logo

Regulamentului privind criteriile de selectare, promovare şi transferare a judecătorilor


https://www.ipn.md/ro/regulamentului-privind-criteriile-de-selectare-promovare-si-transferare-a-judeca-7542_1064708.html

INVITAŢIE LA DEZBATERI

Consiliul Superior al Magistraturii a elaborat proiectul Regulamentului privind criteriile de selectare, promovare şi transferare a judecătorilor. Actul normativ respectiv  are o importanţă deosebită, avînd menirea de a elimina diverse interpretări, presupuneri şi suspiciuni nedorite. Considerăm necesar ca, în virtutea importanţei care i se atribuie, proiectul respectiv să fie supus consultărilor, dezbaterilor cu toate persoanele interesate întru a fi cît mai bine ajustat la realităţi şi la necesităţile sistemului judecătoresc.

În acest context, Consiliul solicită să Vă expuneţi pe marginea proiectului, inclusiv opiniile, obiecţiile, sugestiile, propunerile. În scopul sistematizării în timp util a materialelor prezentate pentru a fi utilizate la îmbunătăţirea proiectului, rugăm ca textele propunerilor să fie cît mai concrete, cu trimitere directă la capitole, puncte, subpuncte, etc.

Propunerile urmează a fi expediate în formă scrisă pe adresa Aparatului Consiliului Superior al Magistraturii, mun. Chişinău, str. Kogălniceanu, 70 şi  formă electronică – aparatul@csm.md, pînă la 3 martie 2011 inclusiv.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la tel. 22-30-76 în .

 Proiect                                                                                                                  

 

Regulamentul cu privire la criteriile de selectare, promovare şi transferare a judecătorilor

 

I . Dispoziţii generale

1.1 Prezentul Regulament  stabileşte modul de evaluare a performanţelor  necesare  următoarelor categorii de candidaţi:

a)        Candidaţii la funcţia de judecător;

b)        Judecătorii care solicită promovarea la o instanţă superioară;

c)        Judecătorii care aspiră la funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă;

d)        Judecătorii care solicită transferul într-o altă instanţă de judecată de acelaşi  nivel.

1.2 Performanţele fiecărei categorii de candidaţi sunt evaluate de către Consiliul Superior al Magistraturii şi  depind de condiţiile obligatorii şi criteriile  de selectare, confirmate documentar şi exprimate în puncte. În cazurile expres prevăzute de prezentul Regulament  exprimarea în puncte a performanţelor candidaţilor este efectuată de către Colegiul de calificare şi atestare a judecătorilor.


1.3 Pentru admiterea la concurs candidaţii la funcţia de judecător, judecătorii care solicită avansare (promovarea la o instanţă superioară sau la funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă ) sau  transfer, trebuie să acumuleze  cel puţin  75% din numărul total de puncte.

1.4 Candidaţii la funcţia de judecător şi judecătorii care solicită promovarea la o instanţă superioară pot  acumula un număr maxim de  100  puncte.  Judecătorii care aspiră la funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă, precum şi judecătorii care solicită transferul într-o altă instanţă de judecată de acelaşi  nivel pot acumula maxim 125 puncte.

1.5 După evaluarea  performanţelor fiecărui candidat, indiferent de categoria la care se atribuie,  Consiliul Superior al Magistraturii va publica pe pagina web lista acestora  în ordinea descrescătoare a  numărului de puncte acumulat.  Concursul  va fi promovat de către candidatul sau candidaţii care au acumulat  cel mai mare număr de puncte.

1.6  În eventualitatea  acumulării aceluiaşi număr de puncte de către doi sau mai mulţi candidaţi, criterii de departajare sunt notele acumulate la evaluarea cunoştinţelor (media generală din atestatul  de absolvire a INJ sau nota  Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor).

1.7 Judecătorii de instrucţie  nu vor putea solicita decît transferul într-o altă instanţă de judecată de acelaşi  nivel sau conferirea ori confirmarea gradului de calificare.


1.8 În perioada detaşării operată în baza  art.24, al.1  din Legea  nr.  544 din 20.07.1995  cu privire la  statutul judecătorului, judecătorii nu pot solicita  evaluarea performanţelor pentru  oricare din prevederile prezentului Regulament.

II.                 
Condiţiile obligatorii şi criteriile de selectare a candidaţilor pentru funcţia de judecător

2.1             
Condiţii  obligatorii de selectare a candidaţilor la funcţia de judecător sunt următoarele:

a)                 cetăţenia Republicii Moldova şi domiciliul  în ţară, confirmate prin actele de identitate;

b)                 capacitatea de exerciţiu;

c)                 licenţiat în drept;

d)                 lipsa antecedentelor penale şi buna reputaţie;

e)                 cunoaşterea limbii de stat;

f)                   aptitudinea  medicală pentru exercitarea funcţiei, conform certificatului medical de sănătate;

g)                  instruirea profesională iniţială în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei, confirmată prin atestatul de absolvire  sau  aprecierea cu cel puţin

            7,5 puncte la examenul de capacitate, pentru candidaţii care corespund  art. 6, al.2 din Legea  nr.  544 din 20.07.1995  cu privire la 

            statutul judecătorului, confirmată prin hotărîrea Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor

h)                 lipsa conflictului de interese, confirmată prin declaraţia cu privire la conflictul de interese;

i)                    declaraţia de verificare.

Condiţia obligatorie prevăzută în pct.2.1 lit. g)  se exprimă în puncte, celelalte trebuie confirmate în modul prevăzut.

2.2 Criterii de evaluare a performanţelor candidaţilor la funcţia de judecător

a)                 rezultatele instruirii profesionale iniţiale în cadrul INJ, precum şi rezultatele susţinerii examenului de capacitate la Colegiul de calificare şi atestare a judecătorilor se exprimă în maxim 50 de puncte după cum urmează:

·                    pentru nota 10 se oferă 50 de puncte

·                    pentru nota 9 - 40 de puncte

·                    pentru nota 8 - 30 de puncte

·                    pentru nota 7- 20 de puncte.

Dacă nota conţine  zecimi şi  sutimi numărul de puncte va corespunde acesteia. De ex. pentru nota 9,13 se  vor acorda 41 puncte, pentru 9,16 – 42 puncte, pentru 9,2 – 42 puncte, pentru 9,25 – 42 puncte etc.

b)                 experienţa relevantă în domeniul dreptului, confirmată prin carnetul de muncă sau alte documente relevante se exprimă în maxim 10 puncte;

c)                  cunoştinţele în domeniul tehnologiilor informaţionale (MS WORD, Excel, capacitatea de a naviga pe internet şi de a utiliza poşta electronică), confirmate printr-un certificat corespunzător sau prin testarea persoanei se exprimă în maxim 5 puncte;

d)                 cunoaşterea limbilor de lucru ale Curţii Europene a Drepturilor Omului,  se confirmă prin certificatele sau documentele corespunzătoare şi se exprimă în maxim la 5 puncte;

e)                  gradul ştiinţific, experienţa didactică, publicaţiile şi articolele tematice se reflectă în dosarul personal şi  se confirmă prin diplome, carnet de muncă, certificate, publicaţii şi articole şi se oferă pînă la 5 puncte;

f)                  caracteristicile  de personalitate şi abilităţile adecvate funcţiei de judecător (integritate, corectitudine, capacitate de a gestiona stresul, capacitate analitică etc.), se confirmă prin referinţe de la locul de muncă sau studii, de la personalităţi  notorii în ţară şi peste hotare,  prin interviul pe care îl are candidatul la colegiul de calificare şi  prin avizul organului de verificare, oferindu-se pînă la 15 puncte;

g)                  motivarea candidatului la funcţia  de judecător, expusă în scris  şi susţinută verbal în faţa Colegiului de calificare se exprimă în maxim 10 puncte.

 

2.3  Candidatul la funcţia de judecător care a fost admis în concurs, a fost evaluat  din punct de vedere al performanţelor profesionale, dar a refuzat să accepte locul vacant propus  de către CSM, va păstra dreptul de participare   la concurs în termen de 3 ani, dar va fi plasat la  sfîrşitul listei indiferent de  numărul de puncte acumulat.

III.                Condiţiile obligatorii şi criteriile de promovare a judecătorilor la o instanţă superioară

3.1 Condiţii obligatorii pentru promovarea judecătorilor la o instanţă superioară sunt:

a)                  vechimea în muncă în funcţia de judecător, corespunzător: minim 6 ani vechime pentru funcţia de judecător la Curtea de Apel şi 10 ani vechime pentru funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiţie;

b)                 lipsa sancţiunilor disciplinare pe parcursul ultimului an, confirmat prin datele  din dosarul personal;

c)                  susţinerea atestării pentru promovarea într-o instanţă superioară, confirmată prin hotărîrea Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor;

d)                 declaraţia de verificare.

