logo

Rebeliune armată în Rusia


https://www.ipn.md/ro/rebeliune-armata-in-rusia-7965_1097801.html

Alertă în Rusia, după ce șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a lansat o declarație de război împotriva Ministerului Apărării de la Moscova, iar mai multe coloane ale structurii militare supuse lui, dotate inclusiv cu tancuri, înaintează spre Moscova, relatează IPN cu referință la CNN.

Una dintre unități a fost atacată de elicopter, unul dintre care a fost distrus. „Unitățile Wagner sunt intacte, elicopterul arde în pădure”, a afirmat Prigojin, într-un mesaj audio postat pe canalul său de Telegram, adăugând: „O vom lua ca o amenințare și vom distruge totul în jurul nostru”.

Procuratura statului rus anunțat că l-a inculpat oficial pe Prigojin de rebeliune armată, iar Kremlinul susține că președintele Vladimir Putin este informat de orice evoluție nouă.

Atât la Moscova, cât și în alte orașe este alertă maximă, blindate pe străzi și filtre ale forțelor de securitate.

La Washington, Casa Albă a anunțat că președintele Joe Biden este informat despre situația explozivă din Rusia, iar Statele Unite sunt în contact cu aliații din NATO.

Potrivit sursei citate, FSB ar fi comunicat că gruparea Wagner face "o greşeală ireparabilă" şi a cerut arestarea lui Prigojin, iar Ministerul rus al Apărării susține că Ucraina a profitat deja de situația tensionată și concentrează unități în direcția Bahmut. Totodată, Ministerul Apărării dă asigurări că „învinge inamicul cu lovituri aeriene și de artilerie”. Forțele armate ale Ucrainei nu au comentat această informație.