Reglementarea Transnistreană: pas cu pas, dar încotro?

{Analiză de Victor Chirilă pentru Info-Prim Neo} De aproape trei ani, autorităţile de la Chişinău aplică în practică politica paşilor mici în raport cu Tiraspolul. În viziunea acestora, politica paşilor mici ar urma să faciliteze apropierea populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului, să ridice atractivitatea Republicii Moldova pentru cetăţenii săi din raioanele de Est, să soluţioneze anumite probleme social-economice, să ridice nivelul de încredere între Chişinău şi Tiraspol, creând, în acest fel, terenul necesar pentru reglementarea politică finală a conflictului transnistrean. Evenimentele şi evoluţiile din ultimul an vin să demonstreze că tactica aleasă este una corectă. Progresele realizate sunt relevante în acest sens. După o pauză de şase ani, au fost relansate negocierile în formatul „5+2”, aprobate principiile, procedurile şi agenda procesului de negocieri, reluată activitatea grupurilor comune de lucru, relansat traficul feroviar de mărfuri prin regiunea transnistreană, anulată taxă de 100% la importurile de mărfuri de pe malul drept al Nistrului, reprezentanţii administraţiei de la Tiraspol participă la negocierile cu UE cu privire la crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundate şi Comprehensive. De asemenea, întâlnirile oficiale şi neoficiale între prim-ministrul Vlad Filat şi liderul de la Tiraspol Evgheni Şevciuk au devenit un lucru obişnuit, acestea contribuind la crearea unei atmosfere prielnice pentru negocierile oficiale. Aceste rezultate, cu siguranţă, sunt în beneficul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Cu toate acestea, există unele tendinţe care ne fac să ne întrebăm dacă actuala tactică este viabilă pe termen mediu şi lung sau dacă aceasta ne poate aduce în cele din urmă la staţia terminus a procesului de negocieri - reintegrarea regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova. În particular, vom atrage atenţia supra următoarelor provocări la adresa politicii paşilor mici promovată de Chişinău: [ 1. Dezinteresul Rusiei pentru schimbarea status quo-ul în regiunea transnistreană] Rusia este, fără îndoială, unul din actorii cheie ai reglementării transnistrene, doar cu susţinerea, presiunile şi „blagoslovirea” ei a fost posibilă reluarea negocierilor în formatul „5+2”. Este însă o relansare condiţionată, deoarece Moscova a reuşit să dicteze scoaterea de pe agenda negocierilor a două subiecte cheie: retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană şi transformarea misiunii sale de pacificare într-o misiune de observatori civili cu mandat internaţional. De asemenea, Moscova continuă să insiste pe recunoaşterea egalităţii de drept a Tiraspolului de către Chişinău. În pofida faptului că la reuniunile „5+2” de la Viena, din 17-18 aprilie şi 12-13 iulie 2012, toate părţile au convenit să aplice principiul egalităţii în drepturi doar la masa negocierilor, Rusia nu va pregeta să folosească acest consens ca pe trambulină pentru dezvoltarea şi afirmarea de mai departe a conceptului de egalitate deplină (ravnopravie) a Tiraspolului cu Chişinăul. Acest din urmă scop urmează să fie atins, inclusiv, prin promovarea politicii paşilor mici axată preponderent pe „normalizarea relaţiilor bilaterale dintre Tiraspol şi Chişinău”, dezvoltarea unei economii viabile şi ieşirea regiunii din autoizolare. Realizând aceste obiective, Moscova speră să imprime credibilitatea necesară pretenţiilor statale ale Tiraspolului. [ 2. Tiraspolul urmăreşte consolidarea „statalităţii Transnistriei”] Politica paşilor mici a fost adoptată, inclusiv, de noua administraţie de la Tiraspol, dar mizele ei finale nu coincid cu cele ale Chişinăului. În viziunea lui Evghenii Şevciuk şi a acoliţilor săi, politica paşilor mici ar urma să ajute