logo

Reconstrucţia Parcului Central din Orhei a intrat în faza finală


https://www.ipn.md/ro/reconstructia-parcului-central-din-orhei-a-intrat-in-faza-finala-7967_1022034.html

Reconstrucţia Parcului Central „Ivanos”, din oraşul Orhei a intrat în faza finală. Lucrările urmează să fie finalizate  exact peste o săptămână, de Ziua Independenţei. Termenul a fost stabilit de către primarul Ilan Şor, care a venit să inspecteze mersul lucrărilor, notează IPN cu referire la un comunicat al Primăriei.

„Ivanos este cel mai vechi parc din Orhei, cu o istorie de 80 de ani. Pe timpuri era şi cel mai frumos. Era locul îndrăgit de toţi orheienii. În ultimii ani, însă, a ajuns în stare deplorabilă. Ne-am propus să-l restaurăm şi să-l facem din nou atractiv pentru locuitorii oraşului. Am stabilit un termen clar pentru finalizarea proiectului, iar lucrările merg conform planului. Pe 27 august, vom inaugura parcul renovat. Va fi un cadou frumos pentru Orhei, de ziua Independenței”, a spus Ilan Şor.

Conform comunicatului, Parcul Ivanos este reconstruit în întregime. Lucrările, începute cu doar 3 săptămâni în urmă, au intrat în faza finală. Zona se transformă vizibil. Muncitorii au reabilitat deja trotuarul din str. Vasile Mahu, iar pe aleea de la intrare a fost pus pavaj nou, în 4 culori. Treptele scării au fost placate cu gresie, iar pereţii – cu piatră naturală. Cascada din complexul scării a fost restaurată şi ea, fiind înlocuit întreg sistemul de alimentare şi scurgere a apei. Havuzul din centrul parcului este aproape gata. Acesta a fost reconstruit în acelaşi stil ca şi scările. Acum lucrările s-au concentrat în zona centrală a parcului, care va fi asfaltată şi reamenajată. La fel, va fi reparat ringul de dans şi scena, iar acoperişul va fi renovat.