logo

Recomandări pentru pregătirea de eliberare a deținuților, sprijinite de Ministerul Justiției


https://www.ipn.md/ro/recomandari-pentru-pregatirea-de-eliberare-a-detinutilor-sprijinite-de-ministeru-7967_1027771.html

Inspectoratul Național de Probațiune (INP) și Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP), susținute de Ministerul Justiției, ar putea elabora programe comune de intervenție psiho-socială, educațională și profesională pentru pregătirea de eliberare și reintegrarea socială armonioasă a persoanelor liberate din detenție. Aceasta este una dintre recomandările formulate de participanții unei mese rotunde organizate în perioada 9-10 iune de către minister, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, situația curentă și deficiențele procesului reabilitării sociale a deținuților eliberați din penitenciar au fost discutate de specialiști din domeniul probațiunii și al penitenciarelor, procurori și judecători, reprezentanți ai societății civile și mediului academic, experți din Georgia, Letonia și România. Aceștia au ajuns la concluzia că INP și DIP urmează să dezvolte unele mecanisme funcționale de conlucrare pentru a asigura un proces obiectiv, transparent, performant și echitabil de reintegrare socială a deținuților.

Astfel, în cadrul unui grup de lucru coordonat de Ministerul Justiției, va fi revizuit în comun cadrul normativ al activităților de resocializare. De asemenea, vor fi elaborate propuneri de modificări legislative ce vor răspunde mai bine nevoilor actuale ale politicii penale a statului. Un alt element-cheie este îmbunătățirea salarizării angajaților din sistemele de probațiune și penitenciar, având în vedere rolul lor în sistemul justiției penale.

Masa rotundă a fost organizată de către Ministerul Justiției, în parteneriat cu INP, DIP și cu suportul proiectului UE „Sprijin acordat sistemelor de executare, probațiune și reabilitare din Moldova”. Acesta oferă expertiză, asistență tehnică sistemelor penitenciar și al probațiunii, pentru coordonarea eforturilor actorilor implicați pentru resocializarea cu succes a persoanelor liberate din penitenciare.