regiunea transnistreană să depăşească criza economică, să soluţioneze problemele socio-economice, să rupă izolarea internaţională, să dezvolte relaţii „interstatale” cu Republica Moldova şi, astfel, să consolideze „temeliile statalităţii Transnistriei”. Mai mult decât atât, liderul transnistrean speră că, odată cu stabilizarea socio-economică a regiunii şi soluţionarea problemelor legate de activitatea în domeniul economiei, statele garante (Rusia şi Ucraina) şi participanţii la negocieri (OSCE, UE şi SUA) vor regândi necesitatea schimbării formei de reglementare, luând în calcul, de asemenea, opţiunea recunoaşterii independenţei Transnistriei. [ 3. În lipsa unui scop strategic unic, politica paşilor mici s-ar putea transforma într-o federalizare graduală a Republicii Moldova] Chişinăul şi Tiraspolul se află în continuare pe poziţii diametral opuse cu privire la finalitatea procesului de negocieri şi implicit a politicii paşilor mici îmbrăţişate de părţi. În aceste condiţii, pentru a evita blocarea dialogului, atât autorităţile centrale de la Chişinău, cât şi administraţia de la Tiraspol au optat să se concentreze pe soluţionarea graduală a problemelor de ordin socio-economic, sperând astfel să creeze precondiţiile necesare pentru discutarea subiectelor de substanţă politico-juridică, dorite de ele. Soluţionarea problemelor socio-economice implică volens-nolens negocierea şi semnarea unui nou set de înţelegeri care prevăd împărţirea şi/sau asumarea unor responsabilităţi/obligaţii juridice, cum este cazul Deciziei Protocolare cu privire la „Principiile reluării complete a traficului feroviar prin teritoriul Transnistriei”, semnat de prim-ministrul Vlad Filat şi liderul de la Tiraspol Evghenii Şevciuk, la 30 martie 2012. O asemenea evoluţie va duce în mod firesc la împărţirea pas cu pas a responsabilităţilor, împuternicirilor şi obligaţiilor legale în varii domenii între Chişinău şi Tiraspol, dar de această dată cu girul formatului „5+2”. În consecinţă, pe termen mediu şi lung, acest nou set de înţelegeri sectoriale poate crea de facto şi de jure o noua realitate politico-juridică între cele două maluri ale Nistrului. Marele risc al unei astfel de evoluţii consta în faptul că, în lipsa unui scop strategic unic împărtăşit de Chişinău şi Tiraspol, politica paşilor mici de promovare a încrederii ar putea să se transforme într-o federalizare graduală a Republicii Moldova. Se pare că Chişinăul realizează acest pericol, nu întâmplător se insistă pe negocierea chestiunilor politice şi de securitate, în paralel cu soluţionarea problemelor de ordin socio-economic. [ 4. Politica paşilor mici poate intra în contradicţie cu Legea Parlamentului Republicii Moldova nr. 173 din 22 iulie 2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria)] Legea Parlamentului R. Moldova nr. 173 din 22 iulie 2005 trasează liniile roşii ale Chişinăului în negocierile cu Tiraspolul şi stipulează că {„procesul de negocieri cu Transnistria se desfăşoară în vederea atingerii scopurilor de democratizare şi de demilitarizare a Transnistriei”}, iar negocierile cu privire la statutul juridic special al Transnistriei vor avea loc {„după îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărârea Parlamentului nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summitul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic”}. Conform acestei Legi, Chişinăul nu ar trebui să se angajeze în negocieri cu Tiraspolul atâta timp cât Rusia nu-şi va retrage ultimul soldat de pe teritoriul Republicii Moldova. Or, în 2007 Moscova a suspendat unilateral implementarea Tratatului adaptat privind Forţele Convenţionale în Europa, semnat în cadrul Summitului de la Istanbul din noiembrie 1999, care prevede expres retragerea completă a trupelor ruse din Moldova, iar negocierile ulterioare dintre