logo

Reforma democratică a mass-media trebuie să fie prioritatea zero a guvernării post-comuniste, UJM


https://www.ipn.md/ro/reforma-democratica-a-mass-media-trebuie-sa-fie-prioritatea-zero-7965_974206.html

Reforma democratică a mass-media trebuie să fie prioritatea zero a guvernării post-comuniste, consideră Uniunea Jurnaliştilor din Moldova (UJM). Aceasta este şi genericul unui memoriu lansat marţi, 24 februarie, la Info-Prim Neo, prin care UJM cere partidelor care vor obţine majoritatea sufragiilor sau vor constitui o majoritate democratică în viitorul Parlament să iniţieze fără întârziere un proces de consolidare şi stabilizare democratică a domeniului mass-media. Preşedintele UJM, Valeriu Saharneanu, a declarat că „cei 8 ani de guvernare au dus la distrugerea presei publice, dar şi la zădărnicirea dezvoltării presei private”. „Instituţiile publice demonstrează obedienţă totală faţă de câţiva oameni din actuala conducere, iar bună parte din instituţiile private au ajuns pe mâna partidelor de guvernământ. Populaţia trăieşte azi într-un vacuum informaţional şi acest lucru se datorează activităţii anti-presă a guvernării comuniste”, a spus Valeriu Saharneanu. În credinţa că majoritatea parlamentară în viitorul legislativ va fi constituită de partidele democratice, UJM cheamă formaţiunile să purceadă imediat la reformarea mass-media. UJM cere viitorilor deputaţi să introducă în Constituţie o prevedere care să garanteze expres libertatea mass-media; să adopte o lege care să prevadă pârghii economice şi sociale pentru susţinerea mijloacelor de informare şi a organizaţiilor reprezentative de jurnalişti; să opereze amendamente la Codul audiovizualului, astfel încât să fie permisă înfiinţarea unor posturi radio şi tv locale şi regionale. De asemenea, UJM le cere să abroge Legea presei şi să depolitizeze Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Totodată, UJM cere viitoarei guvernări să examineze cauzele întârzierii transformării Companiei „Teleradio-Moldova” într-o instituţie publică autentică, legalitatea privatizării posturilor municipale „Euro TV Chişinău” şi „Antena C”, dar şi a ziarelor guvernamentale „Moldova Suverană” şi „Nezavisimaia Moldova”, legalitatea retragerii licenţei de emisie a postului TVR 1 ş.a. În acelaşi timp, UJM atenţionează partidele de opoziţie despre o eventuală răsturnare de situaţie după alegerile din 5 aprilie. „Nu vrem ca după alegeri, presa care susţine opoziţia să devină guvernamentală. De fapt, existenţa unei prese guvernamentale este o anormalitate într-o democraţie, unde toată presa trebuie să fie de opoziţie în virtutea rolului său de câine de pază”, a declarat vicepreşedintele UJM, Petru Bogatu. Potrivit acestuia, partidele politice nu acordă suficientă atenţie domeniului mass-media: „Cu excepţia a două formaţiuni politice – PL şi PLDM, partidele nu au fixat în programele lor electorale această problemă”. Preşedintele Comisiei naţionale de etică, Efim Josanu, a concluzionat că „aderarea la Uniunea Europeană – obiectivul cel mai important al tuturor partidelor – este posibilă, doar dacă standardele europene în ceea ce priveşte funcţionarea institutului democratic al presei vor fi recunoscute şi implementate la nivel de stat.