Liderului „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, susține că mandatul de arest pe numele său a fost anulat de procurori. Asta, după ce politicianul a revenit duminică, 16 iunie, în Republica Moldova, „pentru a pune capăt dosarelor fabricate” în care este vizat, transmite IPN.
Potrivit politicianului, chiar dacă mandatul de arest i-a fost anulat, nu i s-au închis și dosarele, care sunt deschise pe numele său pentru contrabandă și omor la comandă.
Acesta a mai spus că susține coaliția formată în Parlament și că în zilele următoare va începe să o ajute venind cu inițiative legislative. Tot în zilele următoare va merge prin raioane pentru a se întâlni și discuta cu efectivul partidului, dar și cu alți cetățeni. „Noi începem agenda noastră și vrem să arătăm că țara nu doar a supraviețuit, dar și se va dezvolta”, a spus Renato Usatîi.
În ziua de duminică, 16 iunie, Renato Usatîi a fost reținut la Vama Sculeni de către ofițerii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Acesta a fost escortat pentru audieri la sediul instituției, fapt confirmat și de Poliție printr-un comunicat de presă. După mai bine de patru ore dânsul a fost eliberat cu condiția că se va prezenta la fiecare chemare a procurorilor. Politicianul a fost așteptat în fața PCCOCS de către mai mulți membri ai „Partidului Nostru” și susținători.
Vicepreședinta „Partidului Nostru”, Elena Grițco, a făcut un apel către ministrul afacerilor interne, Andrei Năstase, pentru ca acesta să fie obiectiv în deciziile pe care le ia în privința lui Renato Usatîi și a altor persoane care sunt persecutate politic.
Într-un comentariu pe o rețea de socializare, prim-ministra Maia Sandu susține că anularea mandatului de arest pe numele lui Renato Usatîi, ridică mari semne de întrebare.
„Prin această decizie, procurorii fie recunosc că dosarul a fost fabricat la comandă politică și atunci ar trebui să știm la comanda cui, iar cei care au îndeplinit asemenea indicații trebuie să-și dea demisia și să răspundă în fața legii, fie legalitatea deciziei de astăzi are caracter îndoielnic. În acest caz, de asemenea, procurorii responsabili trebuie să răspundă în fața legii”, a conchis Maia Sandu.
Renato Usatîi a părăsit Republica Moldova în septembrie 2016. În luna octombrie Judecătoria sectorului Centru a emis un ordin de arest pe numele acestuia după care a fost dat în căutare.