logo

Recurs în cazul condamnării ex-deputatului Guma


https://www.ipn.md/ro/recurs-in-cazul-condamnarii-ex-deputatului-guma-7965_1023866.html

Procuratura Generală a declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Buiucani, prin care fostul deputat Valeriu Guma a fost condamnat la o pedeapsă non-privativă de libertate pentru trafic de influenţă, luare şi dare de mită – infracţiuni comise pe teritoriul României, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de procuratură se menţionează că procurorii au contestat hotărârea emisă de magistratul de la judecătoria Buiucani, pe motiv că instanţa a ignorat prevederile legislaţiei internaţionale şi a aplicat în mod eronat prevederile Codului penal şi Codului de procedură penală.

Pe 20 noiembrie curent, Judecătoria Buiucani a admis demersul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova privind recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul Republicii Moldova a sentinţei penale din 3 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală din 17 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România, prin care Valeriu Guma a fost condamnat, stabilindu-i o pedeapsă definitivă de 4 ani închisoare, cu executare.

Judecătoria Buiucani a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 4 ani, cu dispunerea neexecutării acesteia, dacă în termenul de probă fixat condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune şi va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat.

Prin recursul declarat de Procuratura Generală se solicită casarea hotărârii judecătoreşti în partea ce ţine de suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi dispunerea concomitentă a reţinerii condamnatului din sala de judecată.