logo

Regulamentul de eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor limitate, în redacţie nouă


https://www.ipn.md/ro/regulamentul-de-eliberare-a-licentelor-de-utilizare-a-resurselor-limitate-in-red-7966_987320.html

Nomenclatorul tipurilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice supuse autorizării generale, condiţiile acestei proceduri, precum şi cele ale procedurii de eliberare a licenţelor de utilizare a frecvenţelor şi canalelor radio şi resurselor de numerotare au fost actualizate. Compartimentele actualizate se conţin în noua redacţie a Regulamentului privind regimul de autorizare generală şi eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor limitate pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice. , transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Agenţie Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI). Noua redacţie a regulamentului stabileşte tipurile de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, condiţiile de furnizare a acestora, procedura de autorizare generală şi licenţiere, formularele-tip ale licenţei, notificării şi declaraţiei informative tip. Regimul de autorizare generală este aplicat pentru şase tipuri de reţele publice şi şase tipuri de servicii publice de comunicaţii electronice. ANRCETI aplică regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice din 15 septembrie 2008. În această perioadă ANRCETI a autorizat 376 de solicitanţi pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice.