logo

Reacția Partidului Șor la intenția MJ de a-l declara neconstituțional


https://www.ipn.md/ro/reactia-partidului-sor-la-intentia-mj-de-a-l-7965_1093270.html

„Încă un abuz grav din partea guvernării PAS” – astfel a calificat Partidul politic Șor anunțul ministrului justiției că a pregătit o sesizare la Curtea Constituțională prin care va solicita declararea neconstituționalității formațiunii, transmite IPN.

„Formațiunea noastră a fost constituită în baza dreptului la libera asociere, o valoare sacră a democrației, consfințită în Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.

Liderul formațiunii, Ilan Șor, a declarat că „Maia Sandu și regimul ei au decis astăzi să aplice ultima lovitură democrației din Republica Moldova și să facă ultimul pas spre uzurparea puterii în stat”.

Ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, care anunțat despre sesizarea la Curtea Constituțională, a declarat că există suficiente circumstanțe juridice pentru declararea neconstituționalității acestei formațiuni. Ministrul face trimitere la prevederile constituționale, potrivit cărora partidele care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranității și independenței, a integrității teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituționale.