logo

Reconstrucţia tuturor reţelelor de iluminat în municipiul Chişinău costă 12 mil. euro


https://www.ipn.md/ro/reconstructia-tuturor-retelelor-de-iluminat-in-municipiul-chisinau-costa-12-7967_965526.html

Reconstrucţia tuturor reţelelor de iluminat în municipiul Chişinău ar costa cca 12 mil. euro, a declarat şeful Întreprinderii municipale „Lumteh”, Nicolae Vereşco, în cadrul şedinţei operative de luni, 9 iulie, de la Primărie. Potrivit lui Vereşco, acest lucru va fi posibil doar prin investiţii de la bugetul municipal sau prin atragerea investitorilor străini. De asemenea, susţine el, de mai mulţi ani, firme străine din Cehia, Ungaria, România etc. îşi manifestă interesul de a investi în iluminarea publică a municipiului Chişinău, pentru aceasta însă este nevoie de susţinerea unor astfel de proiecte de către administraţia locală. Odată găsiţi banii, lucrările ar putea fi finalizate în cel mult trei ani, a menţionat sursa citată. Reţelele de iluminat din municipiul Chişinău au în prezent un termen de exploatare de peste 30 de ani, din care cauză este necesară reabilitarea şi implementarea noilor tehnologii şi corpuri de iluminat cu un consum de energie electrică redusă, trecerea la instalaţii noi de evidenţă a energiei electrice, schimbarea reţelelor electrice aeriene etc., a menţionat directorul întreprinderii. În anul 2005, autorităţile locale au început reabilitarea reţelelor de iluminare publică, până în prezent fiind executate 30% din volumul total. Potrivit sursei citate, primordial lucrările de reabilitare a reţelelor au loc în interiorul cartierelor şi pe străzile principale ale capitalei. Numai în anul 2007 au fost reabilitate reţelele de iluminare publică pe străzile Vadul lui Vodă, Petricani, Creangă, Eminescu, Gagarin şi Aleea Gării, bulevardele Decebal şi Negruzzi şi într-un şir întreg de cartiere din toate sectoarele capitalei. Menţinerea reţelelor în funcţiune are loc în prezent pe cca 75% din suprafaţa totală a acestui sistem din municipiu, inclusiv în suburbii, acesta fiind şi gradul de acoperire a oraşului cu lumină publică, susţine Nicolae Vereşco.