logo

RECTIFICARE: Trei adolescenţi acuzaţi de viol la Hânceşti au fost achitaţi


https://www.ipn.md/ro/rectificare-trei-adolescenti-acuzati-de-viol-la-hancesti-au-fost-7967_1017232.html

Trei adolescenţi din Hânceşti, acuzaţi de acţiuni violente cu caracter sexual la adresa unui coleg mai mai mic, au fost achitaţi de către Judecătoria Hânceşti. Procuratura anunţă că va contesta şentinţa în modul stabilit de lege, transmite IPN.

Procuratura raionului Hânceşti a cerut în instanţa de judecată condamnarea la câte 10 ani de închisoare a celor trei adolescenţi, inculpaţi de „homosexualitate săvârşită prin constrângere fizică şi psihică”.

Cazul a avut loc în septembrie 2012, în incinta unui liceu din oraşul Hânceşti.


NOTĂ: Prezenta ştire înlocuieşte versiunea originală, publicată la 11.11.2014.

Rectificarea vine drept răspuns la
solicitarea avocatului achitaţilor, expediată mai multor organe de presă.

Administraţia IPN regretă preluarea din
comunicatul Procuraturii Generale, pe care s-a bazat ştirea, a unor formulări din care ar putea rezulta că redacţia s-ar fi expus asupra vinovăţiei achitaţilor.

De asemenea, administraţia IPN a reţinut argumentul avocatului că în materialele ce vizează minorii, „jurnalistul trebuie să opteze pentru o abordare profesionistă şi echilibrată, tratând subiectele din perspectiva drepturilor şi a intereselor minorilor implicaţi”.

IPN recomandă altor părţi care au putut prelua ştirea originală să utilizeze această versiune.