3.2  Criterii de evaluare a performanţelor candidaţilor la funcţia de judecător al Curţii de Apel sau al Curţii Supreme de Justiţie

a)  Eficienţa şi calitatea muncii care se rezumă la:

v                 rata cauzelor  examinate şi soluţionate, cu menţinerea încheierilor, hotărîrilor, sentinţelor şi altor acte dispoziţionale de către instanţele ierarhic superioare,  confirmată prin extrasul din Registrul Cancelariei instanţei la care activează candidatul  se estimează cu  maxim 10 puncte;

v                 lipsa constatărilor de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin actele de dispoziţie emise de către candidatul respectiv, confirmată de către Agentul Guvernamental prin notă informativă, se estimează  cu maxim 10 puncte;

v                 respectarea termenelor rezonabile în procesul de înfăptuire a justiţiei, confirmată prin declaraţia scrisă şi argumentată a preşedintelui instanţei în care activează candidatul, se estimează cu maxim 10 puncte;

v                 calitatea expunerii şi motivării hotărîrilor, confirmată prin Avizul instanţei la care aspiră candidatul, respectivul aviz se întocmeşte ca rezultat al studierii  actelor de dispoziţie emise de pretendent; la fel confirmată prin concluziile scrise şi motivate ale Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor întocmite în rezultatul studierii a 3 hotărîri emise de către pretendent, aceste hotărîri urmînd să fie alese aleatoriu din PIGD, se estimează cu maxim 10 puncte; 

b) comportament corect, în conformitate cu normele Codului de Etică a judecătorului şi buna reputaţie profesională,  se confirmă prin nota informativă întocmită de către  inspecţia judiciară în privinţa candidatului (luînd în considerare numărul şi temeinicia petiţiilor şi plîngerilor survenite pe numele lui, dacă asemenea există), prin referinţa perfectată de către preşedintele instanţei unde a activat candidatul şi prin avizul organului de verificare, oferindu-se  maxim 15 de puncte;

c)  experienţa de muncă relevantă, care depăşeşte pragul minim impus de lege, confirmată prin carnetul de muncă. Pentru fiecare an suplimentar se oferă cîte  1 punct, însă suma totală de puncte nu poate depăşi 10 puncte;

d) formarea profesională continuă, confirmată prin atestatul eliberat de INJ sau prin alte documente relevante (participări la seminare, training-uri naţionale şi internaţionale) se estimează cu maxim 5 puncte;

e) cunoaşterea limbilor de lucru ale Curţii Europene a Drepturilor Omului,  confirmată prin certificatele sau documentele corespunzătoare, se estimează cu maxim 5 puncte;

f)                   cunoştinţele în domeniul tehnologiilor informaţionale (MS WORD, Excel, capacitatea de a naviga pe internet şi de a utiliza poşta electronică), confirmate printr-un certificat corespunzător sau prin testarea persoanei se exprimă în maxim 5 puncte;

g)                 gradul ştiinţific, experienţa didactică, publicaţiile şi articolele tematice, se reflectă în dosarul personal şi  se confirmă prin diplome, carnet de muncă, certificate, publicaţii şi articole şi se estimează cu maxim 5 puncte;

h)                 participarea la elaborarea proiectelor de acte normative, a comentariilor la actele normative, în calitate de expert sau consultant în grupurile de lucru naţionale sau internaţionale se confirmă prin certificate de participare sau alte acte relevante şi se estimează cu maxim 5 puncte;

i)                    motivarea candidatului de a avansa la o instanţă ierarhic superioară se perfectează în scris şi se susţine în formă verbală la Colegiului de calificare şi atestare  a judecătorilor, se estimează cu maxim 10 puncte.

IV.  Condiţiile obligatorii şi criteriile pentru promovarea judecătorilor la funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă

4.1.  Condiţii  obligatorii pentru ocuparea funcţiei de preşedinte sau vice preşedinte de instanţă sunt:

a) numirea în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă de 65 de ani, confirmată prin Decretul Prezidenţial de numire în funcţia de judecător pînă la atingerea plafonului de vîrstă;

b) lipsa sancţiunilor disciplinare pe parcursul ultimului an, fapt care este reflectat în dosarul personal;

c)                 susţinerea atestării pentru promovarea într-o instanţă superioară, confirmată prin  Hotărîrea Colegiului de calificare şi atestare;

d)                 declaraţia de verificare.

4.2.Criterii de evaluarea performanţelor candidaţilor  la funcţia preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă.

4.2.1 Performanţele  candidaţilor la  funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă se evaluează similar candidaţilor care aspiră la promovarea în instanţele ierarhic superioare, conform pct. 3.2 al prezentului Regulament.

4.2.2 Suplimentar  candidaţilor la funcţia preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă li se vor  evalua

aptitudinile manageriale şi administrative, manifestarea iniţiativei în vederea soluţionării problemelor instanţelor judecătoreşti, formularea propunerilor în acest sens şi participarea la grupurile de lucru create în acest scop. 

4.2.3 Acte confirmative în acest sens vor fi certificatele de formare în management (dacă asemenea există), prezentarea planului de acţiuni de către candidat, avizul colectivului de muncă în care activează candidatul şi  rezultatul intervievării candidatului de către Colegiul de calificare şi atestare

4.2.4 Abilităţile manageriale se  estimează cu maxim 25 de puncte.


V. Condiţiile obligatorii şi criteriile pentru transferul judecătorilor

5.1 Condiţii obligatorii pentru transferul judecătorilor la o altă instanţă de acelaşi nivel:

a) numirea în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă de 65 de ani, confirmată prin Decretul Prezidenţial de numire în funcţia de judecător pînă la atingerea plafonului de vîrstă;

b) lipsa sancţiunilor disciplinare pe parcursul ultimului an, confirmată prin datele din dosarul personal;

c) susţinerea atestării pentru transferarea într-o altă instanţă, confirmată prin Hotărîrea Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor;

d) declaraţia de verificare.

5.2. Criteriile pentru evaluarea performanţelor judecătorilor  solicitanţi de transfer

5.2.1 Performanţele  judecătorilor solicitanţi de transfer se evaluează potrivit criteriilor prevăzute în pct. 3.2 al prezentului Regulament.

5.2.2 Judecătorii de instrucţie vor putea solicita transferul într-o altă instanţă doar în funcţie de judecător de instrucţie.

5.2.3 Motivarea judecătorilor solicitanţi de transfer se estimează cu maxim 35 de puncte, aceştia motivînd dorinţa sa de a fi transferaţi (specificînd vîrsta, locul de trai, starea sănătăţii, locul de muncă şi de trai al soţului sau soţiei, situaţia familială şi alte circumstanţe relevante), prezentînd certificate, adeverinţe sau alte acte relevante în scopul susţinerii motivării sale.

VI. Dispoziţii finale

6.1 Prezentul Regulament intră în vigoare în termen de 1 lună din momentul publicării.

6.2 Anexa la prezentul Regulament constituie o prezentare schematică a prevederilor acestuia şi va servi drept instrument de lucru pentru Colegiul de calificare şi atestare a judecătorilor.

                                                                        
Anexă

                                                                                 

I. Condiţiile obligatorii şi criteriile de selectare a candidaţilor pentru funcţia de judecător

 

1.1 Condiţii obligatorii           

Sursa de verificare

Cetăţenia Republicii Moldova şi domiciliul  în ţară

Buletinul de identitate naţional (codul personal)

Licenţiat în drept

Diploma  de licenţă în drept

Lipsa antecedentelor penale şi buna reputaţie

- Cazier judiciar;

- Referinţe de la locul de muncă sau studii, de la personalităţi  notorii în ţară şi peste hotare;

- Interviul pe care îl are candidatul la colegiul de calificare.

Cunoaşterea limbii de stat

Interviul pe care îl are candidatul la colegiul de calificare

Aptitudinea  medicală pentru exercitarea funcţiei

Certificatul medical de sănătate

- Absolvirea Institutului Naţional al Justiţiei;

- Aprecierea cu cel puţin 7,5 puncte la examenul de capacitate şi minim 5 ani de experienţă pentru candidaţii care corespund art. 6, al.2 din Legea nr. 544 din 20.07.1995 cu privire la statutul judecătorului.

 

-     Atestatul de absolvire al Institutului Naţional al Justiţiei;

-     Hotărîrea Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor;

-     Carnetul de muncă sau alte acte care confirmă experienţa.

