 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Victoria lui Vladimir Putin la alegerile din 18 martie 2018 menține Rusia într-o democrație disfuncțională, dar cu verticală a puterii solidă, pentru încă cel puțin 6 ani. Înainte de scrutin, în adresarea sa în față Adunării Federale, de pe 1 martie 2018, Putin a promis că până în 2024 eforturile sale vor viza consolidarea statului rus, în mod special ameliorarea situației socio-economice (Kremlin.ru, 1 martie 2018). A șaptea parte din populația rusă (circa 20 milioane de cetățeni) trăiește sub pragul sărăciei, lucru ce contrastează izbitor cu bunăstarea extravagantă a anturajului lui Putin, bazată pe clientelism politic ramificat, cleptocrație excesivă și o conviețuire durabilă între puterea centrală și oligarhii docili.
De-a lungul noului său mandat, Putin intenționează să sporească conexiunile în interiorul fragmentat al țării, prin construirea sau modernizarea drumurilor, simplificarea accesului la serviciile publice prin digitizarea lor și o penetrare mai adâncă a Internetului în zonele îndepărtate. Acest lucru ar rezolva, pe o departe, problema decalajului considerabil între teritoriul mai dezvoltat, situat la Vest de munții Ural și restul subdezvoltat al țării. Pe de altă parte, elita rusă conștientizează că doar asemenea măsuri pot salva Rusia de o dezintegrare treptată, deocamdată frânată de controlul centralizat al Kremlinului.
În acest fel, poate fi încetinit decalajul, altfel inevitabil, dintre populația din regiunile estice ale țării și centrul decizional de la Moscova. Putin și cercul lui apropiat realizează că este necesară o corectare cât se poate de puțin a redistribuirii veniturilor obținute din comercializarea resurselor naturale, extrase din regiunea siberiană, dar în mare parte valorificate la Moscova. Nesoluționarea acestei probleme poate spori presiunile sociale, amenințând arhitectura politică clientelară, construită sub Putin în ultimii 18 ani.
Pe lângă atenția față de provocările social-economice la care este expusă Rusia, Vladimir Putin planifică să valorifice mai multe avantaje, inclusiv impunerea într-o lume multipolară datorită investițiilor masive în industria militară, poziționarea strategică și expansiunea în regiunea arctică și economia de substituire pentru a rezista la sancțiunile occidentale, condiționate de intervențiile Rusiei în Ucraina.
Relațiile pe care Putin le va construi cu Occidentul în cel de-al 4-lea mandat vor exclude orice tip de cedări. Din contra, accentele vor fi puse pe legitimarea avantajelor, obținute prin încălcarea sau interpretarea distorsionată a dreptului și tratatelor internaționale (anexarea Crimeii, intervenția militară în Siria etc.). În mandatul final al lui Putin, Kremlinul va apăra și mai agresiv ordinea internațională, ale cărei mutații esențiale au rezultat din deciziile liderului de la Kremlin luate între 2012-2018. De aceea, niciun fel de încălzire a relațiilor cu UE nu se întrevede, decât numai dacă UE este pe poziții slăbite. Resuscitarea populismului eurosceptic și naționalist în Europa Veche sau răspândirea disensiunilor între Bruxelles și guvernele naționale, Polonia sau Ungaria, prezintă de fapt principalele surse de slăbiciune care pot favoriza Rusia. Escaladarea disensiunilor între SUA și UE, din cauza politicilor protecționiste impuse de administrația Trump, pot afecta adițional fermitatea UE față de Rusia. În mod ideal, Kremlinul și-ar dori ca principiile politice ale Parteneriatului Estic (democrația, drepturile omului, statul de drept etc.), iar prin asta și esența “puterii blânde” a UE, să fie devalorizate la maxim. În paralel, multiplicarea precedentului armean, cu o primă tentativă în Moldova, ar acomoda planurile rusești de extindere a Uniunii Economice Euroasiatice spre Vest.
Preocupările lui Putin – între probleme existențiale și ambiții
Problema demografică, exodul de creieri, infrastructură fizică subdezvoltată, administrația publică ineficientă, corupția din sectorul public și organele de ordine publică constituie doar câteva din problemele extrase din mesajul lui Putin, transmis pe 1 martie 2018. Aceste deficiențe sunt enumerate printre cauzele înapoierii Rusiei, pe care Putin este decis să o diminueze prin modernizare, digitizare și interconectare.
Afișarea tranșantă a deficiențelor statului rus, cu circa două săptămâni înainte de alegeri, nu a fost accidentală. În primul rând, aceasta i-a permis lui Putin să-și consolideze imaginea de “părinte al națiunii”, familiarizat cu rutina populației de rând. A doua motivație a fost de a înăbuși critica cu care echipa oponentului Alexei Navalnîi a fisurat legitimitatea absolută a regimului lui Putin. Nu în ultimul rând, abundența subiectelor sociale și economice invocate de către liderul rus a distras atenția de la corupția politică și cleptocrația sistemului politic rus, denunțată deseori, eficient, de către opoziția antisistem.
Pentru a dilua realitatea social-economică nefastă, Putin a etalat puterea militară a Rusiei, în special noile dispozitive avansate ce permit lansarea armamentului nuclear în aer și sub apă. Potrivit lui, cu asemenea armament poate fi ocolit sistemul anti-rachetă al SUA instalat în Europa. Înzestrarea Rusiei cu dispozitive nucleare sofisticate sporește neîncrederea din partea Occidentului, mai ales după intervențiile imprevizibile ale Rusiei în Ucraina și Siria.
Pe plan extern, ambițiile Rusiei până în 2024 vor ține de consolidarea poziției de forță militară de avangardă, diminuarea dependenței de exporturile de resurse minerale, imunizarea sistemului economic la sancțiunile externe etc. Totodată, după anexarea Crimeii, următoarea țintă geografică, care va atrage atenția Kremlinului va fi zona arctică.
Parteneriatul Estic la răscruce sau nu?
În ultima sa adresare, înainte de a fi reales în funcția de președinte, cel mai longeviv conducător după Iosif Stalin a folosit drept criteriu de comparație pentru Rusia nu progresul țărilor mai dezvoltate, ci succesele atinse în perioada sovietică. Totodată, Putin a echivalat repetat actuala Rusie cu fosta URSS, revenind la regretele legate de dispariția statului sovietic. În mod particular, Putin a punctat că Rusia a pierdut circa 23% din teritoriu, 48,5% din populație, circa 40% din capacitatea industrială și aproape jumătate din potențialul militar.
Abordarea nostalgică față de trecutul sovietic este contra-productivă pentru maturizarea relațiilor Moscovei cu ex-republicile sovietice. Indirect, aceasta reprezintă o contestare a realității în care mulți din foștii sateliți denunță și renunță la influența Rusiei, în favoarea unei apropieri de UE, aprofundate fie selective.
În următorii 6 ani, regimul reînnoit a lui Putin va trata continuu în mod diferențiat relațiile dintre țările Parteneriatului Estic și UE. Jumătate din componența Parteneriatului Estic va mai constitui un loc sigur pentru influența rusă. Or, Belarusul și Armenia sunt absorbite de procesele integraționiste din interiorul Uniunii Economice Euroasiatice, iar dialogul cu UE va fi limitat la cooperarea tehnică. Specificul autoritar al Azerbaidjanului asigură Rusia că UE va avea alt dialog, neaprofundat în materie de reforme democratice, dar focusat strict pe avantaje economice.
Alte trei țări ale Parteneriatului Estic, Ucraina, Georgia și Moldova, reprezintă pentru Rusia cele mai iritante puncte din proximitatea sa imediată.
În următorii 6 ani, Ucraina va rămâne principala țintă a eforturilor rusești de a discredita guvernarea pro-europeană de la Kiev. Deși sistemul politic ucrainean a construit un scut de protecție informațional viabil pe intern, acesta nu poate să filtreze dezinformarea rusească în exterior. Practic, Rusia ar putea încerca replicarea cazului moldovenesc, unde corupția partidelor așa-zis pro-europene a erodat serios atractivitatea integrării europene în perioada 2009-2016. Astfel, Kremlinul se va concentra pe expunerea viciilor obiective ale politicului ucrainean în contextul dezinformării, dedicată publicului și instituțiilor europene.
În paralel, Rusia va încerca să demonstreze vulnerabilitatea sinergiei pro-europene din Parteneriatului Estic în Moldova. În urma scrutinului parlamentar de la finele lui 2018, Rusia va testa, pe de o parte, trăinicia vectorului european moldovenesc, iar, pe de altă parte, loialitatea forțelor pro-ruse, conduse de către președintele Igor Dodon.
Regimul lui Putin ar putea avea o misiune mai puțin dificilă în Georgia. După recunoașterea independenței regiunilor georgiene, Abhazia și Osetia de Sud, Rusia este deranjată într-o proporție mai mică de agenda pro-europeană a Georgiei. Probabil, degradarea graduală a statului de drept, din cauza regimului politic post-Saakashvili, dar și tradiționalismul rezistent al societății georgiene, convinge Rusia că situația din Georgia este reversibilă, adică sub control. Ultimele tendințe de încălzire a atitudinii față de Rusia și răspândirea actorilor politici și non-guvernamentali pro-ruși predispune Kremlinul la acțiuni mai puțin agresive sau incisive față de Georgia decât cele aplicate vizavi de Ucraina sau Moldova.
Impactul noului mandat al președintelui Putin asupra Moldovei
Politica Rusiei față de Moldova se poate schimba în următorii 6 ani, doar dacă guvernarea este preluată de forțele pro-ruse, care deseori s-au pronunțat pentru combinarea integrării europene cu un dialog strategic cu Rusia. În realitate, aceasta s-ar solda cu retezarea și ajustarea integrării europene, pentru că altfel aderarea plenară la Uniunea Euroasiatică este imposibilă.
Dacă Socialiștii reușesc să se impună la alegerile parlamentare din decembrie 2018, atunci Rusia îi va încuraja să aprofundeze cooperarea cu Comisia Euroasiatică. Statutul de țară observator în organizația euroasiatică, acordat în eventualitate Moldovei, va extinde cadrul cooperării stabilit de Memorandumul de cooperare, semnat de Igor Dodon în 2017.
O ruptură imediată și radicală de la vectorul european este riscantă în Moldova, deoarece există precedentul protestelor pro-europene din Ucraina, cunoscute sub denumirea de “Euromaidan”, declanșate în 2013. Ponderea forțelor pro-ruse în viitoarele ecuații de putere va dicta cât de drastică și rapidă poate fi revizuirea politicii externe moldovenești.
Obiectivul minim al Rusiei ar fi revizuirea cât mai profundă a Acordului de Asociere UE-Moldova, iar obiectivul maxim – reorientarea țării spre Est. Modelul armean poate servi ca sursă de inspirație. Acesta a fost calificat de partea rusă drept „experiență foarte pozitivă” (Munich Conference, 17 Februarie 2018), ce ar putea soluționa problemele în regiunea unde Rusia nu acceptă ca influența UE să fie mai puternică. În acest caz, forțele pro-ruse din Moldova vor avea nevoie de un referendum geopolitic, cu rezultat favorabil pentru vectorul euroasiatic, fără de care riscul unor proteste în masă a susținătorilor integrării europene este garantat.
Instalarea la putere a unor forțe pro-UE după 2018 ar putea să păstreze relațiile Rusia-Moldova într-o stare dezordonată. Dialogul bilateral poate rămâne într-o stare congelată, dacă într-o formă sau altă Democrații participă la actul guvernării. De regulă, relațiile cu actorii naționali sau internaționali, percepuți de Kremlin drept ostili, pot fi normalizate doar în schimbul unor concesii.
Moldova va fi capabilă să diminueze impactul factorului rusesc doar prin îndeplinirea integrală a agendei de reforme, integrare economică și interconectare energetică cu UE. Restabilirea credibilității Moldovei la Bruxelles va încuraja integrarea europeană și va avea un caracter demotivant pentru Rusia. Cu toate acestea, tărăgănarea soluționării conflictului transnistrean și dependența în sectorul energetic vor ține Moldova în șah în următorii ani, indiferent de culoarea geopolitică a guvernării.
În loc de concluzii…
Rusia nu va renunța la influența sa asupra spațiului ex-sovietic, de aceea tentativele rusești în noul mandat a lui Putin vor fi de a devaloriza principiile politice ale Parteneriatului Estic. Cu cât mai tehnică va deveni relația UE cu țările parteneriatului, cu atât mai acceptabilă aceasta poate părea pentru Kremlin.
Deși cele mai semnificative resurse vor fi alocate de Rusia pentru a frânge legitimitatea integrării europene în Ucraina, cea mai slabă verigă printre țările cu Acorduri de Asociere cu UE este Moldova, despre care Kremlinul ține minte.
După reînnoirea mandatului lui Vladimir Putin, principalul interes al Rusiei în Moldova va fi de a testa sustenabilitatea agendei europene, dar și gradul de loialitate al forțelor pro-ruse pentru cauza euroasiatică.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.