerul Justiţiei.
La sfârşitul anului trecut, în calitate de membri ai CC, din partea guvernului, au fost desemnaţi Corina Cepoi, director al Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism a Centrului pentru Jurnalism Independent, Aurelia Bondari, director executiv al Federaţiei Naţionale a Agricultorilor din Moldova AGROinform şi Elena Griţco, şefa direcţiei organizaţii necomerciale a MJ, transmite Info-Prim Neo.
Scopul Comisiei de Certificare este verificarea şi atestarea utilităţii publice şi neprofitabilităţii formaţiunilor obşteşti, precum şi a neparticipării atât a acestora, cât şi a persoanelor juridice, înfiinţate de ele, la susţinerea partidelor politice, blocurilor şi candidaţilor electorali în cadrul alegerilor autorităţilor publice.
Analizînd activităţile desfăşurate de formaţiunile obşteşti, Comisia eliberează certificatul de stat în baza căruia acestea sunt scutite parţial sau integral de anumite impozite, taxe şi alte plăţi de stat, precum şi pentru acordarea înlesnirilor, prevăzute de legislaţie.
Comisia de Certificare este alcătuită din 9 membri, câte trei numiţi de Preşedintele R. Moldova, Parlament şi Guvern.