Regulamentul privind desfășurarea comerțului în municipiul Chișinău a fost aprobat rapid și netransparent, fără a se respecta rigorile procesului decizional. Este constatarea companiei de consultanță juridică „Juststudiumanima”, sesizată de mai mulți agenți economici.
Directorul companiei, Igor Blanari, a spus, într-o conferință de presă la IPN, că regulamentul în cauză impune reguli stricte, peste limitele legale, agenților economici care desfășoară comerț ambulant, fără să vină cu specificări în raport cu fiecare tip de activitate în parte.
Potrivit lui Igor Blanari, la baza elaborării documentului a stat un ghid publicat în 2016, cu sprijinul poporului american. Dar administrația publică locală a aplicat selectiv recomandările și nu a ținut cont de angajamentele pe care urma să și le asume, inclusiv cele legate de baza tehnică necesară la prestarea serviciului, cu aplicarea tarifelor justificate, ținând cont de specificul fiecărui tip de activitate în parte. Astfel, agenții economici au fost puși în situație dificilă.
Consilierul juridic menționează că ar fi corect să fie format un grup de lucru pentru remedierea situației. O soluție alternativă ar fi crearea unui ghișeu unic de comerț, care să ofere toate produsele comercializate în același loc.
Administrația locală trebuie să inițieze un dialog cu agenții economici, iar deciziile să fie în avantajul ambelor părți, nu doar pentru cei din administrație. „APL trebuie să înțeleagă că doar prin discuții și un dialog constructiv, nu abuziv, prin instrumente administrative se vor soluționa problemele municipiului Chișinău”, a mai spus directorul „Juststudiumanima”.