logo

Reguli noi de import a medicamentelor în regiunea transnistreană


https://www.ipn.md/ro/reguli-noi-de-import-a-medicamentelor-in-regiunea-transnistreana-7966_1046565.html

Din 1 februarie, medicamentele, produsele farmaceutice și para-farmaceutice, materia primă medicamentoasă, produsele de uz fitosanitar și fertilizanții vor putea fi importate în raioanele de est ale Republicii Moldova doar de către agenții economici din această zonă înregistrați la Agenția Servicii Publice. Despre aceasta informează Serviciul Vamal într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Procedurile de import vor fi realizate în corespundere cu standardele stabilite de Serviciul Vamal al Republicii Moldova, iar mărfurile importate vor rămâne doar pe teritoriul regiunii transnistrene. Până în prezent au fost înregistrați șapte agenți economici cu dreptul de import pentru localitățile din stânga Nistrului.

Serviciul Vamal precizează că această acțiune este prima etapă a procesului de unificare a importului de astfel de produse în corespundere cu legislația Republicii Moldova și standardele internaționale și va dura până la 1 iulie, dată la care va fi inițiată următoarea etapă a acestui proces.