Rusia şi statele membre NATO cu privire la reanimarea respectivului Tratat nu s-au încununat cu succes până în prezent. Între timp, mai multe state NATO, printre care şi SUA, au anunţat despre suspendarea parţială a unor obligaţiuni ce le revin conform Tratatului menţionat, creând şi mai mult incertitudine în jurul acestuia. În aceste condiţii, iniţierea negocierilor cu privire la statutul juridic al regiunii transnistrene, fără realizarea completă a demilitarizării cerută de Legea Parlamentului, va lipsi negociatorii Chişinăului de o baza legală şi politică solidă şi le va vulnerabiliza statutul la masa negocierilor. Pentru a evita o astfel de situaţie, s-ar impune reactualizarea de către Parlament a Legii nr. 173 din 22 iulie 2005, astfel, încât să le ofere negociatorilor flexibilitatea, legalitatea şi susţinerea politică necesară, reafirmând, în acelaşi timp, „liniile roşii” ale Chişinăului, stipulate de această Lege. [ 5. Acreditarea ideii că reintegrarea ţării „este fără preţ”] Conform Barometrelor de Opinie Publică (BOP), doar 1% din moldoveni consideră reglementarea transnistreană o prioritate de prim rang. Cu toate acestea, respingerea Memorandumului Kozak în 2003 este o demonstraţie elocventă că majoritatea societăţii nu va accepta o reglementare cu orice preţ a problemei transnistrene. În joc nu este doar bunăstarea materială a cetăţenilor, care ar urma să contribuie la plata datoriilor regiunii transnistrene, dar, de asemenea, temeliile valorice pe care va fi clădit viitorul stat reintegrat. Va fi acesta un stat democratic?; Va fi un stat unde drepturile omului sunt în capul mesei?; Va un stat tolerant sau şovin?; Va fi un stat cu aspiraţii europene sau euro-asiatice?; Va fi un stat suveran sau în continuare cu trupe străine pe teritoriul său?; Va fi un stat unde tot ce este moldovenesc, rusesc, ucrainean, găgăuz şi bulgar e patriotic, iar românesc va fi antistatal?; Va fi un stat unde Smirnov şi Antiufeev se vor bucura de imunitate? Acestea sunt doar unele din întrebări la care ar urma să răspundem înainte de a accepta o formula său alta de soluţionare. Răspunsurile la aceste şi alte întrebări, indiferent de conţinutul lor, scot în evidenţă preţul pe care noi, moldovenii, suntem sau nu gată să-l plătim pentru reîntregirea ţării. Ignorarea sau diminuarea acestui preţ este periculoasă, pentru că poate produce un nou Memorandum Kozak, iar de această dată ar putea să fie fatal pentru Republica Moldova. [Recomandări] Având în vedere provocările descrise mai sus, considerăm oportun să formulăm următoarele recomandări pentru a face faţă acestora: - Negocierea subiectelor politice şi de securitate în formatul „5+2”, în paralel cu soluţionarea problemelor de ordin socio-economic; - Delimitarea provizorie a responsabilităţilor/împuternicirilor/obligaţiilor în baza înţelegerilor sectoriale, până la aprobarea Legii Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei {(Conform Art. 11 al Legii Parlamentului Republicii Moldova nr. 173 din 22 iulie 2005, delimitarea atribuţiilor între autorităţile publice centrale ale Republicii Moldova şi autorităţile Transnistriei se va face în baza legii Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei şi în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova)}; - Reactualizarea de către Parlament a Legii nr. 173 din 22 iulie 2005, astfel, încât să le ofere negociatorilor flexibilitatea, legalitatea şi susţinerea politică necesară, reafirmând, în acelaşi timp, „liniile roşii” ale Chişinăului stipulate de această Lege; - Iniţierea de către societatea civilă a unei discuţii ample, cu participarea experţilor internaţionali, cu privire la formularea principiilor fundamentale ale procesului de reintegrare a ţării. [Victor Chirilă, director executiv, Asociaţia pentru Politică Externă, pentru Info-Prim Neo]