Lipsa conflictului de interese

Declaraţia cu privire la conflictul de interese

Compatibilitatea cu funcţia de judecător

Declaraţia de verificare

1.2 Criterii de evaluare a performanţelor candidaţilor la funcţia de judecător

Sursa de verificare

Numărul maxim de puncte

- Rezultatele instruirii profesionale iniţiale în cadrul INJ;

- Rezultatul examenului de capacitate la Colegiul de calificare şi atestare a judecătorilor

- Nota din atestatul de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei

 

- Hotărîrea Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor.

50

Experienţa relevantă în domeniul dreptului

-Carnetul de muncă;

-alte documente relevante

10

Cunoştinţele în domeniul tehnologiilor informaţionale (MS WORD, Excel, capacitatea de a naviga pe internet şi de a utiliza poşta electronică)

- Certificat corespunzător;

- Testarea persoanei

5

Cunoaşterea limbilor de lucru ale Curţii Europene a Drepturilor Omului

Certificatele sau documentele corespunzătoare

5

Gradul ştiinţific, experienţa didactică, publicaţiile şi articolele tematice

Diplome, carnet de muncă, certificate, publicaţii şi articole

5

Caracteristicile  de personalitate şi abilităţile adecvate funcţiei de judecător (integritate, corectitudine, capacitate de a gestiona stresul, capacitate analitică etc.)

 

-    Referinţe de la locul de muncă sau studii, de la personalităţi  notorii în ţară şi peste hotare; 

-    Interviul pe care îl are candidatul la colegiul de calificare;

-    Avizul organului de verificare.

15

Motivarea

Motivarea scrisă

       10

       

 

 

II. Condiţiile obligatorii şi criteriile de promovare a judecătorilor la o instanţă superioară  

 

2.1 Condiţii obligatorii           

Sursa de verificare

Vechimea în muncă în funcţia de judecător, corespunzător: minim 6 ani vechime pentru funcţia de judecător la Curtea de Apel şi 10 ani vechime pentru funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiţie

Carnetul de muncă

Lipsa sancţiunilor disciplinare pe parcursul ultimului an

Dosarul personal

Susţinerea atestării pentru promovarea într-o instanţă superioară

Hotărîrea Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor

Compatibilitatea cu funcţia de judecător într-o instanţă superioară

Declaraţia de verificare

2.2  Criterii de evaluare a performanţelor candidaţilor la funcţia de judecător la o instanţă superioară

Sursa de verificare

Numărul maxim de puncte

Eficienţa şi calitatea muncii care se rezumă la:

-    rata cauzelor  examinate şi soluţionate, cu menţinerea încheierilor, hotărîrilor, sentinţelor şi altor acte dispoziţionale de către instanţele ierarhic superioare;

 

- lipsa constatărilor de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin actele de dispoziţie emise de către candidat;

 

- respectarea termenelor rezonabile în procesul de înfăptuire a justiţiei;

 

- calitatea expunerii şi motivării hotărîrilor.

 

 

-      Extrasul din Registrul Cancelariei instanţei la care activează candidatul;

 

 

 

 

 

 

- Nota informativă din partea Agentului Guvernamental;

 

 

 

 

 

 

 

- Declaraţia scrisă şi argumentată a preşedintelui instanţei în care activează candidatul;

 

 

-  Avizul instanţei la care aspiră candidatul, respectivul aviz se întocmeşte ca rezultat al studierii  actelor de dispoziţie emise de pretendent;

- concluziile scrise şi motivate ale Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor întocmite în rezultatul studierii a 3 hotărîri emise de către pretendent, aceste hotărîri urmînd să fie alese aleatoriu din PIGD

 

 

10

 

 

 

 

 

 

 

10

 

 

 

 

 

 

 

 

10

 

 

 

10

Comportament corect, în conformitate cu normele Codului de Etică a judecătorului şi buna reputaţie profesională

-Nota informativă întocmită de către  inspecţia judiciară în privinţa candidatului (luînd în considerare numărul şi temeinicia petiţiilor şi plîngerilor survenite pe numele lui, dacă asemenea există);

- referinţa perfectată de către preşedintele instanţei unde a activat candidatul;

- avizul organului de verificare.

15

Experienţa de muncă relevantă, care depăşeşte pragul minim impus de lege

Carnetul de muncă

 Pentru fiecare an suplimentar se oferă cîte  1 punct, însă suma totală de puncte nu poate depăşi 10 puncte

Formarea profesională continuă

-    Atestatul eliberat de INJ;

-    alte documente relevante (participări la seminare, training-uri naţionale şi internaţionale)

5

Cunoaşterea limbilor de lucru ale Curţii Europene a Drepturilor Omului

Certificate sau documente corespunzătoare

5

Cunoştinţele în domeniul tehnologiilor informaţionale (MS WORD, Excel, capacitatea de a naviga pe internet şi de a utiliza poşta electronică)

- Certificat corespunzător;

- Testarea persoanei

5

Gradul ştiinţific, experienţa didactică, publicaţiile şi articolele tematice

Diplome, carnet de muncă, certificate, publicaţii şi articole

5

Participarea la elaborarea proiectelor de acte normative, a comentariilor la actele normative, în calitate de expert sau consultant în grupurile de lucru naţionale sau internaţionale

Certificate de participare sau alte acte relevante

5

Motivarea

Motivarea scrisă

10

       

 

 

 

III. Condiţiile obligatorii şi criteriile de promovare a judecătorilor la funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă

 

3.1 Condiţii obligatorii           

Sursa de verificare

Numirea în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă de 65 de ani

 Decretul Prezidenţial de numire în funcţia de judecător pînă la atingerea plafonului de vîrstă

Lipsa sancţiunilor disciplinare pe parcursul ultimului an

Dosarul personal

Susţinerea atestării pentru promovarea la funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă

Hotărîrea Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor

Compatibilitatea cu funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă

Declaraţia de verificare

3.2  Criterii de evaluare a performanţelor candidaţilor la funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţă

Sursa de verificare

Numărul maxim de puncte

Eficienţa şi calitatea muncii care se rezumă la:

-    rata cauzelor  examinate şi soluţionate, cu menţinerea încheierilor, hotărîrilor, sentinţelor şi altor acte dispoziţionale de către instanţele ierarhic superioare;

 

- lipsa constatărilor de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin actele de dispoziţie emise de către candidat;

 

- respectarea termenelor rezonabile în procesul de înfăptuire a justiţiei;

 

- calitatea expunerii şi motivării hotărîrilor.

 

 

-      Extrasul din Registrul Cancelariei instanţei la care activează candidatul;

 

 

 

 

 

 

- Nota informativă din partea Agentului Guvernamental;

 

 

 

 

 

 

 

- Declaraţia scrisă şi argumentată a preşedintelui instanţei în care activează candidatul;

 

 

-  Avizul instanţei la care aspiră candidatul, respectivul aviz se întocmeşte ca rezultat al studierii  actelor de dispoziţie emise de pretendent;

- concluziile scrise şi motivate ale Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor întocmite în rezultatul studierii a 3 hotărîri emise de către pretendent, aceste hotărîri urmînd să fie alese aleatoriu din PIGD

 

 

10

 

 

 

 

 

 

 

10

 

 

 

 

 

 

 

 

10

 

 

 

10

Comportament corect, în conformitate cu normele Codului de Etică a judecătorului şi buna reputaţie profesională

-Nota informativă întocmită de către  inspecţia judiciară în privinţa candidatului (luînd în considerare numărul şi temeinicia petiţiilor şi plîngerilor survenite pe numele lui, dacă asemenea există);

- referinţa perfectată de către preşedintele instanţei unde a activat candidatul;

- avizul organului de verificare.

15

Experienţa de muncă relevantă, care depăşeşte pragul minim impus de lege

Carnetul de muncă

 Pentru fiecare an suplimentar se oferă cîte  1 punct, însă suma totală de puncte nu poate depăşi 10 puncte

Formarea profesională continuă

-    Atestatul eliberat de INJ;

-    alte documente relevante (participări la seminare, training-uri naţionale şi internaţionale)

5

Cunoaşterea limbilor de lucru ale Curţii Europene a Drepturilor Omului

Certificate sau documente corespunzătoare

5

Cunoştinţele în domeniul tehnologiilor informaţionale (MS WORD, Excel, capacitatea de a naviga pe internet şi de a utiliza poşta electronică)

- Certificat corespunzător;

- Testarea persoanei

5

Gradul ştiinţific, experienţa didactică, publicaţiile şi articolele tematice

Diplome, carnet de muncă, certificate, publicaţii şi articole

5

Participarea la elaborarea proiectelor de acte normative, a comentariilor la actele normative, în calitate de expert sau consultant în grupurile de lucru naţionale sau internaţionale

Certificate de participare sau alte acte relevante

5

Motivarea

Motivarea scrisă

10

Aptitudinile manageriale şi administrative, manifestarea iniţiativei în vederea soluţionării problemelor instanţelor judecătoreşti, formularea propunerilor în acest sens şi participarea la grupurile de lucru create în acest scop

-      Certificate de formare in management (dacă asemenea există);

-      Planul de acţiuni;

-      Avizul colectivului de muncă în care activează candidatul;

-      Intervievarea candidatului de către Colegiul de calificare şi atestare.

