logo

Relațiile moldo-italiene, discutate la Ministerul de Externe


https://www.ipn.md/ro/relatiile-moldo-italiene-discutate-la-ministerul-de-externe-7965_1067789.html

Convertirea permiselor şi recunoaşterea documentelor de studii dintre Republica Moldova şi Republica Italiană au fost subiecte discutate la întrevederea ministrului afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, cu ambasadorul Republicii Italiene la Chișinău, Valeria Biagiotti. De asemenea, părțile au discutat și despre intrarea în vigoare a acordurilor bilaterale privind securitatea socială, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al MAEIE se menționează că interlocutorii și-au exprimat interesul pentru intrarea în vigoare cât mai curând posibil a acordurilor bilaterale privind securitatea socială, convertirea permiselor şi recunoaşterea documentelor de studii, pentru ca cetățenii ambelor țări să poată beneficia de condiții mai bune de viață în țările de reședință.

De asemenea, în contextul aflării în Republica Italiană a unui număr foarte mare de cetățeni moldoveni, ministrul Nicu Popescu a subliniat că se vor întreprinde toate măsurile necesare pentru ca diaspora noastră să beneficieze de servicii consulare accesibile.