logo

Reanimatolog, condamnat pentru că a amânat o intervenție, iar pacientul a murit


https://www.ipn.md/ro/reanimatolog-condamnat-pentru-ca-a-amanat-o-interventie-iar-7967_1103943.html

Un medic reanimatolog de la Spitalul de Psihiatrie Bălți a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a dispus amânarea intervenției chirurgicale necesare unui pacient pentru a doua zi, iar ca rezultat persoana a decedat. Prima instanță l-a achitat, iar după ce procurorii au contestat sentința, Curtea de Apel l-a condamnat închisoare pe un termen de 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita o activitate în domeniul acordării serviciilor medicale pe un termen de 2 ani. Totodată, s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei închisorii pe un termen de probă de 1 an, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generală, cazul a avut loc în septembrie 2019. Reanimatologul era de gardă în Secția terapie intensivă și reanimare a spitalului. Acesta a încălcat regulile de acordare a asistenței medicale în privința unui bolnav care se afla la tratament în secția dată din 18 august 2019. Mai exact, în urma examenului radiologic la pacient au fost depistate fracturi care necesitau o intervenție urgentă. Însă medicul a dispus amânarea intervenției chirurgicale necesare pentru a doua zi dimineața. Ca rezultat, persoana a decedat.

Pe 15 iunie 2023, Judecătoria Bălți, sediul Central, l-a achitat, pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. Acuzatorii de stat au înaintat o cerere de apel, prin care au solicitat ca inculpatul să fie recunoscut culpabil. Prin recenta decizie a Colegiului penal al Curții de Apel Bălți, a fost admis apelul, a fost casată sentința instanței de fond și pronunțată o nouă hotărâre prin care inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii.

Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni.