logo

Reluarea relațiilor cu Moscova – un succes de politică internă al președintei, opinie


https://www.ipn.md/ro/reluarea-relatiilor-cu-moscova-un-succes-de-politica-interna-7965_1085859.html

Expertul Vladimir Socor de la Jamestown Foundation consideră că reluarea relațiilor dintre Chișinău și Moscova este, în primul rând, un succes de politică internă al președintei Maia Sandu și al guvernării Partidului Acțiune și Solidaritate. Potrivit lui, este un succes de politică internă deoarece Republica Moldova nu este un actor important în politica externă, însă guvernarea actuală are nevoie de liniște pe frontul rusesc, transmite IPN.

„Guvernarea actuală a preluat ruinele unui stat, s-a angajat într-un efort de lungă durată de reconstrucție a statului și în perioada aceasta dificilă are nevoie de liniște pe frontul rusesc. De aceea, relația Republicii Moldova cu Rusia este subordonată în primul rând obiectivelor de politică internă ale președinției și guvernării. Doamna Maia Sandu a clarificat aceste lucruri încă din timpul campaniei electorale, atât în campania prezidențială, cât și în campania alegerilor parlamentare. PAS și doamna Sandu, în aceste campanii electorale, au fost foarte prudenți față de Rusia, s-au abținut de la a critica Rusia pentru orice motiv, n-au vorbit despre democrație în Rusia sau lipsa ei, despre drepturile omului în Rusia, despre agresiunile Rusiei în alte țări”, a declarat analistul politic într-un interviu pentru radio Europa Liberă.

Despre solicitarea de la Moscova a ministrului afacerilor externe, Nicu Popescu, cu privire la retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova, Vladimir Socor a remarcat faptul că oficialul nu a făcut vreo deosebire între trupele rusești cu misiune de pacificare și trupele rusești care nu îndeplinesc misiune de pacificare. Și în opinia sa, este foarte bine că nu a făcut această distincție, pentru că toate trupele rusești trebuie retrase. De asemenea, Nicu Popescu nu a făcut nicio referire la un eventual statut special al regiunii transnistrene ca o componentă a rezolvării politice și acest lucru, potrivit lui, trebuie subliniat și lăudat.

Potrivit analistului, Rusia consideră că staționarea trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova ar fi compatibilă cu neutralitatea Republicii Moldova. „Bineînțeles că nu e compatibilă și nimeni în toată lumea aceasta nu ar accepta o compatibilitate între statutul de neutralitate al Republicii Moldova și staționarea trupelor rusești, sunt două lucruri care se exclud”, susține Vladimir Socor.

Analistul a menționat că, potrivit intenției anunțate de guvernare, după întrevederea celor doi miniștri de externe, ar putea să urmeze și o întâlnire între președinții celor două țări, Maia Sandu și Vladimir Putin. „O vizită a doamnei Maia Sandu la Moscova ar continua ceea ce am denumit succesul de politică internă în cadrul politicii externe. O vizită a doamnei Maia Sandu la Moscova ar fi din nou un succes important de politică internă în Republica Moldova. Prin aceasta, guvernarea actuală scoate relația cu Rusia din mâinile unor politicieni rusofili”, opinează Vladimir Socor.

Potrivit lui, Republica Moldova nu poate să-și permită să aibă relații cu Rusia gestionate de politicieni locali rusofili. „Din fericire, situația aceasta nu mai este de actualitate, guvernarea PAS și doamna Maia Sandu au înlăturat această situație și este foarte bine că anume o guvernare orientată spre Occident preia în mâinile sale și relația cu Rusia. Este normal și este foarte bine. Perspectivele vizitei dnei Maia Sandu la Moscova și întâlnirea sa cu Vladimir Putin depind de realizarea unor acorduri de cooperare sectorială, interministerială și interguvernamentală în lunile sau poate în anul care urmează. Deci, întâi trebuie construite aceste relații sectoriale, interguvernamentale, acestea vor culmina cu o întâlnire a doamnei Maia Sandu la Moscova cu Vladimir Putin”, a mai spus Vladimir Socor.