25

       

 

 

IV. Condiţiile obligatorii şi criteriile pentru transferul judecătorilor

4.1 Condiţii obligatorii           

Sursa de verificare

Numirea în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă de 65 de ani

 Decretul Prezidenţial de numire în funcţia de judecător pînă la atingerea plafonului de vîrstă

Lipsa sancţiunilor disciplinare pe parcursul ultimului an

Dosarul personal

Susţinerea atestării pentru pentru transferare într-o altă instanţă

Hotărîrea Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor

Compatibilitatea

Declaraţia de verificare

4.2  Criterii de evaluare a performanţelor judecătorilor solicitanţi de transfer

Sursa de verificare

Numărul maxim de puncte

Eficienţa şi calitatea muncii care se rezumă la:

-    rata cauzelor  examinate şi soluţionate, cu menţinerea încheierilor, hotărîrilor, sentinţelor şi altor acte dispoziţionale de către instanţele ierarhic superioare;

 

- lipsa constatărilor de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin actele de dispoziţie emise de către candidat;

 

- respectarea termenelor rezonabile în procesul de înfăptuire a justiţiei;

 

- calitatea expunerii şi motivării hotărîrilor.

 

 

-      Extrasul din Registrul Cancelariei instanţei la care activează candidatul;

 

 

 

 

 

 

- Nota informativă din partea Agentului Guvernamental;

 

 

 

 

 

 

 

- Declaraţia scrisă şi argumentată a preşedintelui instanţei în care activează candidatul;

 

 

-  Avizul instanţei la care aspiră candidatul, respectivul aviz se întocmeşte ca rezultat al studierii  actelor de dispoziţie emise de pretendent;

- concluziile scrise şi motivate ale Colegiului de calificare şi atestare a judecătorilor întocmite în rezultatul studierii a 3 hotărîri emise de către pretendent, aceste hotărîri urmînd să fie alese aleatoriu din PIGD

 

 

10

 

 

 

 

 

 

 

10

 

 

 

 

 

 

 

 

10

 

 

 

10

Comportament corect, în conformitate cu normele Codului de Etică a judecătorului şi buna reputaţie profesională

-Nota informativă întocmită de către  inspecţia judiciară în privinţa candidatului (luînd în considerare numărul şi temeinicia petiţiilor şi plîngerilor survenite pe numele lui, dacă asemenea există);

- referinţa perfectată de către preşedintele instanţei unde a activat candidatul;

- avizul organului de verificare.

15

Experienţa de muncă relevantă, care depăşeşte pragul minim impus de lege

Carnetul de muncă

 Pentru fiecare an suplimentar se oferă cîte  1 punct, însă suma totală de puncte nu poate depăşi 10 puncte

Formarea profesională continuă

-    Atestatul eliberat de INJ;

-    alte documente relevante (participări la seminare, training-uri naţionale şi internaţionale)

5

Cunoaşterea limbilor de lucru ale Curţii Europene a Drepturilor Omului

Certificate sau documente corespunzătoare

5

Cunoştinţele în domeniul tehnologiilor informaţionale (MS WORD, Excel, capacitatea de a naviga pe internet şi de a utiliza poşta electronică)

- Certificat corespunzător;

- Testarea persoanei

5

Gradul ştiinţific, experienţa didactică, publicaţiile şi articolele tematice

Diplome, carnet de muncă, certificate, publicaţii şi articole

5

Participarea la elaborarea proiectelor de acte normative, a comentariilor la actele normative, în calitate de expert sau consultant în grupurile de lucru naţionale sau internaţionale

Certificate de participare sau alte acte relevante

5

Motivarea

- Motivarea scrisă (specificînd vîrsta, locul de trai, starea sănătăţii, locul de muncă şi de trai al soţului sau soţiei, situaţia familială şi alte circumstanţe relevante);

- certificate, adeverinţe sau alte acte relevante în scopul susţinerii motivării sale. 

35