logo

Referendum constituţional pe 5 septembrie


https://www.ipn.md/ro/referendum-constitutional-pe-5-septembrie-7965_983574.html

Referendumul constituţional privind modalitatea alegerii şefului statului va avea loc pe pe 5 septembrie. O decizie în acest sens a fost anunţată după şedinţa de vineri, 2 iulie, a AIE, transmite Info-Prim Neo, ,,Referendumul constituţional va avea loc pe data de 5 septembrie, dacă pe 6 iulie vom avea avizul Curţii Constituţionale, iar abia după aceea voi examina posibilitatea dizolvării Parlamentului”, a declarat Mihai Ghimpu. Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a declarat că în ceea ce priveşte referendumul şi alegerile anticipate în alianţă nu există divergenţe. Liderul AMN, Serafim Urecheanu, a menţionat că referendumul va avea loc în prima jumătate a lunii septembrie, fie pe 5 septembrie, fie în următoarea duminică. Se şti cu siguranţă după avizul Curţii Constituţionale. Referendumul constituţional este iniţiativa AIE, care propune alegerea directă a şefului statului de către popor.